Idei în nocturnă. Diaspora – Invitat: fizicianul, filosoful, profesorul și scriitorul Basarab Nicolescu
7 September 2017
Născut în România – Jean Jacques Askenasy: ”Sunt conștient că nu știu multe și sunt conștient că știința nu știe multe!”
18 September 2017

Diaspora. Dincolo de granițe – Invitat, inginer Andreas Anton Wild

Andreas Anton Wild, invitatul ediției din această seară, este inginer, absolvent al Institutului Politehnic din București și doctor inginer al Institutului de Fizică Atomică, IFA de la Măgurele.

Și-a început cariera profesională la „Întreprinderea de Piese Radio și Semiconductoare Băneasa” – IPRS Băneasa, în 1974, imediat după terminarea facultății, unde a lucrat timp de 7 ani; în paralel, a fost și asistent asociat la Institutul Politehnic din București, astăzi Universitatea Politehnica.

După emigrarea în Germania în 1981, a lucrat la Sectorul de Produse Semiconductoare al companiei Motorola; a condus laboratoare de proiectare, apoi de cercetare-dezvoltare în Europa, Statele Unite și America Latină (Mexic, Brazilia, Chile), fiind invitat să țină prelegeri la Arizona State University, Institutul Politehnic din București și la Universitatea „Transilvania” din Brașov.

Între altele, a fost președintele Consiliului Industrial al Centrului de Electronică de Joasă Putere înființat de Fundația Națională pentru Știință, NSF din Statele Unite la Universitățile din Tucson și Phoenix în Arizona și, timp de cinci ani, membru al comitetului care acordă premiul ”Cledo Brunetti” pentru miniaturizare al Institutului de Inginerie Electrică și Electronică, cea mai importanta asociatie profesionala internationala din domeniu, IEEE.

La întoarcerea din S.U.A., în anul 2001, a fost numit director de cercetare în Europa pentru Motorola, apoi pentru ”fiica” ei, Freescale Semiconductor, conducând laboratoarele din Germania și Franța și contribuind la înființarea Centrului Motorola de software de la București.

După ce a părăsit sectorul privat în 2009, Dr. Andreas Wild a devenit Director Executiv al Întreprinderii Comune ENIAC, înființată de Consiliul Uniunii Europene în cadrul Programului Cadru 7 de Cercetare al Uniunii Europene, PC7, o instituție europeană autonomă, organizată ca partenatriat public-privat pentru a sprijini cercetarea în nanoelectronică. La demararea programului Orizont 2020, Dr. Andreas Wild a realizat fuzionarea lui ENIAC cu organizația similara ARTEMIS, creând Întreprinderea Comună ECSEL, al cărei scop este sprijinirea cercetării în nanoelectronică și integrarea sistemelor inteligente.

În prezent, Andreas Wild este consultant în nanoelectronică și sisteme integrate și implicat în înființarea Institutului de cercetare „Silicon Austria Labs”.

Este autor a 28 de patente și a peste 50 de articole de specialitate.

Redactor Corina Negrea