Pictorul şi profesorul Vasile Grigore, ctitor al unui muzeu de artă bucureştean care îi poartă numele, a murit la începutul săptămânii, la vârsta de 77 de ani. Vasile Grigore "este unul dintre cei mai importanţi artişti din perioada modernismului românesc", ce a făcut parte din avangarda anilor '70, dintr-o generaţie de artişti care au încercat să iasă din dogmele proletcultismului. "Pictor, desenator, colecţionar de artă şi profesor la Universitatea de Arte, Vasile Grigore a fost unul dintre acei oameni rari, dar care sunt de nepreţuit pentru devenirea unei culturi. Arta sa clară, directă, dă seama de o atitudine în faţa lumii, de o înţelegere care trece de clipă şi se ridică la vârfurile veacurilor", se arată într-un comunicat al ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor. Pictorul Vasile Grigore va fi înmormântat astăzi, de la ora 12.00, la Cimitirul Străuleşti 2. Născut pe 27 ianuarie 1935, la Bucureşti, Vasile Grigore a urmat în perioada 1953 - 1959 cursurile Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Capitală, sub îndrumarea profesorilor Rudolf Schweitzer Cumpăna, Samuel Mützner şi Ion Marşic.
Toate câmpurile sunt obligatorii.
