Dragoș Buhagiar: „Să facem o lege clară, ținând cont de specificul meseriei și componentele artelor spectacolului. Nu vrem altceva decât să ne gândim la colegii noștri și să le oferim un cadru în care să își exprime talentul”

Astăzi, 10 februarie, în timpul protestului susținut de zeci de actori în fața Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Ministrul Culturii, András Demeter, a anunțat retragerea proiectului-pilot care urma să normeze munca artiștilor și să impună pontajul zilnic pentru personalul artistic.

Vă prezentăm mai jos câteva dintre declarațiile reprezentanților breslei teatrale despre normarea muncii actorului și impactul acestor măsuri asupra sistemului cultural.

Pe 4 februarie 2026, Ministerul Culturii din România anunța emiterea instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacole și concerte, mai exact pentru personalul artistic și personalul tehnic, ca urmare a unei recomandări a Curții de Conturi din 2023, cu precizarea că ele au fost realizate cu ajutorul unui grup de lucru alcătuit din specialiști din minister și instituțiile vizate.

Primul articol precizează clar că „implementarea este obligatorie și se aplică tuturor instituțiilor de spectacole și concerte care funcționează în subordinea ministerului culturii, reprezentând modele cadru obligatorii pentru uniformizarea evidenței timpului de muncă și intră în vigoare la data comunicării către instituții.”

Publicarea acestor instrucțiuni a generat numeroase reacții, mai ales din partea artiștilor din teatrele din București, dar și din țară, la care la rândul său a reacționat și ministerul cu noi detalii, care spune că de fapt este doar un proiect pilot, în testare pentru 30 de zile, după cu a declarat pentru Radio România Cultural, chiar ministrul Culturii, Demeter András.

„De 36 de ani, pontarea și plata salariilor se face: 8 ore de muncă pe zi, 40 pe săptămână, 160 pe lună. De 36 de ani, breasla dorește o reglementare a situației, indiferent că vorbim de teatrele muzicale sau de proză, indiferent că vorbim despre instituții de concerte sau teatre lirice. De 36 de ani au fost nenumărate încercări. (...)

Acum, după o măsură a Curții de Conturi, am lăsat breasla să facă o propunere care a intrat într-o versiune pilot, în care se testează, pe o perioadă de 30 de zile, corectitudinea sau inaplicabilitatea propunerilor la instituțiile din subordinea Ministerului Culturii, urmând ca apoi să existe o etapă de finisaje și armonizare, dacă concluziile arată că este ceva aplicabil din acele instrucțiuni, sau să se abandoneze dacă se arată că este total inaplicabil. (...)

Interpretările sunt drepturi fundamentale ale oamenilor, la fel și dreptul de petiționare sau de a organiza proteste, (...) dar până atunci discutăm, cred, despre un fel de firească rezistență la schimbare.”

Ieri, UNITER – Uniunea Creatorilor de Teatru din România – a publicat de asemenea o reacție oficială, semnată de întreg senatul, despre care ne-a spus mai multe scenograful Dragoș Buhagiar, președintele UNITER.

Acesta consideră că problema este una structurală și că legislația actuală nu reflectă specificul muncii artistice:

„Munca actorului este o muncă specială, unică, și nu numai ce fac actorii, ce fac regizorii, ce fac scenografii, compozitorii, coregrafii și așa mai departe. (…) Ce se întâmplă în instituțiile de teatru este o muncă specifică, care nu seamănă nici cu munca din muzee, nici cu munca din biblioteci.”

În opinia sa, soluția nu este birocratizarea, ci crearea unui cadru coerent pentru artiști:

„Să facem o lege clară, ținând cont de specificul meseriei și componentele artelor spectacolului. Nu vrem altceva decât să ne gândim la colegii noștri și să le oferim un cadru în care să își exprime talentul.”

Astăzi, 10 februarie 2026, începând cu ora 14:30, întreaga trupa de actori a Teatrului Național din București organizează un prostest pașnic chiar în fața teatrului, la care au fost invitați actori și din alte teatre și spectatori. Cu puțin înainte de începerea protestului am stat de vorbă cu actorul Mihai Călin, pe care l-am întrebat care este motivul concret al protestului și care sunt solicitările.

