Antropogeneze mitice - p1

Procesul apariției și dezvoltării omului, a speciei umane este considerat de știința dominantă drept judecat și fără recurs. Evoluția, în paralel cu maimuța, dintr-un postulat strămoș comun este soluția agreată și apărată față de orice sugestii alternative.

Narațiunea științei coexistă, însă, cu un uimitor conținut mitic privind antropogeneza - apariția omului. Marii Întrebări  i s-a răspuns și în culturile străvechi, deși foarte puțini antici erau capabili  să o formuleze chiar.  Bineînțeles că arheo-antropologia  era inexistentă.

Prin contrast cu narațiunea științei, miturile antropogenice sunt, adesea, spectaculoase, metaforice, criptice. Colectarea, traducerea, analiza, compararea și încercarea decodării istoriilor străvechi despre apariția  omului sunt activități dificile;  au, însă, un potențial revelator pe care puțini îl intuiesc și mai puțini l-ar accepta, în cheie modernă.

Vă propunem stimați cititori sau ascultători ai Ereziilor moderne, o incursiune - inevitabil selectivă - în tezaurul antropogenezelor mitice. Ce spun, adică, tradiții antice despre apariția omului... pe Pământ.

Un demers deopotrivă specializat și accesibil pe care îl datorăm doamnei istoric, doctor Daniela Zaharia, Director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istorie a Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București.  Bun venit!

dr. Daniela Zaharia: Bună ziua și mulțumesc pentru invitație.

redactor :  Stimată invitată, în ce măsură sunt interesante miturile antropogenice pentru comunitatea științifică? Dacă însăși știința a explicat cu mijloace proprii, pluridisciplinare, apariția omului ?!

dr. Daniela Zaharia: Este interesul pe care îl prezintă orice formă de cunoaștere care este paralelă, uneori în concurență, alteori nu, cu știința. În definitiv, omul explorează realitatea, existența, prin diverse mijloace. Arta este o formă de cunoaștere, filozofia este o formă de cunoaștere, știința este o formă de cunoaștere... Mitologia la fel, este una dintre cele mai vechi forme de explorare a lumii.

redactor : Și nu se teme comunitatea științifică, la modul general, de revelațiile pe care explorarea mitologică - sigur, povești - le-ar putea provoca?

dr. Daniela Zaharia: Comunitatea științifică nu are de ce să se teamă; de altfel, gândirea mitică, mitologia este un obiect al studiului științific, în științele socio-umane, desigur. Din altă perspectivă, conținutul narativ al miturilor nu reprezintă un veritabil concurent pentru cunoașterea științifică, pentru explicațiile, teoriile științelor naturii. Există un rol pe care îl joacă miturile din perspectiva unor teorii moderne foarte serioase și aici aș menționa, poate, cea mai importantă mai revelatoare ca să zic așa dintre ele - Teoria structuralistă: Levi Strauss însuși, care este o figură dominantă a antropologiei secolului XX, vedea în mituri un instrument prin care este formată gândirea umană, deci este o unealtă prin care intelectul este învățat să gândească. Așadar, între mitologie și știință există puncte de conexiune, trebuie să le descoperim și să nu luăm narațiunea mitică doar sub forma aceasta de fantezie, de mistificare de neadevăr. În definitiv, aș zice că de fapt, pentru mituri, definiția, descrierea care se potrivește este una pe care a dat o Picasso artei. Picasso spune că arta este minciuna care spune adevărul! În multe feluri și miturile joacă același rol.

redactor : Este corect să spunem că miturile sunt narațiuni pe atât de sofisticate pe cât civilizațiile din care provin ?

dr. Daniela Zaharia: Cu siguranță că inspirația pentru narațiunea mitică vine din realitățile pe care le trăiește o anumită comunitate. Ce sunt miturile? sunt povești importante, povești cu greutate, ca să zic așa, pentru o anumită comunitate. Dar, sunt atât de importante și atât de pline de semnificații și respectă o anumită structură care vorbește în subteran -ca să zic așa- minții umane, încât ele sunt recunoscute ca mituri, chiar dacă nu sunt crezute... nu? în conținutul lor sunt recunoscute ca fiind mituri de către comunități și în culturi de pretutindeni și dintotdeauna.

