Cafeneaua de știință – FUSION, frontiera dintre știință și artă
4 March 2019
Profesorul trăsnit, actorul care popularizează știința – un amalgam între actorie, știință și antreprenoriat
5 March 2019

CU ”DRAGOSTEA” LA PSIHOLOG – ”Când mintea alege să te mintă” – a doua parte

Există momente în viată noastră când alegem, mai mult sau mai puțin conștient, ca ”strategii” de trecere peste propriile momente de slăbiciune, acele variante care ne umplu de negativism și ne anxietează, pe noi, pe copiii noștri, pe partenerii sau colaboratorii noștri. De unde vin și de ce ne sunt atât de confortabile. Ne simțim bine folosindu-le și suntem convinși de valabilitatea lor. Acestea sunt momente când mintea ne minte și le numim distorsiuni cognitive!

https://soundcloud.com/user-396758896/cu-dragostea-la-psiholog-cand-mintea-alege-sa-te-minta-a-doua-parte

Distorsiunile cognitive sunt modalități prin care mintea noastră reușește să ne convingă de veridicitatea a ceva ce este fals. Adaptative în trecut, distorsiunile cognitive au un puternic caracter disfuncțional și dezadaptativ în prezent, conducând la reacții și comportamente fără legatură cu realitatea. Cu toate că unele dintre acestea sunt mai pregnante la unii indivizi decât la alții dar cu toții le practicăm.

Continuam astăzi cu etichetarea și blamarea:

Etichetarea  este un alt mod de supra-generalizare negativă a unei caracteristici, dar de data această prin aplicarea unei ”etichete” pe o persoană /poate chiar persoana sau persoanele iubite, pornind de la o greșeală oarecare, sau un eveniment negativ întâmplător. Ne așezăm pe nas, în acest fel, niște ochelarii cu care nu mai suntem capabili să vedem realitatea obiectivă, contextul întâmplării, alegând să filtrăm totul prin niște lentile care deformează:

  • ”Copilul meu este neatent, distras de totul(generalizare) din jurul lui…”
  • ”Iubitul meu este indiferent, absent, egoist, insensibil…”
  • ”Eu sunt un prost..” – etichetă aplicată frecvent în urma unui examen sau în urma unei interacțiuni mai puțin reușite ignorând cu desăvârșire faptul că au fost momente în care am reușit să realizăm lucruri.

Etichetele pe care le ”lipim”, mai mult sau mai puțin conștient, pe noi sau pe cei de lângă noi – ne impun, într-o măsură subtilă, adoptarea comportamentul nominalizat de către ele. Uneori acestea ne impiedică să evoluăm acționând ca și niște scuze sau ca niște blocaje. În relațiile cu ceilalți, etchetele influențează comunicarea, stilul de relaționare precum și rezultatele acesteia. Apare o undă de stres, o nemulțumire personală și o lipsa de motivare.

Autoblamare – reprezintă apropierea de anxietate sau depresie. Prin auto – învinovățire, nu facem altceva decât să descoperim starea asociată abandonării acțiunii și nu luam în calcul posibilitatea de a analiza problema în sine și dacă responsabilitatea asociată acesteia ne aparține în totalitate.

Blamarea = apare în situația în care îi consideră pe ceilalți vinovați în exclusivitate de problemele sau eșecurile noastre evitând stabilirea cauzelor reale care au condus la o situație dată: ”Numai din cauza ta am ajuns așa! Dacă tu nu erai așa (eticheta)…. eu aș fi avut alt drum!”

Exercițiu

Luați bilețele lipicioase de tipul post – it și încercați să le lipiți pe dumneavoastră după ce ați scris pe ele etichetele pe care le folosiți cel mai des. Încearcați să defininiți termenul scris pe etichetă care sunt acele caracteristici care îl definesc, cu ce frecvență apare acestea, ce importanță îi oferiți. Intrați într-o analiză de raționalizare a ”etichetei” dumneavoastră, analizați avantajele și dezavantajele ”oferite” de aceasta și alegeți dacă o mai păstrați sau nu.

Succes!

Roxana Alexandra POPA

Psihoterapeut și Psiholog Clinician

Prezint pe scurt și ….

Citirea gândurilor – sunt situații în care ne este foarte comod să considerăm că stim ce ce gândește o altă persoana desrpe noi fără a avea suficiente date în sprijinul convingerilor sale. De exemplu:el crede despre mine că sunt un om de nimic, că nu reușesc să realizez lucruri.

Orientarea plină de regrete către trecut – apare atunci când ne concentrăm atenția asupra acelor lucruri pe care ar fi trebui să le facem mai bine în trecut, în loc să ne concentrăm asupra prezentului și viitorului. De exemplu: nu ar fi trebuit să fac asta, dacă nu o făceam …

Ghicirea viitorului – avem obiceiul să prevedem un final negativ pentru un eveniment, fără a avea suficiente dovezi pentru aceasta. De exemplu: sigur mă va părăsi – sigur voi fi singur/singură de acum înainte…

Catastrofizarea – pornește de la credința că un eveniment negativ care s-a petrecut sau se va petrece în viitor și îl consideram nu doar neplăcut, ci teribil și insuportabil. De exemplu: va fi îngrozitor dacă voi eșua în această relație…

Ignorarea pozitivului – avem uneori obiceiul de a desconsidera succesele personale sau ale celorlalți, având impresia că acestea nu sunt importante. De exemplu: oricine ar fi putut face acest lucru…

Filtrarea negativă – asemănătoare cu precedenta, presupune focalizarea atenției exclusiv pe evenimente cu conținut negativ. De exemplu: ce dacă am promovat 10 examene, dacă la cel de-al 11-lea nu am făcut nimic.

Judecata afectivă – apare atunci când interpretăm datele realității prin prisma trăirilor sale emoționale. De exemplu: dacă îmi este frica să zbor cu avionul, înseamnă că este periculos.

Realizarea unorcomparații inechitabile apare atunci când interpretăm evenimentele în conformitate cu standarde nerealiste care iau în calcul numai persoane care au performanțe superioare. De exemplu: are rezultate mai bune decât mine.

Orientarea “ce ar fi dacă?” – obișnuim să ne adresăm nouă sau celorlalți întrebări legate de evenimentele negative care s-ar putea întâmpla și suntem satisfăcuti de oricare dintre răspunsuri. De exemplu: ce se va întâmpla dacă voi leșina sau dacă îmi voi pierde autocontrolul?

Respingerea contraargumentelor – sunt persone care resping argumentele care contrazic gândurile și convingerile sale negative. De exemplu: o persoana care consideră că nu merită să fie iubită, va respinge orice dovadă legată de faptul că cineva ține la ea sau o apreciază.

Rubrică și text realizate de Roxana Alexandra POPA – Psiholog clinician & Psihoterapeut

Coordonator – Mihaela Ghiță