Vlad Zografi: “Ce mă interesează cu adevărat e amestecul de tragic și comic din viața noastră!“
20 February 2022
Vocile memoriei: Evocare Elena Văcărescu – Aiasta nu se poate!
20 February 2022

Cărțișor de autor sau poezie de purtat în dreptul inimii

Povestea Cărțișorului de Autor sau “această frumoasă aventură“, cum o numește Dana Georgescu, a început în 2016, cu un mărțișor sub formă de carte, ce conținea versuri de Ana Blandiana. De fapt, adevărata aventură începuse cu câțiva ani înainte, când Dana și Ion Georgescu deschideau, în satul Comana din județul Giurgiu, Moara de hârtie, un atelier-muzeu în care putem vedea și chiar exersa realizarea manuală de hârtie, legătoria de carte şi tiparul manual. Apoi, soții Georgescu au pus pe picioare Satul meşteşugurilor, locul în care descoperim meşteşuguri tradiţionale cum ar fi  ţesutul, împletirea de papură, olăritul, lucrul în lemn. Și pentru că lumea are nevoie de poezie, au inventat și Cărtișorul de autor. Iar, de câteva săptămâni, avem și editura Moara de hârtie. Cu Dana și Ion Georgescu a stat de vorbă Anca Mateescu, la Revista Literară Radio.