Vila Florica, locuința familiei Brătianu, în care a copilărit și prima femeie doctor în drept din lume, ar putea fi cumpărată de Ministerul Culturii
13 March 2017
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie – Vaticanul, o Cetate a spiritului si a frumusetii
14 March 2017

Storymania – poveștile pălăriilor din colecția IULIEI GORNEANU

  Storymania- poveștile pălăriilor din colecția IULIEI  GORNEANU, la Radio România Cultural, marti, 14 martie 2017 de la ora 16,00
” Pălărierul cel  Nebun: Trăsura dumneavoastră, domniță.
  Alice Kingsleigh: O pălărie?
  Pălărierul cel Nebun: Desigur.Oricine poate călători pe cal sau cu trenul, dar cu siguranță cel mai bun mod de a călători este pe PĂLĂRIE.”
                                                  Alice în Țara Minunilor – Lewis Carroll
Asemenea  Pălărierului cel Nebun, vă invităm și noi să călătoriți alături de Radio România Cultural și Iulia Gorneanu, prin istoria modei, a designului și nu numai.În cele 30 de minute ale ediției de luni, 13 martie 2017 a emisiunii Storymania, vom încerca să refacem poveștile celor mai frumoase pălării din colecția Iuliei Gorneanu, curator și colecționar de artă, extrem de implicată în mișcarea Blouse Roumanie Tradițional.
Vom călători cu gândul de la New York până la Londra și Paris, din Extremul Orient până în Epir, Fenicia, Roma , Egipt sau… România.
Vom discuta despre delicatețea voaletelor pălăriuțelor anilor 40 de pe Fifth Avenue, dar și despre istoria tristă a borangicului românesc.
Vom evoca atmosfera tărgurilor vintage din Paris, cu toate promisiunile, surprizele sau dezamăgirile pe care le provoacă.
Vom sublinia rolul Casei Regale a Regatului Unit al Marii Britanii în ceea ce privește păstrarea etichetei într-un secol lipsit de eleganță. Vom explica celor curioși în ce măsura designul contemporan și tipul de materialitate propus de tinerii artiști poate să satisfacă exigențele Reginii Elisabeta a Marii Britanii, a cărei colecție număra aproximativ 5.000 de pălării. Vom evoca stilul Prințesei Diana și al lui Kate Middleton-ducesă de Cambridge, modele pentru femeile din întreaga lume, exemple de eleganță și curaj.
Vom mai putea afla câteva din poveștile de dragoste ale celor 200 de pălării din colecția Iuliei Gorneanu, cum s-au întâlnit, cum a răsărit și cum a reînflorit viața acestora, cum s-a împletit destinul lor cu destinul Iuliei. Cu câțiva ani în urmă visa, alături de Raluca Alexandru să deschidă un Muzeu al pălăriilor. Cât anume au reușit să realizeze din acest proiect, care au fost expozițiile pe care le-au organizat la Muzeul Cotroceni dar și la Galeria Galateca încercând să redea pălăriilor câte ceva din strălucirea lor de odinioară, vom afla în interviul realizat  cu Iulia Gorneanu.
Tot ea ne va povesti despre pălăriile Danei Păpăruz, despre destinul unor piese vestimentare create pentru filmul Inimi cicatrizate, ce își continuă viața dincolo de platourile de fimare, dincolo de marile ecrane.
Vom analiza relația cu TIMPUL, cu prototipul ideei de frumusețe, de noblețe pe care îl aveau europenii din secolul XVII încoace.
Vom discuta despre suprarealism, despre mișcarea DADA, despre Coco Chanel, despre emanciparea femeilor și evoluția modei feminine.
Cei care doresc să afle cum pot fi îmblânzite pălăriile, cum pot fi protejate de corozivitatea timpului , a  evenimentelor ce ne plăsmuiesc sau ne deformează  viața, vor putea găsi câteva soluții la întrebările lor, în ediția de luni 14 martie 2017 a emisiunii Storymania, difuzată la Radio România Cultural.
Realizator Daniela Rei Vișan