Filarmonica din Iaşi a organizat aseară un concert cameral extraordinar. Membrii Cvartetelor Ad Libitum şi Voces au realizat un program dedicat memoriei violonistului Adrian Berescu, fost membru "Ad Libitum", stins din viaţă intr-un accident in vara anului trecut. Publicul a putut asculta Cvartetul nr. 1 KV 80 in Sol major şi Cvintetul nr. 4 KV 516 in Sol major de Wolfgang Amadeus Mozart şi, in final, Cvintetul cu 2 violoncele in Do major de Franz Schubert. Interpreţi au fost violoniştii Şerban Mereuţă, Bujor Prelipcean, violiştii Bogdan Bişoc, Constantin Stanciu, violonceliştii Filip Papa şi Dan Prelipcean. Următoarea prezenţă a Cvartetului "Ad Libitum" pe podiumul Filarmonicii din Iaşi va avea loc pe 14 februarie, avându-l ca vioară I pe Alexandru Tomescu; pe 17 februarie, muzicienii cântă la Sala Radio, intr-un program Haydn - Beethoven - Sibelius.
Toate câmpurile sunt obligatorii.