redactor : Au mai multă greutate miturile care provin, spre exemplu, din anticul Sumer decât cele care ar fi descoperite la o populație uitată în Amazonia?

dr. Daniela Zaharia : Ce putem spune este că din punctul de vedere al structurii lor nu sunt diferite. Există, sigur, diferențe de altă natură. Există o... ceea ce menționați dumneavoastră, un soi de prestigiu cultural pe care îl capătă anumite mitologii datorită importanței pe care o joacă culturile în cauză în tradiția culturală modernă: antichitatea orientală, dar înainte de toate antichitatea clasică, nu?... Pentru cultura europeană, cea mai prestigioasă mitologie este mitologia greacă; dar apoi se adaugă mitologia orientală, egipteană, mesopotamiană... Uităm adeseori că există și o mitologie biblică: vedem biblia ca pe un fundament al religiei creștine și atunci omitem faptul că ea se compune din numeroase mituri, inclusiv o antropogeneză. După care sigur că se adaugă alte tradiții: mitologia nordică, iarăși, e de mare prestigiu. Și pe măsură ce omul modern a descoperit existența unor civilizații primare în afara Europei și le-a colectat istoriile, le-a colectat miturile, acestea au intrat și ele, au început și ele să intre în acest creuzet care este cultura modernă și postmodernă. Inclusiv mitologia africană sau cea americană sunt inspiratoare pentru literatura modernă.

redactor : Sensul întrebării era și a încerca să înțelegem, pentru ascultătorii noștri, dacă nu cumva miturile care provin din zone abia descoperite, ar avea mai multe șanse să fie mai „pure”, mai neafectate de interpretări și traduceri.

dr. Daniela Zaharia : Realitatea este că prezența oricărui cercetător, a oricărui om modern într-o comunitate primară extraeuropeană (așa cum - n.red) s-a văzut pe tot parcursul istoriei antropologiei din secolul XIX și din prima jumătate a secolului XX, că modifică contextul. Aceste mituri sunt transcrise, de către vizitatorul european sau occidental, în orice caz. Ele, uneori, sunt relatate de către mai mulți călători sau mai mulți cercetători și se vede deja din relatări care sunt la distanță de câțiva ani că sunt povestite în mod diferit. Prin urmare, orice mit odată ce trece de la forma lui orală, pentru că miturile sunt concepute pentru a fi transmise oral, sunt o tradiție prin excelență orală, din momentul în care sunt puse în scris încep să se transforme să fie modificate; le putem urmări modificarea, dar ele cu siguranță au fost modificate și înainte și prin transmiterea orală sunt schimbate, sunt transformate în funcție de talentul povestitorului, de imaginația lui de ceea ce simte că are publicul nevoie uneori...

Oricum ar fi, nu există mitologie pură. În plus, există o teorie a mitului care spune că toate acestea, toate versiunile miturilor sunt variante care fac parte din poveste. Cum spune Salman Rushdie: ca umbrele care bântuie povestea. Sunt povești care ar putea să fie.

redactor : V-aș ruga, înainte de a vă invita să începeți prezentarea, inevitabil selectivă și rezumativă a antropogenezelor mitice pe care le considerați mai interesante... v-aș ruga, totuși, să faceți pentru ascultătorii noștri o precizare.  Miturile, da, se transmit preponderent oral, dar cum privește istoricul faptul că există izvoare scrise, desigur, nu neapărat pe hârtie, pe pergament, ci pe suporturi mult mai primitive - dacă roca, piatra se poate numi un suport primitiv - care totuși nu sunt acceptabile istoric; care spun „povești”. Acelea sunt tratabile cu mai multă atenție din punct de vedere istoric ?

dr. Daniela Zaharia: Antropogenezele de pildă, ca și antropogoniile, ca și sociogoniile care sunt asociate adeseori cu ele sunt o sursă istorică. Așa putem să le privim din perspectivă istorică. Pe de o parte, sunt o componentă importantă într-un univers al gândirii al imaginației, sunt revelatoare ale mentalităților; în felul acesta ne ajută să înțelegem cum gândeau oamenii într-o anumită epocă, într-o anumită societate. Care sunt mecanismele, cum asociau ideile, simbolurile, ce valori apreciau, de ce se temeau, care le erau angoasele? Pentru toate acestea, miturile sunt un zăcământ de aur.

