Ascultă Radio România Cultural Live

35 spectacole de teatru, două spectacole de muzică și multe evenimente conexe la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard

25 Septembrie 2017, 07:10

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, în perioada 7-18 octombrie 2017.

  • Ediția de anul acesta reunește 35 de spectacole de teatru, două spectacole de muzică și multe evenimente conexe la care participă artiști din opt țări: Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croația, Franța, Germania, Republica Moldova și România.
  • A cincea ediție a Festivalului va avea șapte secțiuni:
  • – Criza pubertății, criza adolescenței – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții pentru și despre tineri;
  • – Text sau pretext – secțiunea va cuprinde spectacole prin intermediul cărora vom încerca să facem cunoscută publicului importanța echipei de creatori și de artiști în realizarea unei producții scenice. Astfel, se vor prezenta câte două variante de spectacol pe același text și un spectacol cu două variante de distribuție;
  • – Bulevardul Comediei – secțiune competitivă, care vă propune spectacole de mare succes. Juriul va fi alcătuit din cinci membri aleși din public;
  • – Premiere în Fest(in) – cele mai noi producții ale Teatrului Nottara, altele decât cele legate de temele celorlalte secțiuni;

– Invitați speciali – producții de bună calitate și de succes, care aparțin unor teatre partenere și care completează, prin temele abordate, tematicile Festivalului.

– Multi Art EXIT – fostul festival de teatru pentru persoane private de libertate a devenit una dintre secțiunile festivalului în 2015. Se va desfășura în  zilele de 22 și 23 noiembrie;

– In memoriam, dedicată unor personalități teatrale dispărute, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc.

  • Manifestarea mai cuprinde evenimente conexe: colocvii, spectacole-lectură pe texte pentru și despre adolescenți, evenimente stradale, lansări de carte (de teatru), vernisajul unor expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO.

Programul și alte materiale despre Festival se găsesc pe site-ul www.festinpebulevard.ro.

Sâmbătă, 7 octombrie

 

Ora 16.30: în fața Teatrului Nottara

Eveniment stradal, regia: Mihai Lungeanu

 

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Deschiderea Festivalului

 

Ora 18.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

My darling Missis Kronky de John Patrick, regia: Mihai Țărna

Durata: 2h 15 min (fără pauză)

Producţie a Teatrului de Revistă Ginta Latină (Republica Moldova)

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Eterna Musica, regia și coregrafia: Mălina Andrei

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Producție a Asociației Europene Franța-România 1989. Mnemosyne

 

 

Duminică, 8 octombrie

 

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Jurnalul lui Robinson Crusoe, după Insula de Gellu Naum, regia: Mihai Măniuțiu

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producţie a Teatrului Odeon, Bucureşti

 

Ora 18.00 și 19.30 (vor juca ambele distribuții): Teatrul Național București, Sala Mică

Fetița soldat*** de Mihaela Michailov, regia: Silvia Roman

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producție a Centrului de Creație și Cercetare Ion Sava, în cadrul programului 9G la TNB

 

Ora 20.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Tartuffe, de Molière, regia: Vențislav Asenov

Durata: 2 h (fără pauză)

Producţie a Teatrului de Dramă şi de Păpuşi, Vraţa (Bulgaria)

Spectacol supratitrat în limba română

 

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Deschiderea Secțiunii competitive

Prezentarea juriului de specialitate

 

Ora 21.15: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Somnambulism*** de Iaroslava Pulinovici, regia: Alexandru Mâzgăreanu

Durata reprezentației: 1h 40 min (fără pauză)

Producţie a Teatrului Nottara, Bucureşti

Luni, 9 octombrie

 

Ora 12.00: Institutul Balassi

Călătoria după Constantin Abăluță, regia: Gavriil Pinte

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București (cu sprijinul Institutului Balassi din București)

 

Ora 18.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu

Lansare de carte de teatru

 

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Hamlet, după William Shakespeare, un spectacol de Ada Lupu Hausvater

Durata: 2h 50 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Național Timișoara

 

Ora 18.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia: Mc Ranin

Durata: 2 h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Tony Bulandra, Târgoviște

 

Ora 19.00: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Spectacol-lectură

 

Ora 21.15: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Homemade. O poveste de-a râsul-plânsul despre părinți și copii***

regia: Márta Vargyas, dramaturgia: Réka Biró, Katalin Deák

Durata: 2h 45 min (cu pauză)

Producţie a Teatrului Maghiar de Stat Cluj

Marți, 10 octombrie

 

Ora 18.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu

Lansare de carte de teatru

 

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Studio

Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, regia: Vlad Massaci

Durata: 2h 10 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Clasic Ioan Slavici, Arad

 

Ora 18.15: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

8 femei de Robert Thomas, regia: Andreas Merz-Raykov

Durata: 2h 15 min (cu pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

 

Ora 19.00: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Spectacol-lectură

 

