Conspirația becurilor cu incandescență sau copilăria uzurii planificate
29 June 2021
Precursor „eretic”: filozoful, sociologul Dimitrie Drăghicescu (1875-1945) – p1
20 September 2021

Epilog? Fenomenul OZN: dezvăluirea va întârzia până când…

Saga așa-numitelor fenomene aeriene neidentificate (FAN), exemplificată prin dezvăluirile neautorizate ale secvențelor zise Tic-Tac, captată în 2004, Gimbal (Titirez) și GoFast – din 2015, s-a dorit încheiată prin raportul comunicat la 25 iunie 2021 de Biroul Directorului comunității americane de informații.

Documentul, deloc banal, numit Evaluare preliminară – FAN poate fi consultat la adresa https://www.dni.gov/files/ODNI/documents/assessments/Prelimary-Assessment-UAP-20210625.pdf.  Rezumatul executiv  începe cu fraza: „Numărul limitat de raportări de calitate înaltă despre fenomene aeriene neidentificate afextează capacitatea noastră de a formula concluzii ferme despre natura sau intențiile FAN”.

Este, pentru prima dată, confirmată analiza, între anii 2004-2021 a zeci de raportări, cu indicii că o bună parte sunt observări complexe, provenind din mediul militar.  Alte elemente semnificative sau în premieră din conținutul Evaluării vor fi punctate în acest episod.

Documentul marchează o schimbare de paradigmă a autorităților militare în privința tratării observațiilor OZN remarcabile. Acestea au atins, probabil, masa și calitatea critică de la care încolo desconsiderarea, anatemizarea și trecerea sub tăcere devin inadecvate nu doar pentru o parte a publicului (care le privea demult așa) ci mai ales pentru proprii militari. Legea tăcerii  în domeniul OZN devenise, probabil, într-o societate precum a Statelor Unite, tot mai greu de impus. Breșele provocate de dezvăluirea celor trei secvențe video și a investigației pe termen lung a  Departamentului Apărării au generat, desigur, nevoia unei poziționări modernizate a managementului superior și a comunității de informații.

Într-o notabilă avanpremieră, desigur sincronizată, apăruse deja comunicarea din aprilie 2020 a Departamentul Apărării al Statelor Unite, care confirma autenticitatea celor trei secvențe video  menționate la începutul episodului.  (https://www.defense.gov/Newsroom/Releases/Release/Article/2165713/statement-by-the-department-of-defense-on-the-release-of-historical-navy-videos/).

Departamentul Apărării a autorizat eliberarea a trei secvențe video nesecretizate ale Marinei, una luată (captată – n.red.) în noiembrie 2004 și celelalte două în ianuarie 2015, care au circulat în domeniul public după puneri în circulație neautorizate în 2007 și 2017. Marina US a confirmat anterior că acestea… erau într-adevăr secvențele sale (autentice – n.red.). După o reevaluare completă, departamentul a stabilit că punerea autorizată în circulație a acestor secvențe nesecretizate nu expune sisteme sau capacități (militare – n.red) sensibile și nu afectează investigații ulterioare ale incursiunilor în spațiul aerian ale fenomenelor aeriene neidentificate. Departamentul Apărării eliberează secvențele în scopul clarificării oricăror concepții greșite în rândul publicului despre realitatea acestora sau dacă există sau nu secvențe suplimentare. Fenomenele aeriene observate în secvențele video rămân caracterizate ca „neidentificate”. Secvențele în cauză pot fi găsite la Camera de lectură FOIA (Freedom of Information Act – n.red) a Comandamentului Sistemelor Aeriene: https://www.navair.navy.mil/foia/documents.”

Declarația Departamentului Apărării a fost urmată de confirmările convergente ale unor observatori sau chiar protagoniști ai incidentelor, cu toții (foști) militari – deci observatori antrenați multilateral. Jurnaliști de investigație au reușit să obțină interviuri cu aceștia; pentru privitor, surpriza majoră a fost exprimarea liberă, ca și cum n-ar fi vorba, în general, de un subiect negat, secretizat, refuzat de autorități.

Vedeta a devenit, în acest context publicistic, comandorul Dave Fravor – pilotul avionului F-18 trimis la epicul zbor de interceptare a fenomenului aerian „tic-tac” (ozn-ului), în cadrul exercițiului naval din 2004.  Relatarea misiunii de antrenament care s-a transformat într-una de-adevăratelea exclude orice explicație banală a fenomenului, cu evoluții inclusiv subacvatice (!) confirmate și prin urmărire radar-instrumentală, de la bordul vaselor specializate ale grupului naval.