Pe de altă parte, istoriile care se nasc într-o societate sunt purtătoare ale experienței acelei societăți. Prin urmare, dacă vrem să înțelegem mai bine anumite instituții, anumite relații sociale, miturile, istoriile acestea puse în scris -pentru că dacă nu sunt puse în scris, n-au cum să ajungă până la noi- sunt absolut esențiale. Dacă am cerceta o societate modernă de la care avem o abundență de surse scrise, ne-am duce inevitabil, de exemplu, la constituție sau la sistemele de legi. Am vedea cum funcționează justiția și am înțelege cum e tratat individul, cum sunt tratate relațiile dintre persoane, dintre stat și individ și așa mai departe. Nu avem întotdeauna astfel de surse pentru societățile antice, dar miturile scot în evidență anumite mecanisme din funcționarea comunității și ne ducem la ele, pentru că ele sunt fondatoare nu numai din punctul de vedere al religiei. Ele sunt explicații ale originii multor lucruri, așa cum își cum înțeleg aceste origini respectivele societăți. Și citind, studiind aceste istorii ale originilor diverselor lucruri înțelegem ce este important, cum cum este văzut -în cazul antropogoniilor- cum este văzut omul, care originea lui, care e rolul lui în lume, de ce există și știm că în funcție de ceea ce o societate crede cu privire la natura omului și la rolul lui în lume, în existență, va trata omul; se va purta față de individ în funcție de ceea ce crede că este scopul său în Univers.

redactor : Interesantă și provocatoare afirmație ați făcut referitoare la corelația dintre percepția unei societăți în privința nașterii și originii omului și modul în care îl tratează, dar mă voi abține să o iau pe acest macaz care mi se pare fascinant și vă voi ruga să începeți prin a prezenta antropogenezele, poveștile, istoriile apariției omului pe pământ pe care le considerați mai revelatoare, mai semnificative.

dr. Daniela Zaharia: Cele mai vechi mituri antropogonice pe care le cunoaștem sunt cele mesopotamiene și egiptene. Trebuie spus că în aceste societăți în care nu există o religie monoteistă organizată într-o biserică care canonizează tradițiile, funcționau variate tradiții mitice în paralel. În Mesopotamia, probabil că cel mai vechi mit al originii omului pe care îl cunoaștem este mitul în care ne povestește cum zeul Enki a proiectat omul și i-a cerut zeiței Ninmah să îl producă, să îl modeleze într-o matriță folosind lut și dând lutului o suflare, o respirație a zeiței și în felul acesta a creat o rasă de servitori pentru zei; rasă de ființe, care, având o existență temporară, să se ocupe de construirea templelor, de oficiere a sacrificiilor și a libațiilor, să-i hrănească, să-i îmbrace pe zei, să le lucreze câmpurile... pentru ca zeii să nu mai muncească. Și, în felul acesta, zeii să nu mai fie obligați, să nu să nu mai simtă niciun fel de greutăți ale vieții și să nu mai existe tensiuni în interiorul comunității zeilor. Acesta este probabil cel mai vechi mit; el cuprinde și o sociogonie, pentru că ne povestește la final o competiție între Enki și zeița Ninmah, în care sunt produși ultimii oameni -ființe imperfecte- și înțelegem, atunci cum zeii stabilesc destine corelate pentru fiecare individ cu calitățile sale fizice, cu defectele, cu limitările... zeii stabilesc destinele oamenilor. Și prin destin se înțelege locul pe care fiecare dintre aceste creații ale zeilor trebuie să-l ocupe în ansamblul comunității umane.

redactor : Este acest mit pe care îl menționați posibil de corelat cu unele dovezi materiale, cu artefacte, cu înscrisuri sau este pur oral... e o trransmitere orală ?

dr. Daniela Zaharia: Nu, nici o narațiune antică pe care o cunoaștem nu este orală. Nu avem cum să cunoaștem în forma ei orală; o cunoaștem, pentru că a fost pusă în scris la un moment dat.

