„Mislea, camera 4. Femei in inchisorile comunisteˮ, primul spectacol al stagiunii 2016–2017 la Clubul Dramaturgilor
28 October 2016
FESTIVALUL NATIONAL DE TEATRU, editia a 26-a – Program – ziua a VIII-a
28 October 2016

„AMPHITRION ’38” în premieră la Teatrul Municipal “Bacovia”

Avem deosebita plăcere de a vă invita, miercuri, 2 Noiembrie, începând cu ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului Municipal „Bacovia” pentru Conferința de presă organizată cu ocazia premierei piesei „AMPHITRION ’38”, de Jean Giraudoux, în regia lui Horia Suru.
Conferința va avea două părți:

  • Ora 18.00 – Repetiție cu public a piesei „Amphitrion ’38” pentru PRESĂ
    Știm că timpul vă este destul de limitat, așadar am decis să vă invităm la ultima repetiție de dinaintea premierei.
    Aceasta repetiție este DEDICATĂ presei, asadar persoanele din presă nu trebuie să plăteasca bilet pentru a intra la spectacol.
    Veți avea ocazia să vedeți la ce au muncit zi și noapte actorii Teatrului Municipal „Bacovia”, sub îndrumarea lui Horia Suru, pentru a aduce la viață un text de Jean Giraudoux, pentru prima data în Romania.
  • Ora 19.30 Conferința propriu-zisa.
    La terminarea spectacolului, după o pauză de 10 minute, va începe conferința, alături de actorii TMB si de directoarea TMB, Eliza Noemi Judeu. Puneți întrebări, vorbiți cu toți cei implicați în procesul creator, și lăsați-vă inspirați.

Această conferință vine înainte de premiera de joi, 3 Noiembrie 2016, ce va avea loc începând de la ora 18.00 la Sala Mare a TMB.

Teatrul Municipal “Bacovia”
Premieră a Stagiunii 2016-2017
Amphitrion ’38
de Jean Giraudoux
Regia și adaptarea: Horia Suru

Scenografia: Cristian Marin
Coregrafia: Sophie D
Traducere: Doru Mareş
Asistent Regie: Alina Simionescu
Distribuție: Alcmena: Ana Adelaida Perjoiu, Jupiter: Bogdan Matei, Amphitrion: Dumitru Rusu, Mercur: Ștefan Alexiu, Sosia: Viorel Baltag, Gornistul: Florin Zăncescu, Războinicul: Ștefan Ionescu, Leda: Florina Găzdaru, Eclise: Corina Goranda, Ecoul/Vocea cerească: Nela Zare, Hercule/Umbra lui Dumnezeu: Daria Coșa, Umbra Alcmenei: Maria Caba, Umbra lui Amphitrion: Ana Săndulache
Echipa tehnică: Nicu Pașcu (regizor tehnic), Daniel Constantin Bibire (lumini), Cristi Jugaru (sunet), Elena Pătrașcu (perucherie), Olărașu Gabriela (cabiniera), Milică Răducanu (șef producție), Bogdan Adrian (producție) Adrian Vernica (recuziter), Aprofirei Gheorghe, Bilu Ionel, Tinel Cojocariu, Titi Iacob, Dănilă Constantin, Iacob Dumitru (mânuitori decor).

“Nu există nici un conflict cu zeii! în scurta noastră trecere prin ființă, de prea multe ori fugim de noi și ne ascundem în spatele lui “cu voia Domnului” sau “nu a fost să fie”. Amphitrion38 este un spectacol uman despre asumarea propriilor noastre eșecuri fără scuza falsei ‘pedepse divine’.” regizorul Horia Suru (www.horiasuru.ro)

Sinopsis: Jupiter, în dorința sa de a o seduce pe muritoare Alcmena, ia chipul soțului Alcmenei, Amphitrion. Însă, mai întâi, pentru a-l putea îndepărta, Jupiter declanșează un război la care Amphitrion este obligat să ia parte. Odată îndepărtat Amphitrion, Jupiter ii ia înfățișarea și se prezintă Alcmenei.