Un alt militar cu educație și calități remarcabile care a acordat interviuri este d-na lt-comandor Alex Dietrich – care pilota avionul-tandem celui al  lui Fravor în caruselul urmăririi (pe verticală) a fenomenului Tic-Tac. Mai bine spus – fenomenelor – deoarece, pe durata celor câtorva zile ale manevrelor corpului naval au mai fost detectate, conform declarațiilor, alte fenomene aero-marine rămase neidentificate, cu aparențe și evoluții deconcertante. Ambii – Fravor și Dietrich -erau secondați în cabine de piloți-specialiști în armament.

Precursorul lui Fravor și Dietrich în incidentul Tic-Tac era lt-comandorul Douglas Kurth (F-18, singur în cabină), iar dintre operatorii radar ai grupului este cunoscut public expertul (senior chief radar) Kevin Day.

Pilotul-locotenent Ryan Graves făcea parte, în anul 2015, din grupul de avioane F-18 de pe portavionul Theodore Roosevelt, dintre care două au captat clipurile „Gimbal” (Titirez), respectiv „GoFast”.Dislocat pe Coasta de Est între 2014-2015, cu zboruri între statele Virginia și Florida, Graves a afirmat ca piloții observau zilnic, timp de ani (!) obiectele neidentificate, care păreau, la rându-le să „observe” manevrele aviației militare. Graves declară că, la vitezele și energiile estimate pentru evoluțiile UAP-urilor,  „12 ore în aer erau cu 11 ore mai mult decât ne-am fi așteptat”. Declarațiile au fost susținute de alt pilot de Super Hornet – lt. Danny Aucoin.

Este de notat că numele de mai sus și alte câteva au ajuns publice doar după dezvăluirea celor trei secvențe video. Dar, numai Evaluarea publicată de National Intelligence examinase 144 de rapoarte, majoritatea provenind de la US Navy. Se poate doar imagina numărul total de observatori super-calificați, operând echipamente „la vârf”, care au raportat OZN-uri!

O paranteză: între anii 2007-2012,  Departamentului Apărării rulase programul secret AATIP   (Advanced Aerospace Threat Identification Program), destinat să investigheze observațiile OZN. Existența programului a fost dezvăluită public abia în decembrie 2017, într-un raport investigativ  – să-l numim independent – publicat  de  New York Times.

Într-un asemenea context, a sugera implicit, cum o fac detractorii fenomenului ozn, că Armata SUA bugetează (și execută!) o cercetare precum AATIP pentru motive banale sau îndoielnice… frizează ridicolul.

Revenind la Evaluarea dată publicității în iunie 2021, sunt de notat elemente sau poziționări  remarcabile. Astfel:

– Premiza lucrării este că „senzorii de diverse categorii care înregistrează FAN operează în general corect și captează suficiente date reale pentru a permite evaluări inițiale, dar anumite FAN pot fi atribuibile anomaliilor de senzori”. Este înlăturat, astfel, clișeul incredibil al erorilor de operare, detecție sau interpretare, atât de durabil și utilizat. Rezonabil, nici nu putea fi altfel: cum să fie invocate lacune ale echipamentelor sau pregătirii personalului antrenat tocmai pentru asigurarea puterii strategice americane? În consecință, probabil că stolurile de păsări, fulgerele globulare, inversiunile termice, ecourile radar, baloanele atmo- sau stratosferice, etc. vor justifica tot mai rar ozn-urile „evidente”.

De asemenea, în text, chiar și anomaliile de senzori nu exclud neidentificarea: este elementar ca limitările echipamentelor să fie cunoscute și să existe proceduri de minimizare a erorilor, prin observări complexe. Dacă fenomenul rămâne neidentificat, e o reală problemă, deoarece nu pot fi excluse forme încă necunoscute ale materiei, energiei sau ale transmiterii informației.

La acest punct, discuția frizează filozofia, de n-ar fi atât de concretă: există, încă, o „știință nedescoperită”, cu toate eforturile și imaginația, cu toate indiciile că se poate ? Este o temă pentru un episod viitor al Ereziilor moderne, în pregătirea căruia ar fi interesante opiniile publicului RRC interesat de subiect. Sunteți invitați!

– Ca un răspuns la cele de mai sus apare interesantul paragraf: „Cele mai multe FAN raportate reprezintă probabil obiecte fizice (sn.red.), dat fiind că majoritatea au fost înregistrate prin detectori multipli, incluzând radar, electro-optic, scannere de armamaent și observare vizuală.” Ar fi fost interesantă o precizare despre „obiectele fizice”: sunt acestea înțelese doar ca obiecte materiale? Fizica nu e, desigur, doar a materiei! Concentrările de energie în diverse titulaturi (fulgere globulare, aurore, alte formațiuni plasmatice) au fost explicații de serviciu pentru Fenomenele Aeriene Neidentificate. Excluderea acestor interpretări energetice, datorată tehnologiilor de vârf în detecție, ar forța asimilarea FAN-urilor cu obiecte materiale. Iar uneori, acestea au evoluții imposibile în paradigma științifică. Impasul explicării este un subiect care – din nou – depășește cadrul acestui episod.

– Cheia sceptică este, totuși, prezentă în Evaluare, mai ales în raport cu „fenomenele părând în rapoarte să prezinte caracteristici de zbor neobișnuite. Aceste observații ar putea fi rezultatul erorilor de senzori, falsificării sau percepției eronate a observatorului și necesită  analiză suplimentară riguroasă”.  Nu poate fi spus altfel. Caracteristicile de zbor neobișnuite sunt o constantă aproape „culturală” a observațiilor OZN. Acceptarea realității vitezelor, traiectoriilor și accelerațiilor imposibile, aparentei lipse a masei în zbor, contopirile sau separările de fenomene și altele ar crește fie și doar emoția științifică  la cote greu controlabile.

Anticiparea este că, „dacă și când incidentele FAN individuale vor fi rezolvate”, acestea se vor încadra în cinci categorii mai ușor digerabile și… un al șaselea coș pe care scrie „altele”.

– Rezumatul executiv al Evaluării se încheie cu fraza: „FAN pun, clar, o problemă de siguranță a zborului și pot prezenta o provocare pentru securitatea  națională a SUA”. Se renunță, astfel, la negarea în aceste privințe (prezentă în clasicele rapoarte Condon și Blue Book); susținerea că „neidentificatele” rezistente la investigații NU reprezintă riscuri de securitate națională era de neînțeles!

Corpul Evaluării este mai interesant decât rezumatul executiv cu care începe. Din motive de spațiu, nu poate fi comentat pe larg în cadrul acestui episod, dar poate fi citit la adresa deja-dată.

Între altele, este menționată analiza a 144 de rapoarte din surse „guvernamentale”, între care 80 au implicat observații cu senzori multipli. Dintre acestea doar unul (!) a fost identificat cu grad înalt de încredere ca balon desumflat. În 11 cazuri, piloții au raportat „near misses” – treceri la limita coliziunii cu FAN-uri.

Nu se exclude în document posibilitatea ca FAN-urile să fie tehnologii ale „adversarilor” străini – state sau ONG-uri, deși nu există date că aceștia ar avea avansuri tehnologice majore. În același timp, nu s-a putut confirma că rapoartele analizate ar reprezenta tehnologii secrete americane.

Este evocată posibilitatea cerinței „cunoștințelor științifice suplimentare” pentru colectarea datelor și analiza unor cazuri. Formularea este semnificativă, venind dinspre liderul militar și tehnologic mondial!

Tendința exprimată este de creștere a calității și standardizării raportărilor, sursele dorite incluzând, pe lângă Marină ca furnizor deocamdată majoritar, pe USAF și… Federația Aviației Civile – care contribuie deja! Este, astfel, indirect dezavuată ridiculizarea și discreditarea la care se expun raportorii FAN calificați din rândurile personalului civil, riscând consecințe profesionale negative. Legea tăcerii  în problema OZN este de notorietate la companiile aeriene!

Importanța Evaluării nu poate fi subestimată: se renunță la obstinata negare a fenomenului OZN, despre care, de-acum, într-un număr limitat de cazuri, se admite indirect că nu se știe ce reprezintă.

Este de înțeles că rapoartele FAN analizate, datând între 2004-2021 și continuând, nu pot fi dezvăluite, deoarece conțin secrete militare. Chiar și așa, prin admiterea problemei ca fiind în atenția autorităților științifico-militare și de informații, se transmite un mesaj mai realist publicului.

Putem considera că au fost motive pentru reducerea anacronismului între obstinarea autorităților în negarea fenomenului OZN, veche de zeci de ani și evidențe de ordin public? Este plauzibil că alte state mari posedă colecții și concluzii asemănătoare? și dacă da – că nu a avut loc nici un schimb de expriență ? Dv. ce credeți?

 

redactor Florin VASILIU

 

Notă:  acest episod încheie tema publicată la datele de 23 iulie și 16 august 2018