Cine punea, în Mesopotamia, aceste istorii în scris?  Scrierea folosită de sumerieni, preluată apoi de la ei de akkadieni, de asirieni, era scrierea cuneiformă. Logografică inițial, silabică ulterior, deci o scriere care cuprindea mii de semne... nu toată lumea putea să învețe să scrie și să citească. Există profesioniști ai scrierii, aceștia sunt birocrați în general, care funcționează pe lângă palat sau pe lângă temple, deci acești profesioniști ai scrierii sunt și conectați cu anumite centre intelectuale, îndeosebi cu templele. În consecință, gândirea religioasă și mitică pe care o consemnează și care vine din tradiția orală este transformată și în funcție de doctrina teologică a templului respectiv și în funcție, bineînțeles, de ceea ce ei, ca funcționari, scribi, administratori ai cetăților, ai comunităților, își imaginează în legătură cu propriul lor loc în societate.

Există un mit foarte interesant, tot sumerian și tot legat de numele zeului Enki, despre ME: ordinea universală pe care a inventat-o Enki. A creat-o punând-o în scris: a pus-o în scris pe tăblițe și, în felul acesta, orașul unde era el rege -Eridu- a devenit cel mai prosper. Și, în această tăbliță între lucrurile care îi guvernează pe oameni, cel mai sus plasată este inteligența, inteligența practică. Ori, acești birocrați sunt și inginerii comunităților lor, sunt matematicienii, astronomii acestor comunități, deci ei sunt deținătorii acestei forme de inteligență practică. Prin urmare, se văd pe ei înșiși în fruntea comunității. Când miturile trec de la stadiul lor oral la cel scris, inevitabil cine le pune în scris le transformă cumva.

redactor : Vă rog să menționați alt mit, altă zonă geografică și civilizație pe care o apreciați în mod special.

dr. Daniela Zaharia : Există un mit al originii omului foarte frumos în Egiptul Antic. Foarte multe dintre antropogonii văd ca materie primă pentru crearea celor dintâi oameni lutul, argila. Probabil pentru că tradițiile acestea mitice sunt cumva de origine neolitică, deci sunt legate de descoperirea pe care o face omul cu privire la capacitățile, la calitățile plastice pe care le are lutul.

Dar, în Egipt, în afară de un mit care, de asemenea, vorbește despre modul în care zeul berbec Khnum modelează copiii din lut pe roata lui de olar și apoi îi plasează în pântecele mamei, există un mit care vorbește despre originea oamenilor din lacrimile ochiului rătăcitor al zeului Ra. Ochiul zeului i-a cerut voie, a cerut permisiunea să călătorească să vadă lumea... și când anul care i s-a acordat s-a încheiat, n-a mai vrut să se întoarcă.  Copiii lui Ra -Tefnut și Shu- zeița Tefnut și zeul Shu au fost umiditatea și atmosfera au fost trimiși să-l captureze și să-l aducă înapoi. (Ochiul - n.red.) s-a zbătut, s-a luptat și de furie, de supărare, a început să verse lacrimi. Din lacrimile acestui ochi s-au născut oamenii...  Ceea ce este foarte interesant, pentru că înseamnă că omul egiptean se vede pe el însuși ca fiind creat dintr-o materie nobilă, dintr-o materie divină. Așa ne putem explica de ce avem în Egipt escatologii: această credință puternică în capacitatea omului de a trăi veșnic; de a ajunge în lumea de lumină a lui Osiris, unde să trăiască, să aibă o existență eternă fericită, dacă știe să îndeplinească anumite ritualuri. Pentru că în ființa umană există atâtea entități spirituale care sunt de origine divină, încât o astfel de victorie în fața morții este posibilă.

redactor : În plus, componenta aceasta „utilitară” a folosirii omului generat în mituri pentru diverse activități mundane, pur și simplu utilitar, din ce înțeleg nu era prezentă în mitul pe care îl menționați în Egipt.

dr. Daniela Zaharia: Da, sigur. În Mesopotamia, omul este inventat ca un servitor; în Egipt că el apare aproape accidental, aș zice. În mitologia biblică, de asemenea în cea coranică, Dumnezeu are un plan, are un motiv care este misterios -nu?-pentru a-l crea pe om. Nici îngerii nu-nțeleg cu adevărat acest motiv.

