Ascultă Radio România Cultural Live

Călătoria lui Dante, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină, pe scena Teatrului Nottara

06 Septembrie 2021, 14:51

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, are plăcerea să anunțe spectacolul Călătoria lui Dante,după Divina Comedie de Dante Alighieri, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină. Reprezentația va avea loc în 11 septembrie, de la ora 18:00, la Sala George Constantin. Montarea marchează 700 de ani de la moartea lui Dante și este o coproducție Teatrul Nottara, Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova, și Teatrul Poesis. Scenariul este semnat de Emil Boroghină și Alina Hiristea, iar regia îi aparține Alinei Hiristea. Programul Teatrul Poesis a fost distins cu Premiul special, în cadrul Galei UNITER 2021.

Recitalul va fi prefațat de lansarea cărții Lectura lui Dante, scrisă de Laszlo Alexandru. Cartea, în trei volume, 2000 de pagini, apărută la editura Cartier în 2020, a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România și va fi prezentată de prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, în prezența autorului.

„Iubirea sa ideală, pasiunile ternic umane, profunda, intensa vibrație în fața frumuseții l-au ridicat pe Dante Alighieri ca pe un munte înalt, către ceruri, în imensitatea literaturii medievale. Extraordinar prin grandoarea sentimentelor și a gândirii, prin arta înaltă a poeziei și rigurozitatea precisă a științei, prin inteligența speculativă cu care a spart porțile închise ale ignoranței. (...) În esență, Divina Comedie nu este altceva decât mirifica poemă a iubirii infinite și a durerii de patrie. Nimeni nu și-a idolatrizat mai mult patria ingrată, dar totdeauna adorată, ca Dante Alighieri, pasionat cântăreț al magnificelor ei frumuseți, care o înscriu între minunile planetei Terra, ori al glorioasei ei istorii trecute. Nimeni nu a deplâns-o mai profund pentru nenorocirile-i prezente. Acest glas puternic de italienitate, adăugat frumuseților armonice ale poemei, a făcut din Divina Comedie o poemă națională și universală în același timp.” Alexandru Balaci

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia: Actorie, promoţia 1963. Din anul absolvirii până în 1988, a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Marin Sorescu, Craiova, și membru al Senatului UNITER. A fost director al Teatrului Naţional Marin Sorescu, Craiova, între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de pe toate continentele. În 1994, Emil Boroghină fondează Festivalul Internaţional Shakespeare, considerat unul dintre cele mai importante de acest gen din lume. Inițial desfăşurat doar la Craiova, din anul 2006, festivalul are loc şi în Bucureşti.

Anul acesta se împlinesc 700 de ani de la moartea poetului, filosofului și omului politic Dante Alighieri, moment important pentru cultura europeană și universală, eveniment sărbătorit pe parcursul acestui an, peste tot în lume. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român, Romfilatelia şi Teatrul Nottara marchează acest eveniment cultural prin expoziţia Dante în grafica românească –Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă,prin colocviul internaţional Dante Alighieri – 700 şi prin spectacolul Călătoria lui Dante, inspirat de opera Divina Comedie de Dante Aligheri, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină.

Evenimentul se va desfăşura în conformitate cu regulile impuse de situația pandemică.

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 18:25

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis

Vineri, 26 aprilie 2024 , începând cu ora 19:30 , la Sala Mică a Teatrului Metropolis , are loc premiera oficială...

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 17:10

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY

Premiera documentarului NASTY , despre viața și cariera lui Ilie Năstase , a adus împreună unii dintre cei mai...

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 14:07

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București

Teatrul Național din București a pregătit un program special pentru vacanța de  1 și 2 mai  de anul acesta, cu nu...

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:28

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB

Marți, 16 aprilie, de la ora 18:30 , invitatul special al Operei Naționale București, în cadrul ciclului de conferințe...

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:15

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț

Albumul foto „Regele nu moare” , dedicat actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț , va fi lansat oficial...

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:12

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC

Teatrul Mic  anunță  premiera oficială a spectacolului „REVIZORUL”  de  Nikolai Gogol , regia...

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Actorul Dan Nuțu, omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo 2024
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 11:30

Actorul Dan Nuțu, omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo 2024

"Eroii lui Nuţu caută, se caută, par a fi însăşi materializarea neliniştii juvenile, dar nu a celei agresiv...

Actorul Dan Nuțu, omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo 2024
Ascultă live

Ascultă live

21:00 - 21:10
Povestea de seară
Ascultă live Radio România Cultural
21:00 - 21:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
CU INIMA DESCHISĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
Party Time by Dj Rux
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru