ITALIA – MILANO
5 November 2016
ITALIA: SIRACUSA – ORAŞUL LUI ARHIMEDE
6 November 2016

Bilet de îmbarcare spre… Ţara Haţegului iar apoi către Italia, unde vom vizita Siracusa…

Nu există nimic romantic în acest subiect – poate că în fotografii apare totul într-o anumită lumină, dar, în momentul în care umbli prin satele părăsite, nu vezi nimic romantic. Totul este trist şi înspăimântător, te domină o senzaţie de delăsare totală. Peste tot găseşti câteva case părăsite, dar acolo, în satele de munte, acolo uitarea este regulă. Sunt cuvintele lui Daniel Iancu, istoricul care se zbate de ceva timp  să salveze măcar memoria vechilor aşezări hunedorene, şterse din documentele oficiale ale judeţului. Noi i-am spus „colecţionarul de sate părăsite.”

Dar pentru aceste sate mai există o soluţie. Să devină muzeu.  Până acum ne-am obişnuit ca muzee ale satului să se nască în nişte spaţii bine organizate în care sunt aduse gospodării din diferite colţuri ale ţării. Ei bine, de astă dată vorbim chiar despre un sat în adevăratul sens al cuvântului. Nu vom avea ghizi şi nici manechine fiindcă ultimii 30 de localnici au acceptat ca satul lor să devină un muzeu viu şi ei să fie cei care-I primesc pe călători şi le spun poveştile locului. Vorbim despre un proiect care se va contura ca realitate la începutul verii viitoare.

* * *

După ce părăsim teritoriul României, ne îndreptăm spre Italia pentru a ajunge în locul unde au văzut lumina zilei, Teocrit (poet grec) şi Arhimede (cel mai cunoscut matematician şi inventator al Greciei antice). Mai precis, vom vizita Siracusa – situată pe coasta de est a Siciliei, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume.

* * *

Vă aşteptăm să fişi alături de noi, astăzi, 6 noiembrie, de la ora 13,15 la ora 14,00, pe Radio România Cultural şi www.radioromaniacultural.ro. dar şi pe pagina de Facebook a emisiunii – „Bilet de îmbarcare”.