Apoi, există alte tradiții, în afara acestei acestui spațiu, circum-mediteranean pe care îl cunoaștem, poate, mai bine. O istorie foarte interesantă, sugestivă pentru cine se ocupă de științele sociale este istoria creării omului într-una dintre tradițiile mitice chineze. Povestea spune că după ce a reparat Cerul care fusese doborât de un zeu mai recalcitrant, zeița Miwa - Marea Mamă a mitologiei chineze - se plimba pe malul apei, plictisită și modela, aproape fără să-și dea seama, o bucată de lut galben. Când a privit ce făcuse, a descoperit că era o mică ființă cu cap, cu mâini, cu picioare; a așezat-o cu grijă pe pământ și a văzut-o cum începe să se miște și să alerge foarte vioaie. I-a plăcut atât de mult, încât s-a gândit să-i mai facă companioni și a mai creat zeița până la 100 de astfel de mici figuri de lut care se mișcau pe pământ. Dar, la un moment dat, (zeița -n.red) a obosit și atunci a făcut o funie de cânepă pe care a muiat-o în mlaștină, în noroiul din mlaștină, și a început să stropească cu ea în toate direcțiile. Din fiecare strop a apărut câte un omuleț. Primii 100 modelați de mâna zeiței sunt strămoșii marilor familii aristocratice, clanurile aristocratice, ceilalți care s-au născut, au fost aruncați pe suprafața pământului la întâmplare sunt oamenii de rând.

Vedeți? O antropogonie și o sociogonie. Este o creație care n-are un scop anume, se întâmplă pentru că zeița se simțea singură, dar, în același timp, ea include de la bun început, în ADN ul poveștii ideea aceasta de diferență, de ierarhie socială -  oamenii sunt diferiți pentru că nu sunt făcuți la fel. 

redactor : Se poate presupune în funcție de structurile acestor mituri, că zeul fundamental care produce, să spunem, sau care comandă într-un fel sau altul apariția oamenilor era în primul rând tot antropomorf?  În al 2-lea rând - o femeie sau un bărbat?  pentru că, iată, în mitul chinezesc, pe care tocmai l-ați descris era vorba despre o femeie care practică acest -să zicem- joc pe marginea apei cu argila. În mitul egiptean e aproape sigur vorba de bărbați.

dr. Daniela Zaharia : Ce să spun? Ochiul lui Ra este, evident, ochiul unei divinități masculine. Shu și Tefnut sunt un cuplu de frate și soră, cei care se luptă și aduc ochiul în asemenea stare de deznădejde, încât începe să plângă.

În tradiția sumeriană este foarte interesant, pentru că zeul Enki și zeița Ninmah se ceartă la finalul poveștii și fiecare vrea să aibă, să primească recunoaștere drept părinte al umanității; dar, în urma concursului, Enki, care este cel mai isteț dintre zei, o păcălește puțin pe Ninmah și câștigă competiția.

Există și mituri -să știți- și antropogonii în care nu există o intervenție divină propriu-zisă, una manifestă. În tradiții animiste precum ale populațiilor turcice din Asia Centrală,  preislamică. De exemplu, un mit vorbește despre modul în care omul a apărut undeva într-o cavernă din preajma limitei dintre Asia Centrală și China. Ploaia puternică a împins mâlul în interiorul unei caverne și mâlul a căzut într-o formă, într-o groapă care avea forma unui om, unei siluete umane. Soarele l-a încălzit, l-a uscat, l-a încălzit și a dat viață. Și așa a apărut primul om. Și istoria s-a repetat, numai că a 2-a oară soarele n-a mai fost suficient de puternic pentru ca să producă până la capăt forma umană. Și atunci ea a fost a rămas incompletă și așa a apărut prima femeie. A fost creat primul cuplu; nu avem un zeu, demiurg aici; omul este creat  cumva sub impulsul forțelor naturii. Creația însăși, natura însăși cumva își combină forțele pentru a produce omul.

redactor : Iar în privința aspectului antropomorf al zeităților inițiatoare?

dr. Daniela Zaharia : Aici nu putem decât specula, dar miturile sunt și o oglindă în care omul se privește și încearcă să se înțeleagă. Așa că aș zice - aspectul antropomorf este aspectul celui care povestește și ascultă povestea. Dar există, totuși, unele lucruri pe care le putem ști: zeii sumerieni, zei akkadieni, babilonieni erau oarecum descriși, reprezentați să zicem, verbal și iconografic, în așa fel încât să fie pe înțelesul unor ființe care știu ce este o anatomie umană, dar să fie și diferiți de aceasta. Zeul Marduk, care e care este tot un zeu al creației la Babilon -și în creația lui Marduk există un episod al creării omului- zeul Marduk are o multitudine de ochi, are fețe care privesc spre toate cele 4 orizonturi, silueta lui este imensă, oamenii nu o pot..., ochiul privirea umană nu îl poate cuprinde. Există o idee despre forma, să zicem despre antropomorfismul zeului și nu; există și un aspect pe care privirea omului și mintea omului nu-l poate cuprinde.

