Arta contemporană susține meșteșugul tradițional
13 January 2022
Portret de artist interbelic cu opere în premieră
27 January 2022

Dincolo de legendă, realitatea culturală de necontestat a lui Neagoe Basarab

 

 

Sfârșitul anului 2021, la Muzeul Național de Artă al României a fost marcat de deschiderea unei expoziții dedicate artei din epoca lui Neagoe Basarab (1512-1521). La 500 de ani de la moartea lui Neagoe Basarab și propunând o prezentare adecvată operei culturale valoroase pe care lăsat-o în urma sa, expoziția se arată a fi, copleșitoare. ”Expoziția pune în valoare complexa personalitate a voievodului, autor al primei scrieri literare concepute în spațiul românesc: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, ctitor al Mănăstirii de la Curtea de Argeș, susținător al unei campanii de patronaj artistic, ale cărei urme sunt reperabile până astăzi, peste tot în lume.”
Expoziția are în centrul său, câteva icoane de dimensiuni mari, comandate de Neagoe Basarab şi restaurate cu prilejul acestei prezentări expozițiționale. ”Acestea vor completa ansamblul unic de fresce ale bisericii de la Curtea de Argeș din colecția MNAR, pentru a ilustra standardele ridicate ale școlii de pictură din Țara Românească de la începutul secolului XVI.”

 

Realizatoare Roxana Păsculescu