Ora 20.30: Teatrul Odeon, Sala Mare

Oscar*** de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Petru Vutcărău

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Eugen Ionescu, Chișinău

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Iubirea la oameni *** de Dmitri Bogoslavski, regia: Evghenia Berkovici

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

Miercuri, 11 octombrie

 

Ora 18.00: Teatrul ACT

Lungs de Duncan Macmillan, regia: Nicolae Constantin Tănase

Durata: 1h 30 min  (fără pauză)

Producție a Teatrului ACT,  București

 

Ora 20.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Respirații *** de Duncan Macmillan, regia: Radu-Alexandru Nica

Durata: 1h 40 min  (fără pauză)

Producție a Teatrului Ariel, Târgu Mureș

 

Ora 20.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Fluturii sunt liberi de Leonard Gershe, regia: Erwin Șimșensohn

Durata: 1h 50 min  (fără pauză)

Producție a Teatrului Excelsior, București

 

Ora 21.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Războiul nu a început încă de Mikhail Durnenkov, regia: Bobi Pricop

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Toma Caragiu, Ploiești

Joi, 12 octombrie

 

Ora 11.00: Librăria Cărturești-Verona

Spectacol-lectură

 

Ora 18.00: Teatrul Odeon, Sala Mare

Leonce și Lena de Georg Büchner, regia: Vlad Cristache

Durata: 1h 45 min  (fără pauză)

Producție a Teatrului Maria Filotti, Brăila

 

Ora 20.00: Teatrul Odeon, Sala Studio

Orb de mină de Székely Csaba, regia: Catinca Drăgănescu

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe

 

Ora 20.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate de Mircea M. Ionescu, regia: Sandu Grecu

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Național Satiricus I.L. Caragiale, Chișinău

 

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Să-i ȋmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello, regia: Dan Lăcătușu

Durata reprezentației: 1h 50 min  (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara și a Teatrului de Artă, București

Vineri, 13 octombrie

 

Ora 11.00: Librăria Cărturești-Verona

Spectacol-lectură

 

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

I Have A Doll in My Closet*** de María Inés Falconi, regia: Carlos de Urquiza

Durata: 1h (fără pauză)

Producție a Companiei Grupo de Teatro „Buenos Aires”, Buenos Aires (Argentina)

Spectacol supratitrat în limba română

 

Ora 19.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu

Lansare de carte de teatru

 

Ora 19.15: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Totul e relativ de Alan Ayckbourn, regia: Felix Alexa

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

 

Ora 20.00: Teatrul Țăndărică, Sala Mare

Heartbeat ***(musical) de Kim Doo Hwan, regia: Bae Eun-Wook, regia muzicală: Jang II-seung, coregrafia: Shin Jong-cheol, muzica originală: Kim Doo-hwan

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Producție a Companiei Donghwa Tree Theatre, Seul (Coreea de Sud)

Spectacol supratitrat în limba română

Sâmbătă, 14 octombrie

 

Ora 18.00: Teatrul Țăndărică, Sala Mare

Weissbrotmusik*** de Sasha Marianna Salzmann, regia: Nick Hartnagel

Durata: 1h 5 min (fără pauză)

Producție a Companiei Theater Strahl Berlin (Germania)

Spectacol subtitrat în limba română (cu sprijinul Institutului Goethe din București)

 

Ora 19.00: Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu

Lansare de carte de teatru

 

Ora 19.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Exploziv de Elise Wilk, regia: Andrei Măjeri

Durata: 1h 15 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Burlaci şi burlăcițe de Hanoch Levin, regia: Alessandra Giuntini

Durata: 1h 40 min (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

Duminică, 15 octombrie

 

Ora 18.00: Teatrul Țăndărică, Sala Mare

Kimberly de David Lindsay-Abaire, regia: Andreea Vulpe

Durata: 2h 15 min (fără pauză)

Producție a Teatrului de Comedie, București

 

Ora 20.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

D’ale carnavalului de I.L. Caragiale, regia: Claudiu Goga

Durata: 2 h 45 min (cu pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București

 

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

20 noiembrie***, după Lars Noren, un spectacol de Eugen Jebeleanu

Durata: 1 h (fără pauză)

Producție a Teatrului Național Radu Stanca, Sibiu

Luni, 16 octombrie

 

Ora 11.00: CafeNott, Teatrul Nottara, etaj 1

Colocviu

 

Ora 12.00Institutul Balassi

Călătoria după Constantin Abăluță, regia: Gavriil Pinte

Durata: 2h (fără pauză)

Producție a Teatrului Nottara, București (cu sprijinul Institutului Balassi din București)

 

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry, regia: Peter Kerek

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Producție a Teatrului German de Stat, Timișoara

Spectacol supratitrat în limba română

Ora 19.00: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Spectacol-lectură

 

Ora 20.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Debela / Thick Chick*** de Silvija Šesto Stipančić, regia: Snježana Banović

Durata: 50 min (fără pauză)

Producție a Companiei Kazalište Mala scena, Zagreb (Croația)

Spectacol supratitrat în limba română

Marți, 17 octombrie

 

