Ascultă Radio România Cultural Live

A murit scriitoarea Ileana Vulpescu

12 Mai 2021, 19:27

Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit miercuri, la varsa de 89 de ani. Tristul anunt a fost facut de scriitorul Radu F. Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

Renumita scriitoare Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, într-o familie de țărani din localitatea Bratovoești din județul Dolj.

Ileana Vulpescu a urmat la Craiova, Școala ”Regina Elisabeta” (1939-1943) și Liceul ”Elena Cuza” (1943-1946), continuat în particular din motive de sănătate, și la București cursurile Facultății de Filologie, secția limbă și literatură franceză, a Universității din București (1953-1958), potrivit ”Dicționarului general al literaturii române” (2009).

Și-a început activitatea profesională ca documentaristă, apoi, ca cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie și lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor ”Dicționarul limbii române” și ”Dicționarul explicativ al limbii române”.

Și-a făcut debutul în revista ”Familia”, în 1966, cu povestirea ”Scrisoare către un necunoscut”, iar editorial, în 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.

Prima carte a sa, un volum de schițe, nuvele și scurte piese de teatru, intitulată ”Ș.a.m.d” a fost lansată în 1969, fiind reluată și amplificată cu titlul ”Candidații la fericire” (1983). Povestirile sunt dominate de pesimism, respectiv de moartea cuiva drag, ratarea unei vieți sau neîmplinirea. A urmat romanul ”Rămas bun” (1975), în care scriitoarea evoca o familie din secolul al XIX-lea, care a fost premiat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1976).

A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă și a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă și din cea contemporană românească. Colaborează la ”România literară”, ”Vatra”, ”Flacăra”, ”România Mare” ș.a. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Romanul care a consacrat-o a fost ”Arta conversației” (1980), care are ca subiect frământările sentimentale ale unei doctorițe, care a constituit și scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărții fiind interpretată, pe scena Teatrului ”Giulești”, de actrița Dorina Lazăr, consemnează volumul ”Dicționarul scriitorilor români” (2002).

În 1981 i-au fost decernate Premiile ”Ion Creangă” al Academiei Române și ”Cântarea României” pentru romanul ”Arta conversației” (1980); în 1987 a primit Premiul ”Flacăra” pentru ”Sărută pământul acesta” (1987). În 1991, întreaga sa activitate literară i-a fost încununată cu premiul ”România Mare”.

A mai publicat: ”Proză” (București, 1969); ”Rămas bun” (roman, București, 1975); ”Antinevralgicul de la ora 5” (piesă în două părți, în Vatra nr. 9, 10, 1979); ”Sărută pământul acesta” (roman, București, 1987; o reconstituire bazată pe o vastă documentație arheologică, a lumii dacice în perioada cuceririi romane); ”Literatura elină” (traducere din Jean Defradas, introducere antologie și note de A. Piatkowski, București, 1968); ”Amintirile unui negustor de tablouri” (traducere din A. Vollard, București, 1969); ”Imagini frumoase” (traducere din Simone de Beauvoir, București, 1973); ”Sfârșitul” (traducere din Fr. Nourissier, prefață de R. Toma, București, 1974); ”Vineri sau limburile Pacificului” (traducere din Michel Tournier, prefață de Micaela Slăvescu, București, 1978); ”Poezii și Poeme. Poesis et poemes” (traducere din Geo Bogza, ed. Bilingvă română-franceză, prefață de Șt. Augustin Doinaș, București, 1979); ”Realismul Burghez la sfârșitul secolului al XIX-lea (1860-1914)” (traducere din A. Celebonovic, prefață de D. Grigorescu, București, 1982); ”Rămas bun casei părintești” (1990); ”În porthart” (1998); ”Arta compromisului” (2002); ”Viață, viață legată cu ață” (2007); ”Pe apa sâmbetei” (2009); ”Notă informativă bătută la mașină” (2011); ”Noi, doamna doctor, când o să murim ?” (2012); ”Teatru francez”, în traducerea lui Romulus Vulpescu (2016); ”Preludiu” (2017).

A mai scris fantezia dramatică pentru copii ”Grădina fermecată”, care a văzut lumina rampei la Teatrul de păpuși din Iași, în stagiunea 1980-1981. De asemenea, în 1983 a avut loc dramatizarea ”Artei conversației”, după romanul omonim, realizată în colaborare cu actorul George Bănică. Spectacolul s-a jucat la Teatrul Giulești din București, dar și pe scenele din Oradea, Craiova, Cluj-Napoca. În aceeași colaborare, a figurat și ”Singurătatea unei femei” (Arta conversației II), reprezentată în 1990 de compania particulară Arlechin din Pitești.

Împreună cu soțul său poetul, traducătorul și publicistul Romulus Vulpescu (5 apr. 1933 — 18 sept. 2012), scriitoarea a publicat repovestirea romanelor ”Gargantua” și ”Pantagruel” de Francois Rabelais, iar singură ”Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin în Alpi, Portul Tarascon)” după Alphonse Daudet.

