
Raluca Ada Popa, invitata ediției din această seară, are 30 de ani, este sibiancă și a fost aleasă, în anul 2015, în cadrul celei de-a șasea ediții a Galei Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), organizată la Palatul Parlamentului, drept ”Cel mai bun student român din străinătate în anul academic 2013-2014.”

Tot în anul 2015 şi-a terminat doctoratul la MIT și, în prezent, predă la Universitatea Berkeley din California. Teza ei de doctorat, conţinând proiectele
CryptDB si
Mylar, folosite de spitalul Newton-Wellesley din Boston, contribuie la protejarea datele confidenţiale sau private împotriva hacker-ilor şi a câştigat premiul
Sprowls pentru cea mai bună teză în informatică de la MIT, fiind folosit, deja, de companii de renume precum Google (începând din 2013), SAP AG şi Lincoln Labs
Realizator Corina Negrea