redactor : Există un îndemn sau o directivă comparabilă cu „să facem om după chipul și asemănarea noastră” în alte mitologii?

dr. Daniela Zaharia : Dacă ne ducem la lumea greacă, bineînțeles că sunt referințe. Prometeu face omul, inspirându-se din aspectul zeilor; când lui Hefaistos i se cere să o facă pe Pandora -prima femeie- i se recomandă să fie după înfățișarea grațioasă a zeițelor. Dar nu putem ști în ce măsură aceste mituri grecești nu sunt influențate de zona învecinată, de tradițiile zonei învecinate ale Orientului Apropiat. Greu de spus aici.

redactor : Este rezonabil să presupunem că zonele de civilizație exuberantă ale antichității sunt și cele din care miturile sofisticate provin? Nu ați spus, deocamdată, nimic despre India. O altă pepinieră de civilizație formidabilă a antichității.

dr. Daniela Zaharia : Există mai multe tradiții mitologice. Sigur că aș zice - din punctul de vedere al mitologiei, tradiția vedică este cea mai importantă. Altele sunt cele budiste. De pildă, jainiste, dominate de perspectivele filozofice care funcționează altfel decât cele mitologice. India este interesantă. Și mitul creării omului în tradiția vedelor este interesant, pentru că pune în evidență o idee, conceptul de sacrificiu care este esențial în Creație. Primul om este care se naște pe valurile Mării Primordiale este sacrificat pentru a da naștere bărbatului și femeii, pentru a da naștere castelor, deci societății... Mitologia vedică este o mitologie în care orice creație presupune o distrugere; și orice distrugere dă naștere unei realități noi.

Nu este singura tradiție în care sacrificiul și originea omului sunt conectate între ele. În Mesopotamia există cel puțin două mituri care fac această conexiune. Într-o tradiție akkadiană, zeii se adună, se întreabă ce să mai creeze ei și au ideea că ar trebui să creeze oamenii pentru ca să existe cineva care să îi servească și atunci sacrifică sângele zeilor artizani. De unde se transmite această capacitate creatoare, inventivitate, inteligență tehnică în rasa umană. Iar în tradiția lui Marduk, la Babilon, în Enuma Elish, oamenii sunt creați din sângele unui zeu care este ales să fie sacrificat pentru a prelua toată vinovăția, toate păcatele adversarilor marilor zeii Anunnaki, cei victorioși.

Și aici ajungem la un alt subiect foarte interesant al antropogoiilor. Ne punem această problemă, pentru că suntem conectați cu antropogonia biblică, bineînțeles: chestiunea păcatului. Este omul creat inocent sau poartă cu sine, încă din momentul creației, o sămânța răului? Asta este o altă problemă fascinantă. Există o singură mitologie, care este cea biblică, în care e prezentă noțiunea păcatului originar. Dincolo de ea, există un transfer. Cum ați văzut cum v-am povestit în cazul lui mitului babilonian, un transfer al vinovăției zeilor către oameni; dar oamenii nu sunt vinovați de ceea ce zeii fuseseră vinovați; nu participaseră la bătălia dintre zei . Oamenii sunt „țapul ispășitor” în cele din urmă. Alteori oamenii n-au niciun fel de păcat; sunt născuți pentru a fi muritori, pur și simplu, pentru că asta au zeii nevoie să obțină, nu pentru că oamenii sunt vinovați de ceva.

redactor : Încheiem aici, stimați ascultători sau cititori ai Ereziilor moderne, prima parte a temei Antropogeneze mitice. Vă reamintesc - invitata emisiunii este doamna istoric, doctor Daniela Zaharia, Director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istorie a Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București.

Vă invităm, desigur, să urmăriți și partea a doua a incursiunii în miturile apariției omului pe Pământ.

redactor Florin Vasiliu