În 2015, scriitoarea Ileana Vulpescu a primit din partea Fundației Dignitas un premiu și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență — 2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita. Cu acest prilej, compozitorul Laurențiu Ganea a dedicat scriitoarei un recital de chitară clasică și tinerii actori Georgiana Asaftei și Andrei Iordache au oferit o lectură interesantă a unui fragment din celebrul roman “Arta conversației”.
În același an, la 5 iunie, a primit titlul de Cetățean de onoare al Craiovei, care i-a fost decernat de către Consiliul Local în cadrul unei ședințe solemne prilejuită de Zilele Orașului.

La 18 mai 2017, președintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincția Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler în semn de “înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuția remarcabilă avută la creșterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilități de a lua contact cu literatura universală”.

Ileana Vulpescu – o serie de înregistrări din anul 2009, realizate de Anca Ionescu și Raluca Rădulescu pentru Radio România Cultural

Ileana Vulpescu - Povestiri din studioul artelor 27.05.2017, realizator Magdalena Tara

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Literatură 17 Aprilie 2024, 17:41

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”

Vă invităm să citiți un fragment în exclusivitate din cartea FACTORUL 1%.

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Acolade - Incursiune în actualitatea scriitorilor clasici şi contemporani
Literatură 17 Aprilie 2024, 15:17

Acolade - Incursiune în actualitatea scriitorilor clasici şi contemporani

Cel de-al doilea roman al  Ioanei Stăncescu , intitulat "Tăcerea vine prima" (ed. Trei, 2024), oferă un...

Acolade - Incursiune în actualitatea scriitorilor clasici şi contemporani
Scriitorul Marian Coman revine în n’autor (Nemira) cu un nou roman: „Ultima carte”
Literatură 17 Aprilie 2024, 13:17

Scriitorul Marian Coman revine în n’autor (Nemira) cu un nou roman: „Ultima carte”

Marian Coman, autorul volumului „ Omulețul din perete și alte povestiri fantastice ” (n’autor, 2023, ed. a...

Scriitorul Marian Coman revine în n’autor (Nemira) cu un nou roman: „Ultima carte”
Carte-eveniment: Cuțitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat de Salman Rushdie, în limba română la Editura Polirom
Literatură 16 Aprilie 2024, 16:59

Carte-eveniment: Cuțitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat de Salman Rushdie, în limba română la Editura Polirom

„N‑am văzut cuțitul sau cel puțin nu‑l țin minte. Nu știu dacă a fost unul lung sau scurt, cu lama lată, de...

Carte-eveniment: Cuțitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat de Salman Rushdie, în limba română la Editura Polirom
Scriitorul francez care și-a transformat propriul balcon într-o veritabilă junglă urbană, în care cultivă legume și fructe organice sezoniere
Literatură 16 Aprilie 2024, 15:21

Scriitorul francez care și-a transformat propriul balcon într-o veritabilă junglă urbană, în care cultivă legume și fructe organice sezoniere

Editura ap! (ACT și Politon) ne invită să descoperim povestea captivantă a scriitorului Patrick Vernuccio, cunoscut pe...

Scriitorul francez care și-a transformat propriul balcon într-o veritabilă junglă urbană, în care cultivă legume și fructe organice sezoniere
Frici din viitor, Dramaturgii pentru o lume posibilă - SPECTACOL LECTURĂ -17 aprilie 2024, ora 19.00, Sala Studio
Literatură 16 Aprilie 2024, 08:18

Frici din viitor, Dramaturgii pentru o lume posibilă - SPECTACOL LECTURĂ -17 aprilie 2024, ora 19.00, Sala Studio

WORKSHOP-UL DE SCRIERE DRAMATICĂ #2 face parte din cadrul celei de-a patra ediții, New Voices, a proiectului european...

Frici din viitor, Dramaturgii pentru o lume posibilă - SPECTACOL LECTURĂ -17 aprilie 2024, ora 19.00, Sala Studio
Andreea Răsuceanu, Linia Kármán. Întâlniri cu cititorii ieșeni
Literatură 15 Aprilie 2024, 16:45

Andreea Răsuceanu, Linia Kármán. Întâlniri cu cititorii ieșeni

Andreea Răsuceanu, Linia Kármán, Editura Polirom, 2023 Întâlniri cu cititorii ieșeni •  ...

Andreea Răsuceanu, Linia Kármán. Întâlniri cu cititorii ieșeni
Confluențe - In memoriam Dan Cristea
Literatură 15 Aprilie 2024, 15:29

Confluențe - In memoriam Dan Cristea

Emisiunea „Confluenţe” redifuzează, In memoriam , dialogul realizat în 30 ian. 2023 , cu criticul literar...

Confluențe - In memoriam Dan Cristea
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 21:00
Stagiunea Muzicală Radio
Ascultă live Radio România Cultural
20:05 - 20:30
ANTENA PARTIDELOR PARLAMENTARE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
CU INIMA DESCHISĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:03 - 21:00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru