Știința 360 – Premiile Ad Astra pentru Excelență în Cercetare 2020
13 January 2021
Știința 360:  15 ani de la inaugurarea bazei de cercetări antarctice Law-Racoviță 
13 January 2021

Dimensiunea științifică a artei : Lucian Muntean – La început a fost pictura, apoi fotografia. Povestea colorizării fotografiilor făcute de Samoilă Mârza cu prilejul Marii Uniri, la 1 decembrie 1918. Ep. 3

 

Lucian Muntean a colorat fotografiile făcute de Samoilă Mârza, la momentul în care a fost declarată unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie 1918.

Cele 5 fotografii originale, se află în două albume,  la Biblioteca Academiei Române și arhivele Naționale.

Sunt singurele fotografii realizate de Samoilă Mârza, singurele imagini document ale acestui moment. Lucian Muntean a făcut copii fotografiate ale celor cinci imagini pe care apoi le-a colorizat prin tehnica pastel.

”Am căutat să aflu cum erau uniformele militare de la sfârșitul Primului Război Mondial.” Mi-a povestit Lucian Muntean, invitatul meu din această săptămână. Pentru restul personajelor și-a permis o colorizare în nuanțe și culorile posibile acelei perioade istorice. Demersul său este o abordare artistică, bazată pe o documentare și o cercetare istorică în documentele vremii.

Interviu cu Lucian Muntean – foto-jurnalist Press One, pictor

Realizator Mihaela Ghiță

Credit foto Lucian Muntean