Where ART thou?, iulie – septembrie 2021, București (Rezidența BRD Scena9 & Goethe-Institut) – Brașov (Amural) – Timișoara (Simultan Festival)
21 July 2021
Experiență fără precendent în vremuri imprevizibile: 250 de artiști din 23 de țări vin la EC_Special by Electric Castle pentru 10 zile de sărbătoare  
21 July 2021

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia invită  publicul, în perioada 21 -24  iulie la trei noi  evenimente culturale

 

 

La galeria de la parterul palatului brâncovenesc se deschide o nouă expoziție   intitulată Time Rush, semnată de  artistul Genu Berlo. Vernisajul are loc sâmbătă, 24 iulie la ora 16:30.

 

Time Rush este un discurs vizual despre pictură și valențele acesteia în recontextualizări contemporane.

Genu Berlo aduce în prim plan, în interacțiunea cu publicul, suprafața picturală, grafismul, relațiile cromatice, texturile din epiderma pânzelor.

Lumea din lucrările lui este populată cu personaje antice, cu ființe fantastice, mitologice, cu zei și eroi din vechiul Sumer, din  Machu Picchu incaș, îngeri, teme și sfinți creștini, dar și referințe culturale care trimit privitorul la soluții vizuale cubiste sau neo-expresioniste.

Traseul expozițional simulează un tip de narațiune-experiment, un itinerar vizual calibrat printr-o iconografie personal contextualizată de către artist. Lucrările, în cea mai mare parte, se subscriu unei stilistici neo-expresioniste, cu un repertoriu vizual aflat la granița dintre figurativ și abstract. Privitorul intuind personaje sau scene care i-ar putea fi familiare, va face în mod constant, un demers de construcție – deconstrucție a imaginii în procesul de descifrare a firului narativ. Aș spune că maniera de citire a expoziției are la bază un mecanism intuitiv, de asamblare, la nivelul fiecărui subiect spectator, a unui puzzle cultural. 

 

Există un tip special de picturalitate severă, neșovăitoare, asumată a pânzelor, în marea lor majoritate, de mari  dimensiuni, care compun corpusul  expoziției, lucru care generează  o formă de comunicare tacită, în surdină cu spațiul vechiului palat brâncovenesc; așezarea lucrărilor și spațiul în sine se acomodează reciproc, organic, nemediat.                                                                                

 

Ana Negoiță | curator

 

Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 iulie -11 septembrie 2021

Expoziția face parte din parteneriatul instituțional dintre Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Centrul de Excelență în Studiul Imaginii  – CESI al Universității București.

Asistent curator: Denisa Rad & Miruna Barcan

——————————————————————————————————————-

În zile le de joi 22 iulie și vineri 23 iulie, începând cu ora 18:00, în  Sala Scoarțelor  sunt organizate două concerte de  excepție.

  • Recital violoncel susținut de Andrei Kivu, eveniment realizat în parteneriat cu Asociația Culturală Arta Sonoră
  • Concert jazz Tango Stories susținut de către jazz-istul Cari Tibor.

 

Vă așteptăm !

 

*Participarea la expoziții și evenimente se va face respectând normele de protecție și combatere COVID19, în vizoare.