Ora 18.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Ursul de Anton Pavlovici Cehov, regia: Felix Alexa

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Producție a Teatrului de Stat, Constanța

 

Ora 19.30: Teatrul Țăndărică, Sala Studio

Visul unei nopți de vară, după William Shakespeare, regia: Cristian Pepino

Durata: 1h (fără pauză)

Producție a Teatrului Țăndărică, București

 

Ora 21.00: Teatrul Nottara, Sala George Constantin

Pe jumătate cântec, un spectacol de Crista Bilciu

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Spectacol realizat în regim independent, București

Miercuri, 18 octombrie

 

Ora 11.00: CafeNott, Teatrul Nottara, etaj 1

Colocviu

 

Ora 19.00: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Gala Premiilor Fest(in) – 2017

 

Ora 19.30: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

The Tango Orchestra Tibor Cári

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Ora 21.00: Petrecere marca Nottara

————-

Secţiunea VEDETA DE LÂNGĂ TINE

Aniversărea unor personalităţi artistice ale Teatrului Nottara.

Se va desfăşura pe tot parcursul festivalului.

Secţiunea EXPOZIȚII

Conceptul și coordonatorul proiectului: Daniela Grigorescu

Secţiunea IN MEMORIAM

Ruxandra Sireteanu

Programul poate suferi modificări, independent de voința noastră.

Hoţul din pendula, Conu Leonida (1880-2023) şi Hedwig and the Angry Inch la Teatrul Stela Popescu, în aprilie
Teatru și film 28 Martie 2024, 11:10

Hoţul din pendula, Conu Leonida (1880-2023) şi Hedwig and the Angry Inch la Teatrul Stela Popescu, în aprilie

Teatrul Stela Popescu revine în luna aprilie cu trei dintre titlurile sale de succes, panoramând diversitatea...

Hoţul din pendula, Conu Leonida (1880-2023) şi Hedwig and the Angry Inch la Teatrul Stela Popescu, în aprilie
Unul dintre cei mai apreciați actori români de teatru și film, Cristian Iacob este invitatul lui Sebastian Crăciun, duminică, 31 martie
Teatru și film 28 Martie 2024, 07:00

Unul dintre cei mai apreciați actori români de teatru și film, Cristian Iacob este invitatul lui Sebastian Crăciun, duminică, 31 martie

  Cristian Iacob , vine la Cult Top, însoțit de povești uimitoare, amintiri neprețuite, umor rafinat și propuneri...

Unul dintre cei mai apreciați actori români de teatru și film, Cristian Iacob este invitatul lui Sebastian Crăciun, duminică, 31 martie
Primul spectacol de dans imersiv la MINA
Teatru și film 27 Martie 2024, 12:39

Primul spectacol de dans imersiv la MINA

MINA, Museum of Immersive New Art , lansează în premieră pe 12 aprilie, spectacolul de dans imersiv [IN...

Primul spectacol de dans imersiv la MINA
900 de adolescenți sunt așteptați la Zilele Liceenilor (11-13 aprilie) de la OWR17
Teatru și film 27 Martie 2024, 09:42

900 de adolescenți sunt așteptați la Zilele Liceenilor (11-13 aprilie) de la OWR17

Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile omului One World Romania  își extinde componenta...

900 de adolescenți sunt așteptați la Zilele Liceenilor (11-13 aprilie) de la OWR17
Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 – 27 martie
Teatru și film 27 Martie 2024, 07:20

Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 – 27 martie

Anual, o personalitate de talie mondială își împărtășește reflecțiile asupra temei Teatrului și Culturii Păcii.

Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 – 27 martie
Filmul cu și despre Gen Z, VIS. VIAȚĂ,  în avanpremieră la One World Romania
Teatru și film 26 Martie 2024, 16:35

Filmul cu și despre Gen Z, VIS. VIAȚĂ, în avanpremieră la One World Romania

VIS.VIAȚĂ (Imaginary Youth) , lungmetrajul documentar de debut al regizoarei Ruxandra Gubernat , va avea avanpremiera...

Filmul cu și despre Gen Z, VIS. VIAȚĂ, în avanpremieră la One World Romania
Teatrul Masca organizează a șasea întâlnire din seria de dialoguri pe bune:  LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm,  cu Alex Tocilescu
Teatru și film 26 Martie 2024, 16:18

Teatrul Masca organizează a șasea întâlnire din seria de dialoguri pe bune: LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu

Joi, 28 martie, de la ora 19:00 , va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire...

Teatrul Masca organizează a șasea întâlnire din seria de dialoguri pe bune: LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu
Înaltul Patronaj al Președintelui României  pentru Astra Film Festival și Astra Film Junior
Teatru și film 26 Martie 2024, 12:21

Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Astra Film Festival și Astra Film Junior

Festivalul Internațional Astra Film de la Sibiu se va afla, pentru al nouălea an, sub Înaltul Patronaj al Președintelui...

Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Astra Film Festival și Astra Film Junior
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru