IL TRADITORE de Marco Bellocchio- filmul colapsului Cosa Nostra din anii ’80 – de Michaela Platon
21 February 2020
Mystify: Michael Hutchence – documentarul unui colaps prea puțin previzibil – de Michaela Platon
28 February 2020

Cronicar la Curtea Eutherpei

Sursa foto: Ligia Necula

Neştiute sunt uneori darurile unor colegi, jurnalişti.

Ne obişnuim cu ei, la microfon, într-o emisiune cunoscută sau, din când în când, ne surprind cu o propunere inedită, din domeniul lor de competenţă.

Deseori, însă, personalitatea lor discretă ne rămâne o taină. Până când, un eveniment important ni-i dezvăluie într-o lumină nouă.

Aşa a fost şi cazul colegei noastre de la Radio România Muzical, Laura Ana Mânzat.

Laura este compozitoare.

Da, da, în vremurile acestea copleşite de cacofonii (Cuvântul “cacofonie” a fost format în limba greacă din kakos „rău, urît” și phone „sunet”), există muzicieni care izbândesc în lupta cu zgomotul şi reuşesc să creeze.

Am însoţit-o, chiar de Ziua Radioului, la Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, unde urma să i se cânte, în primă audiţie, Concertul pentru trei violoncele şi orchestră.

Şi aşa, am avut parte de o seară minunată, înconjurată de muzicieni, într-un duh de armonie şi prietenie. De altfel, aşa definea unul dintre protagonişti, violoncelistul Mircea Marian, relaţia firească dintre artişti.

Concertul Laurei Ana Mânzat a reunit pe scenă un interpret consacrat şi îndrăgit de public, Mircea Marian şi doi tineri violoncelişti, încă elevi: Sofia Blându, în clasa a X-a la Colegiul de Muzică “Dinu Lipatti” şi Valentin Sinion, în clasa a XII-a la Colegiul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti.

Valentin mărturisea cu emoţie nu doar că are privilegiul de a fi contemporan cu compozitoarea, ci mai mult decât atât, binecuvântarea de a o avea pe aceasta ca mamă şi mentor.

La rândul său, Laura Ana Mânzat a compus concertul la inspiraţia venită din dialogurile purtate cu cei trei tineri interpreţi. Bunăoară, “din iubire pentru ei”, cum ea însăşi mărturisea, a căutat forma muzicală originală, prin care fiecare să-şi facă auzită vocea, timbrul propriu, iar împreună să dăruiască publicului o energie ca de început de lume.

Şi seara a continuat. Arareori mi-a fost dat să ascult un concert conceput atât de unitar, într-un echilibru surprinzător, dacă e să judecăm după compozitorii reuniţi în program: Laura Ana Mânzat, Dmitri Şostakovici, Piotr Ilici Ceaikovski. I-a unit deopotrivă un ritm alert şi plin de vitalitate şi o serenitate limpede, nostalgică. Inspiraţia acestui program i-a venit directorului Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, domnului Pavel Ionescu, de mai bine de trei decenii, susţinător al muzicii contemporane.

Solista Concertului nr 2 pentru pian de Dmitri Şostakovici se numeşte Alexandra Silocea.

Este considerată de cronicarii cei mai rafinaţi ca având o frazare care străluceşte de o supremă eleganţă. Harul ei muzical a condus-o spre succese memorabile, pe mari scene, precum Konzerthaus şi Musikverein din Viena, apoi la Carnegie Hall din New York şi Bridgewater Hall din Londra şi enumerarea ar putea continua.

Cu toate acestea, Alexandra Silocea cântă cu dăruire oriunde este invitată în ţară.

Aşa am avut privilegiul să o cunosc şi să o ascult şi eu, cu puţin timp înainte de concert, când a răspuns întrebărilor mele.

Marea surpriză a serii de la Bacău a fost, pentru mine, dialogul în limba română, cu dirijorul concertului, Roberto Salvalaio.

Povestea sa a curs atât de repede şi pasionant, încât nici nu am realizat când am plecat din Veneţia şi am ajuns la Bacău, apoi în Japonia şi Mongolia, de unde ne-am reîntors din nou la Bacău.

Poate, cuvântul definitoriu pentru această călătorie, care încă se desfăşoară pentru muzicianul complex, Roberto Salvalaio, este curiozitatea. Aceasta l-a călăuzit, de la muzica barocă, la cea contemporană, din lumea europeană, la cea sud-americană şi extrem orientală.

Unde este un univers neexplorat, într-acolo porneşte şi Roberto Salvalaio.

Unde există un instrument nou sau, dimpotrivă, străvechi, care merită îmblânzit prin învăţare, apare şi Roberto Salvalaio.

 Astfel dovedeşte încă o data că nu există graniţe pentru creativitatea omenească.

Închei notele mele, de cronicar ad-hoc, cu optimismul pe care mi l.a inspirat directorul Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, care mi-a vorbit despre misiunea pe care o îndeplineşte, de a duce muzica şi în celelalte oraşe din judeţ şi de a chema în arca sa de educaţie muzicală pe tinerii din toate liceele băcăuane, implicaţi în proiecte europene.

Un cuvânt bun şi pentru publicul meloman de la Bacău, oameni cu zâmbetul pe buze şi gluma la butonieră. Cu inima şi mintea deopotrivă în emisfera muzicală clasică şi romantică, dar şi în cea contemporană, băcăuanii sunt fideli ascultători ai posturilor noastre de radio şi buni cunoscători ai ofertei muzicale şi literare a Editurii Casa Radio.

M-am simţit la Bacău printre prieteni, onorată să mă aflu la Curtea Eutherpei, veşnic tinere.

Ligia Necula

Sursa foto: Ligia Necula