Artistul Ion Barbu la Ascultă Vocile de Azi
24 July 2019
Ascultă vocile de azi – Călin Andrei Mihăilescu
5 August 2019

Ascultă vocile de azi – Adrian Silvan Ionescu și fireasca împletire dintre trecut și prezent

Fiecare întâlnire cu prof. univ. Adrian Silvan Ionescu îmi oferă multe bucurii. Motivul ar fi unul evident: în majoritatea cazurilor vorbim despre universul artelor în care m-am format și în care trăiesc eu-însămi de mai bine de două decenii. De data aceasta, întâlnirea noastră radiofonică stă sub genericul ”Ascultă vocile de azi”. Convorbirea de 60 de minute cu istoricul de artă Adrian Silvan Ionescu ne poartă în trecutul domniei sale, ne aduce în prezent și ne prefigurează cel puțin, viitorul său apropiat.

Cine este Adrian Silvan Ionescu? Din ce familie se trage? Cum și-a petrecut copilăria? În ce lume s-a mișcat de-a lungul anilor? La acestea și la multe alte întrebări ne răspunde cu un farmec aparte, invitatul nostru. Pe firul amintirilor descoperim Oltenia anilor 60, apoi Bucureștiul deceniilor 7 și 8, retrăim ceva din ambianța Capitalei culturale a epocii ceaușiste, înțelegem cum copilăria petrecută într-o familie caldă, de veche stirpe românească i-a motivat invitatului nostru, alegerile de mai târziu din viață.

În cele 60 de minute ajungem să cunoaștem într-o oarecare măsură, instituțiile de artă la care în timp a lucrat Adrian Silvan Ionescu și să intrăm în contact cu un univers fascinant, unde ne bucurăm de capacitatea invitatului nostru de a descrie și retrăi diverse momente ale vieții sale.

Întâlnirea radiofonică cu Adrian Silvan Ionescu este la fel de surprinzătoare cum este însuși personajul, așa cum l-am cunoscut de-a lungul anilor, la diverse manifestări culturale. ”Hobby-ul este viața mea sau viața mea este hobby-ul meu” ne mărturisește istoricul de artă în cadrul ediției ”Ascultă vocile de azi” din 2 august 2019 (interval orar în FM : 17.00-18.00).

Luăm această afirmație ca pe un motto posibil al ediției noastre, un motto care ne susține plonjarea deopotrivă auditivă ca și vizuală, într-o lume pe care o descoperim cu certitudine captivantă.

Realizator Roxana Păsculescu
fotografii de Roxana Pasculescu