Texte şi pretexte – Invitat Petru Vintilă jr.
28 October 2017
Drept de autor – Invitat, Răzvan Petrescu
29 October 2017

Născut în România – Branduri românești în străinătate: Institutul Roman de la Freiburg, Germania ‒ invitat dr. Mihai Neagu Basarab, directorul instituţiei

ora 16.00,

realizator Valentin Protopopescu

Invitat: doctorul Mihai Neagu Basarab

Medicina este o ştiinţă aparte, care nu exclude rigoarea de tip matematic, însă nici flerul şi intuiţia tipice travaliului artistic. Doctorul în medicină Mihai Neagu Basarab îmbină fără îndoială aceste calităţi, căci este şi scriitor, şi istoric al culturii, şi astrolog. Format în buna tradiţie a şcolii de medicină de la Bucureşti, s-a specializat în psihiatrie şi istoria medicinei, fiind pînă în 1990 cadru universitar.

Pentru a nu se murdări făcînd compromisuri politice în perioada dictaturii, a ales să scrie teatru şi nuvelă, elaborînd totodată o excelentă monografie dedicată lui Paracelsus. Dezamăgit de evoluţiile politice din ţară, s-a autoexilat la Freiburg-im-Breisgau în 1990, specializîndu-se în homeopatie şi ulterior devenind directorul Bibliotecii Române de la Freiburg, posesoarea unui adevărat tezaur de manuscrise, documente şi cărţi ale elitei intelectuale din diaspora.

Mihai Neagu Basarab ne-a oferit, prin titluri de memorialistică precum Ultima boemă bucureşteană (1964-1976) şi Conferinţe freiburgheze şi ale scrieri (cinci volume), o mărturie vie, netrădătoare şi armonioasă stilistic, a vieţii literare şi filosofice din România ultimei jumătăţi de veac. Confesiunile şi analizele sale amintesc de strălucitoarea epocă interbelică românească.

Director al Bibliotecii Române de la Freiburg-im-Breisgau din Germania, devenită ulterior Institutul Român din localitate, un adevărat brand al elitei intelectuale a exilului românesc, invitatul nostru ne va vorbi despre istoria prodigioasă a acestei structuri intelectuale care s-a dovedit un focar de cultură românească în Occident, dar şi o formă de a rezista contra dezinformării comuniste şi a intoxicărilor securiste a comunităţii româneşti aflate în exil la Freiburg-im-Breisgau, dar şi în Europa sau America.

Foto dr. Mihai Neagu Basarab,  coperte,  ale patrimoniului Institutului Român de la Freiburg, link you tube spre o conferinţă-expoziţie dedicată în 2013 Institutului Român de la Freiburg:

https://www.youtube.com/watch?v=5defFlJYuqY.