Actorul spune că noile cerințe introduc o birocrație excesivă și nu reflectă realitatea profesiei:

„Trebuie să facem niște fișe în care să scriem pe un tabel activitatea zilnică, oră cu oră. (…) Asta e aberant. Aberant și inimaginabil, pur și simplu.”

El subliniază că munca artistică nu poate fi încadrată într-un model administrativ rigid:

„Munca artistică nu are nicio legătură cu o normă de opt ore pe zi. (…) Opt ore pe zi în fiecare zi este imposibil în munca actorului.”

Actorul avertizează că problema reală este subfinanțarea sistemului cultural:

„Problemele din sistem sunt cu totul altele. Subfinanțare cronică, indiferența politicienilor față de cultură, căderea în irelevanță a întregii culturi.”

Dacă actorii sunt direct implicați în situație, am cerut și părerea unei artiste, care lucrează în sistemul public și în cel independent, fără a fi nici actriță, nici angajată a unui teatru de stat.

Dramaturga Mihaela Michailov spune că aceste instrucțiuni apar într-un moment de vulnerabilitate a sistemului teatral:

„Cred că aceste instrucțiuni vin pe un teren destul de vulnerabil cultural, teatral. (…) Noi vorbim de o fragilizare a zonei teatrale, a sistemului teatral. Vorbim de austeritate, de bugete mici și tot ce vine pe această structură naște automat anumite forme de rezistență.”

„Ar trebui să vedem cum umblăm la misiunea teatrelor, la rolul culturii publice, ca să putem să avem mai multe mecanisme prin care persoanele angajate să-și facă treaba. Nu trebuie să ignorăm că sunt niște probleme, doar că nu vor fi rezolvate așa.”

Ea subliniază că normarea muncii artistice trebuie făcută cu respectarea specificului acesteia:

„Creația artistică e muncă, munca trebuie normată, important e să ținem cont de specificitățile, particularitățile structurale ale acestei munci.”

Am întrebat cum se vede situația și ceva mai de la distanță, în comparație cu situația din alte țări europene. Despre cum este în Franța, ne spune regizorul Eugen Jebeleanu.

Acesta consideră că o astfel de măsură riscă să afecteze direct procesul artistic:

„Nu se poate cuantifica munca unui actor și a unui regizor într-un termen de genul ăsta, 8 ore, fiind vorba oricum demai mult timp de pregătire, de lucru în timpul creației, înainte de creație.”

„Artiștii sunt puși față în față cu un moment de criză. Dacă această reglementare va fi pusă în aplicare, cred că va deveni un teatru funcțional, care nu va fi mai fi concentrat pe artistic și creație, ci pe un artizanat al profesiilor noastre. (…)”

Despre cum este în Germania, ne spune regizoarea Iulia Grigoriu:

Ea explică faptul că, deși există reguli clare, nu există pontaj formal:

„Nu există nicio formă de pontare în Germania, mai ales în ceea ce privește teatrele de stat. (…) Nimeni nu pontează.”

În același timp, atrage atenția că munca artistică depășește orele formale:

„Meseria actorului este subiectivă și există și foarte multe lucruri în afara orelor de repetiție.”

Despre cum se vede toată această situație din perspectiva managerului, l-am întrebat pe regizorul Erwin Șimșesohn, manager al Teatrului de Stat din Constanța.

Acesta afirmă că artiștii sunt deja pontați, dar noile reguli riscă să complice inutil sistemul:

„Artiștii sunt pontați chiar și în această clipă și sunt pontați din anul 2003, de când există un nou Cod al Muncii.” (...)

„Ceea ce apare acum este o formă foarte ciudată de suprareglementare, care riscă să birocratizeze excesiv managementul, relațiile de muncă și de fapt tot sistemul.”

Părerile sunt numeroase și divergente, iar dezbaterea este departe de a se fi încheiat. În timp ce Ministerul Culturii vorbește despre o etapă de testare și consultare, artiștii, managerii și creatorii din teatru atrag atenția asupra riscurilor birocratizării și asupra nevoii unei reforme reale, adaptate specificului muncii artistice.