Ediția I a Festivalului BLACK SeaMPHONY: Constanța, 19-21 August
12 August 2022
Omagiu lui George Enescu la Casa Artelor Dinu Lipatti, la 141 de ani de la naștere
15 August 2022

Craiova Jazz Festival, ediţia a VI-a, la Filarmonica “Oltenia”

Între 7 şi 11 septembrie, Craiova Jazz Festival își va deschide porțile pentru cea de-a VI-a ediție, organizată de Primăria Craiova şi Filarmonica “Oltenia”. Timp de 4 zile, iubitorii jazz-ului vor avea ocazia întâlnirii cu muzicieni consacrați și nume de referință ale genului.

Programul Ediției a VI-a va avea 12 trupe invitate, prezentate de cunoscutul muzicolog și promotor de jazz Alexandru Șipa. Evenimentul va stârni interes prin complexitatea și bogăția conținutului, adresându-se atât celor dornici de noutate cât și celor mai nostalgici, fideli emoției artistice.

Pentru a acoperi multitudinea de preferințe, au fost programate în fiecare zi trei concerte/recitaluri iar sâmbătă, 10 septembrie, patru concerte, în sala Filarmonicii “Oltenia”. Deschiderea o va face “Cico’s Band” (Germania) în colaborare cu “Oltenia Big Band”, în cadrul unui eveniment rezervat.

*Program Craiova Jazz Festival 2022*

Sala Filarmonicii Oltenia

*Vineri, 9 septembrie 2022, ora 19:00 *

● LAURA ORIAN Trio feat. Pasha Fedotov (Ucraina)

● Trio PETRICĂ ANDREI

● OTHELLO Trio

Sala Filarmonicii Oltenia

*Sâmbătă, 10 septembrie 2022, ora 19:00*

● Trio PUIU PASCU

● Duo JEZEBEL-ALEXANDRU BURCĂ

● BLAZZAJ

● ADRIAN NAIDIN & Friends

Sala Filarmonicii Oltenia

*Duminică, 11 septembrie 2022, ora 19:00 *

● RC & THE MELODY MAKERS feat. Zefir

● ROANA RED PROJECT

● HOT LEEKS/ALL(-tenia) STARS BLUES BAND

*Preţuri bilete Craiova Jazz Festival 2022 *

● Abonament – 100 lei (3 seri)

● Bilet pe seară – 50 lei

*copiii sub 14 ani au intrarea gratuită

 

Bilete se procură prin reţeaua entertix accesând link-ul https://www.entertix.ro/g/584/craiova-jazz-fest.html sau de la agenția Filarmonicii “Oltenia” Craiova, din Calea Unirii Nr. 16. Rezervări și detalii se obţin la numărul de telefon: 0251 414 698. Programul agenției de bilete este de luni până vineri, între orele 10:00 şi 13:00.