Violonistul Nicolas Dautricourt și octetul său vor interpreta, pe 25 septembrie, pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, un omagiu adus celebrului compozitor român: Proiectul Enescu  
24 September 2021
Expoziție Nicu Covaci și Valeriu Sepi, la Buzău International Arts Festival
24 September 2021

Asociația Lume Bună lansează Platforma ROCultural

 

Vă invităm la evenimentul online miercuri, 29.09, de la ora 16.30, pe Zoom

Am creat acest spațiu online unic de resurse oferite comunităților (ROC) rurale și din diaspora. Legăm proiectele noastre cu nevoia de educație prin cultură și cu nevoile de resurse materiale ale școlilor, indispensabile pentru realizarea unui act educațional corespunzător.

Cele 3 direcții ale platformei ROCultural – Proiecte, Educație și Resurse – conectează copii și profesori, specialiști în proiecte educaționale și companii sau orice fel de organizații care doresc să sprijine acest proces.

Pe toți acești oameni minunați îi veți întâlni la eveniment, povestind din experiența lor, despre cât de important este accesul la educație și cum proiectele bine făcute pot aduce schimbări reale în viața copiilor și a comunităților beneficiare.

Noi vă vom arăta concret cum funcționează platforma, pe cele 3 direcții:

  1. PROIECTE – ce înseamnă educația prin cultură prin prisma experienței noastre de peste 10 ani.
  2. EDUCAȚIE – ghiduri educaționale pe care le punem la dispoziția profesorilor din școlile membre Club Activ CELS pentru a putea implementa/multiplica aceste proiecte
  3. RESURSE – nevoile materiale, concrete și urgente ale școlilor pot fi acoperite din dotările unor companii fără să fie nevoie de investiții suplimentare. Vom arăta atât școlilor cât și companiilor cum se pot întâlni dacă se înscriu pe platformă și cum pot folosi cel mai bine această resursă.

Vom dezbate și vom răspunde tuturor întrebărilor, vom discuta cu toții și vom schimba păreri, vom primi orice sugestie și vom face planuri împreună.

Trimiteți un email pentru a vă înscrie la contact@asociatialumebuna.com și vă vom trimite link-ul de conectare la Zoom. Invitați și alți oameni interesați de acest schimb de experiență.

Evenimentul este creat și pe pagina de Facebook a asociației https://fb.me/e/ABYk5NE1

Proiectul ROCultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partener media: Radio România Cultural

* * *

Fiecare copil are dreptul la educație – este un concept atât de bine împământenit astăzi, încât nimeni nu îl mai contestă. Dar chiar așa se întâmplă peste tot?

Fiecare copil are nevoie în plus și de o identitate culturală, pentru a se integra mai bine în comunitate și a deveni mai responsabil în societate, pentru a fi mai împlinit.

La Asociația Lume Bună valorificăm patrimoniul cultural din satul românesc în proiecte complexe, pe termen lung, care au ca scop formarea unei identități culturale, responsabilizarea socială și dezvoltarea creativității copiilor din zonele rurale și din diaspora. Fiind puși în diferite roluri și situații, tinerii dobândesc o serie de abilități practice care-i pregătesc pentru viitoare meserii: cooperare, comunicare, luarea de decizii, înscrierea într-un interval de timp limitat, creativitate atât artistică cât și în găsirea de soluții și resurse pentru atingerea scopului pe care și-l propun.

Toate proiectele asociației au ca ultim scop contribuția la reușita în viață și împlinirea tinerilor, cu impact în dezvoltarea comunităților locale.