Ascultă Radio România Cultural Live

Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Ioan Matiuț lansează ”Cartea de identitate” la Arad

22 Octombrie 2019, 06:10

Vineri, 25 octombrie 2019, ora 13:00,
în Sala Festivă a Colegiului Național ”Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din
Arad, se lansează a șaptea secvență a Turneului
”Cartea de identitate” ce constă într-o donație de carte realizată de
APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), urmată de o
conferință și lecturile publice susținute de Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și
Ioan Matiuț. ”Cartea de identitate” este un program cultural-artistic,
educativ, social și comunitar sponsorizat de Loteria Română prin intermediul
căruia comunitățile din 10 orașe ale României au un acces democratic la resurse
și opere culturale, artistice și identitare, de patrimoniu cultural național și
din categoria operelor fundamentale. Astfel, prin intermediul bibliotecilor
publice din cele 10 orașe ale programului – Craiova, București, Bacău, Brăila,
Timișoara, Galați, Arad, Dumbrăveni-Suceava, Buftea și Odorheiul Secuiesc – ,
comunitățile primesc în dar peste 1000 de cărți din categoria operelor
fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei
Române - FNSA, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte
și alte edituri ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România
– APLER. ”Turneul Cartea de identitate nu
ar fi fost posibil fără sprijinul Loteriei Române. Donația de cărți pe care
APLER o face către 10 biblioteci, însumând peste 1000 de titluri de la editurile
membre ale asociației nu este doar un dar, este, în Anul Cărții, un îndemn spre
lectură. Poezie, proză, teatru, studii culturale sau albume de artă,
dicționare, iată ce conțin cele 1000 de titluri. Dar, într-o lume globalizantă
și o Europă unită ele mai conțin ceva- identitatea artistică. Creația artistică
de orice tip duce și un mesaj al originilor, al identității și diversității.”,
a declarat Ioan Cristescu, președintele APLER. ”Mă bucur să fiu iarăși la Arad,
împreună cu Florin Iaru, invitații lui Ioan Matiuț, fermentul literar și
creativ al unui spațiu cultural atât de special și de multicultural. Pentru al
doilea an consecutiv realizăm ateliere de scriere creativă și un concurs de
literatură pentru liceenii din Pecica, Nădlac și Arad, în cadrul programelor
reStart Literar și Arad LiterArt organizate de către Centrul Cultural Județean
Arad. Turneul Cartea de identitate îi va pune, astfel, față în față pe
profesorii de scriere creativă și pe cei mai creativi adolescenți din județul Arad”,
a spus scriitorul Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER. Partenerul
turneului ”Cartea de identitate” este asociația Euro CulturArt. Partenerii
media sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și
AgențiadeCarte.ro.

Turneul ”Cartea de identitate”
vine să acopere achiziția de carte din categoria operelor fundamentale în
bibliotecile publice din România, în condițiile în care, în ultimii ani,
bugetul dedicat acestor achiziții a cunoscut drastice reduceri.

Turneul ”Cartea de Identitate realizează
un acces democratic al comunităților din 10 orașe ale României la resurse
culturale de patrimoniu cultural național, luptând pentru formarea şi educarea
unui public de opere literare canonice, identitare, europene și naționale.
Astfel, programul asigură, într-un formulă interactivă, creşterea gradului de
competenţă culturală şi acces la cultură a beneficiarilor proiectului.

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972,
București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și
Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe
culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999,
cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (Editura
Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (Editura
Brumar, 2006) a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008,
a inițiat și coordonat proiectul ,,Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009
până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între 2011 și 2019,
de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor
Scriitori / Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele
asociației Euro CulturArt, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști
vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai
Zgondoiu. Este directorul www.AgențiadeCarte.ro, spațiu virtual în care sunt
prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera
Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012
la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța
„unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În
prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”,
sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a
Facultății de Litere, Universitatea din București.

Florin Iaru (Râpă) s-a născut la 24 mai 1954,
în București și este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei
optzeciste.. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București,
în 1978. Profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor
al Editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost
redactor la publicația „Cotidianul”. Scriitorul Florin Iaru își face debutul
literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista „Luminița”.
Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae
Manolescu. În anul 1981, volumul său „Cîntece de trecut strada” se bucură de
succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului „Aer cu
diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan. A
fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat şi
a prezentat emisiuni de cultură la postul naţional de televiziune şi la TVR
Cultural. Face parte din echipa redacţională a săptămînalului Caţavencii. Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (Cartea Românească,
1984), Înnebunesc şi-mi pare rău(Cartea Românească,
1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image,
2000), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, Trei,
2007), Prima mea beţie(volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La
Editura Polirom a mai publicat Fraier de Bucureşti (2011,
2015) şi o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliţie (2016),
iar în 2017 volumul ”Sânii verzi”. Poemele sale au fost incluse în antologii
din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite, Rusia etc.

