Bridget Jones's Baby- o comedie exact cum ne trebuie zilele astea..- de Michaela Platon

Domnişoara Bridget este deja...legendară! Nu pentru că a fostt prezentă de trei ori pe marele ecran, ci pentru tot ce o face specială într-un mod atât de particular. Este de o ingenuitate vecină cu prostia- dar nu e în nici un caz proastă, este slobodă la gură cu o sinceritate care nu o face să fie vulgară în ciuda felului în care vorbeşte şi gândeşte, are stângăcii memorabile când interacţionează cu anumiţi bărbaţi, este dulce, nostimă, transparentă şi sinceră, ceea ce o absolvă de toate defectele care ar fi putut să o facă altceva decât este: un personaj pe care îl placi şi pe care –iremediabil- ajungi să îl iubeşti. În plus mai are şi obiceiurile astea desuete cu ţinutul de jurnale, de data asta unul vorbit, căci Bridget a noastra este pe rând şi vocea ei interioară şi propria-i conştiintă, aşa că filmul devine şi mai interesant.

Scenariul este captivant când pune la un loc doi tipi de senzaţie, arătoşi şi cu sex appeal, realizaţi în cariere, diametral opuşi temperamental, amândoi însă dispuşi să îşi asume rolul în care au picat din voia „ destinului” – acela de taţi pentru copilul lui Bridget cea aflată pe ultima sută de metri cu tic-tac-ul ceasului biologic. Felul în care fiecare dintre ei înţelege, procesează şi integrează situaţia- este o altă sursă a comicului, pe care îl savurăm în acest scenariu simplu şi tocmai de aceea atât de plăcut, gaşca lui Bridget făcând însă de departe toţi banii. Căci domnişoara Jones, producatoare într-o televiziune, are prieteni unu si unu, toţi gata- individual sau in corpore- să o sprijine necondiţionat şi să îi ofere şi „ consultanţă” amicală atunci când simt că are nevoie de un rezoneur de stare sau de un boost de motivaţie.

Cert e că fata asta ce aşteaptă un copil şi care, la cei 43 de ani, este o „ mamă geriatrică” (!!), nu are habar care dintre cei doi minunaţi bărbaţi este tatăl, şi îi „ capacitează” pe amândoi (culmea!!!) să o asiste pe parcursul ..procesului.

Cu o distribuţie care ne bucură şi în care – paradoxal- nu Renée Zellweger este cea care străluceşte, filmul îşi bazează „ complotul” pe cei doi domni supercarismatici şi şarmanţi din cale-afară, Colin Firth şi Patrick Demsey, cu un touch fotografic cu Hugh Grant, picătura apoteotică a castingului acestuia fiind minunata Emma Thompson, aici în rol de ginecolog. Vă imaginaţi aşadar cum e alăturarea asta cu care Renée se străduieşte să ţină pasul.

Cu un dialog savuros cu destule poante încât să te păstreze amuzat şi interesat, o acţiune „ îmbârligată” şi totuşi simplă, o distribuţie reuşită şi cu o coloană sonoră frumos calibrată, filmul are toate datele să placă şi să reziste şi la o eventuală revizionare, păstrând mult din savoare.

Regizoarea Sharon Maguire are mult umor, mai ales că ultima ei declarație înainte de lansarea acestui film a fost: Stați liniștiți, pentru că încă nu ați văzut-o pe Bridget la menopauză! Eu nu aș paria că a patra parte va fi una de succes, dar cine știe? Și poate cel mai mare atu al filmului este faptul că nu te lasă (cu mici excepții) să te relaxezi și să aștepți următoarea ripostă verbală de la oricare dintre actorii care joacă. Și Emma Thompson are puține, dar toate mucalite!

Nu ştiu dacă finalul este unul la care să te aştepți, sau pe care ți l-ai fi dorit. Cert e că – într-un fel deloc subtil- este aruncat un piolet pe care ar putea să se prindă un alt episod al epopeei Bridgetjones-iene, lucru pe care nici măcar nu ştiu cum să-l consider, după ce am revăzut şi am savurat acest episod cu nr 3! Aşa că zic şi eu plat: let it be! , şi vom vedea atunci când o să se întâmple- dacă o să se întâmpe- ce reacţii să avem.

Credit foto Cinemagia