ALEGERI PARLAMENTARE SUB BAIONETĂ STRĂINĂ, de Georgeta Filitti
03 Mai 2018, 09:20
Printr-o înțelegere între primul ministrul Ionel Brătianu și Alexandru Marghiloman, semnatarul înrobitorului tratat cu Puterile Centrale, s-a ajuns la o formulă politică de compromis: după demisia generalului Averescu, la 5 martie 1918 s-a format guvernul Alexandru Marghiloman. Avea să dureze până la 24 octombrie același an. Parlamentul a fost dizolvat și s-au organizat alegeri, în conformitate cu legea existentă în 1914, adică se menținea votul censitar, pe colegii. Fiind vorba de un regim de ocupație, întreaga campanie s-a transformat într-o parodie. În plus, oportunismul multora a făcut să înflorească traseismul politic. Liberali, conservatori, takiști au ajuns peste noapte candidați guvernamentali. Așa, gl. Iancovescu, fost ministru liberal, Scarlat Lahovary, fost director politic al foii La Roumanie a lui Take Ionescu sau filosoful Const. Rădulescu Motru sunt acum eligibili. Mackensen ordonase interzicerea oricărei adunări cu scop politic. Făcea excepții și dădea aprobări discreționare doar după ce organizatorii ar fi precizat scopul adunării, numele oratorilor și subiectul luărilor la cuvânt.; contravenienții erau pedepsiți cu un an de închisoare și 5000 lei amendă.
Și totuși întruniri aveau loc. Cu discursuri incriminatorii, calomnii – toate la adăpostul jandarmului bavarez. Mackensen s-a grăbit să lămurească lumea credulă: atacurile ar fi cerut, neîndoios. o replică. ”Cine o va da, pe acela îl voi pedepsi”. Un contemporan scria: Camera era nouă, dar membrii ei nu numai că erau din vechile cadre, dar încă din cei de mâna a doua și a treia, care în vremuri normale puteau aspira cel mult la posturi de inspector comunal, intendent la grajduri sau agent comercial.
În aceste ”vremuri noi”, cum le numea la unison presa aservită, bătăușii de altădată nu dispăruseră, ci erau printre candidați, ca acel Stoian, faimos în București pentru ”dalcaucii” cu care impunea odinioară candidații liberali.
Chiar dacă lupta electorală, violentă sau pașnică, lipsea cu desăvârșire, guvernul Marghiloman a vrut să-și asigure o majoritate confortabilă. Cum? Era nevoie ca o treime din cei înscriși pe liste să-și exprime opțiunea. Și atunci s-au ridicat de la judecătorii – unde erau depozitate – cărțile de alegător ale mobilizaților, refugiaților și ale morților. ”Întreg cimitirul Bellu și Sf. Vineri”, nota cineva. Încredințate unor echipe din ”oameni fără căpătâi”, cărțile de alegător au fost folosite de zece și de 20 de ori. În graba votării, se prezentau indivizi cu identitate furată. Când a apărut așa zisul Radu Văcărescu, el a putut fi dat afară din sală. În alte cazuri, judecătorii, care făceau oficiul de șefi ai secțiilor de votare, asistați de jandarmi, s-au făcut că nu văd escrocheria.
În provincie, la colegiile I și II au răzbit și câțiva opozanți. Explicația? Nu-au făcut de fapt campanie electorală, nu și-au prezentat programul și n-au polemizat cu oferta guvernamentală. Așa reușesc Mircea Cancicov, la Bacău, gl. Averescu la Turnu Severin și A. C. Cuza la Iași.
Colegiul al III-lea, până atunci o masă inertă de manevră, de data aceasta a reacționat neașteptat: la Suceava i-a ales pe oponenții guvernului Marghiloman iar la Galați, neavând ce alege pentru că erau doar candidați guvernamentali, s-au abținut mai toți de la vot: din 3200 de alegători s-au dus la urne 220.
Operate în condiții de supraveghere strictă, alegerile au dat rezultate previzibile: Partidul conservator al lui Al. Marghiloman a obținut 165 mandate de deputat, Liga Poporului a gl. Averescu, 4, Partidul conservator al lui P.P.Carp, 3 mandate, naționalist democrații lui Iorga, 2 și Partidul muncii (Gr. Trancu Iași), un mandat. S-u mai adăugat opt independenți, între care doi reprezentanți ai Basarabiei (Daniel Ciugureanu și Pantelimon Halippa).
La Senat guvernul a obținut o majoritate zdrobitoare: 108 mandate, față de două ale Ligii poporului și alte două ale unor conservatori independenți.
”Sunt simptome că stăm pe un vulcan”, conchidea un avocat. Totuși exista un temei în efortul de constituire a noului Parlament și anume ratificarea tratatului cu Puterile Centrale. Și aceasta pentru că toată suflarea românească vedea instaurarea păcii preferabilă ocupației străine.