Ioan
Matiuţ
(născut la 18 decembrie 1956 în Chişineu Criş,
judeţul Arad) este scriitor, jurnalist şi editor. Este membru al Uniunii
Scriitorilor din România şi al P.E.N. Club România. Este licenţiat al Universităţii „Aurel Vlaicu”,
Facultatea de Jurnalism. Are o prezenţă apăsată în viaţa culturală a Aradului:
lecturi publice, simpozioane, emisiuni TV, lansări de carte, articole în presa
locală. Este redactor-şef la MONITORUL CULTURAL, redactor la revista ARCA şi
conduce Editura MIRADOR unde publică volume ale unor scriitori valoroşi.
Poeziile lui sunt traduse în engleză, franceză, germană, sârbă, slovenă, arabă,
italiană, spaniolă, poloneză, chineză, slovacă şi maghiară. Ca poet, primeşte
premii din partea Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţiei Presei Literare
şi a Editurilor din Romania (A.P.L.E.R.), Principesei Margareta a României,
precum şi a revistelor Convorbiri Literare şi Semne.

A
publicat următoarele volume proprii de poezie: stâlpi de sare, editura Mirador (1996); umbre, editura Mirador
(1999); priviri, editura
Mirador (2003); déjà vu, colecţia
„Poeţii urbei” editura Dacia (2005); déjà
vu
, ediţie în limba maghiară, editura AB Art, Bratislava(2010); între ceruri, editura Brumar (2009); respiră să nu uiţi, editura Tipo Moldova
(2011); fuga din urmă, editura Tracus
Arte (2013), după perete, editura
Mirador (2015), toate acestea, ediţie
în limba chineză, editura Casa Româno – Chineză, (2016). A publicat poeme în mai multe antologii în ţară şi
străinătate.

CARTEA DE IDENTITATE

turneu de conferințe și donații
de carte în 10 orașe din România

Sponsor: Compania Națională
Loteria Română

www.loto.ro

Andreea Răsuceanu la Book Corner Librarium Cluj: Linia Kármán
Literatură 25 Martie 2024, 12:48

Andreea Răsuceanu la Book Corner Librarium Cluj: Linia Kármán

Miercuri, 27 martie 2024, începând cu ora 18.00, la Book Corner Librarium (B-dul Eroilor 15, Cluj-Napoca), va...

Andreea Răsuceanu la Book Corner Librarium Cluj: Linia Kármán
Astăzi este ziua de naștere a Anei Blandiana, căreia îi urăm la mulți ani!
Literatură 25 Martie 2024, 11:46

Astăzi este ziua de naștere a Anei Blandiana, căreia îi urăm la mulți ani!

În perioada 25-29 martie, difuzăm emisiunea „ Vorba de cultură ” cu ANA BLANDIANA . De luni 25 martie...

Astăzi este ziua de naștere a Anei Blandiana, căreia îi urăm la mulți ani!
S-a stins din viață criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu
Literatură 23 Martie 2024, 20:08

S-a stins din viață criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu

S-a stins din viață Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război...

S-a stins din viață criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu
"Noaptea de poezie" de la Teatrelli a primit aplauze îndelungi. Înregistrarea este disponibilă pe site-ul Radio România Cultural
Literatură 22 Martie 2024, 11:58

"Noaptea de poezie" de la Teatrelli a primit aplauze îndelungi. Înregistrarea este disponibilă pe site-ul Radio România Cultural

Poeții  Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Ligia Keșișian  și  Sorin Gherguț, alături de artiștii ...

"Noaptea de poezie" de la Teatrelli a primit aplauze îndelungi. Înregistrarea este disponibilă pe site-ul Radio România Cultural
Întâlnire cu Bogdan Suceavă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 22 Martie 2024, 11:17

Întâlnire cu Bogdan Suceavă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

  Astăzi, 22 martie 2024, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (B-dul Regina Elisabeta 38, București), va...

Întâlnire cu Bogdan Suceavă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Andreea Răsuceanu în Bulgaria. Evenimente dedicate ediției în limba bulgară a romanului O formă de viață necunoscută
Literatură 21 Martie 2024, 18:16

Andreea Răsuceanu în Bulgaria. Evenimente dedicate ediției în limba bulgară a romanului O formă de viață necunoscută

În perioada 2-7 aprilie 2024, Andreea Răsuceanu se va afla într-un turneu în Bulgaria, destinat promovării...

Andreea Răsuceanu în Bulgaria. Evenimente dedicate ediției în limba bulgară a romanului O formă de viață necunoscută
„Noaptea de Poezie” în direct la Radio România Cultural, cu Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, George Mihăiță și Mircea Vintilă
Literatură 21 Martie 2024, 00:05

„Noaptea de Poezie” în direct la Radio România Cultural, cu Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, George Mihăiță și Mircea Vintilă

 Joi, 21 martie 2024, de la ora 19.00, la CREART - SALA TEATRELLI din Bucureşti (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7),...

„Noaptea de Poezie” în direct la Radio România Cultural, cu Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, George Mihăiță și Mircea Vintilă
Lansarea integralei dramaturgiei lui Eugène Ionesco de Ziua Internațională a Francofoniei
Literatură 20 Martie 2024, 16:16

Lansarea integralei dramaturgiei lui Eugène Ionesco de Ziua Internațională a Francofoniei

Grupul Editorial Nemira lansează de Ziua Internațională a Francofoniei, în premieră, integrala dramaturgiei lui Eugène...

Lansarea integralei dramaturgiei lui Eugène Ionesco de Ziua Internațională a Francofoniei
Ascultă live

Ascultă live

11:00 - 12:00
Soundcheck
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
11:05 - 12:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru