Ascultă Radio România Cultural Live

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU,se va desfășura în perioada 06 – 14 noiembrie 2021, în format online

28 Septembrie 2021, 13:39

www.fnt.ro

Cea de-a 31-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura în perioada 06 – 14 noiembrie 2021, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza, selecționeri și directori artistici ai prezentei ediții, au anunțat lista spectacolelor participante în FNT 2021.

Conceptul din acest an este „Creația. Recreația. Re-creația”, care subsumează și secțiunile FNT.

Celor 38 de spectacole selectate din țară li se vor adăuga instalații performative, instalații vizuale, producții din străinătate, precum și evenimente conexe.

Iată câteva din argumentele selecționerilor privind criteriile și alegerile făcute, în conjunctura dată de situația atipică în care s-a desfășurat activitatea teatrală din România în ultimul timp:

Oana Cristea Grigorescu:

În urma stagiunii pandemice 2020/21, imprevizibilă și frustrantă pentru artiști și public deopotrivă, am căutat să citim în spectacolele produse în acest răstimp noi moduri de funcționare a teatrului, de reorganizare adaptabilă și suplă a creației, capabilă să reziste restricțiilor impuse de valurile pandemiei. Am visat o ediție FNT față în față, am sperat că libertatea verii va dura dincolo de luna septembrie, dar ne-am supus noilor restricții și am restrâns sărbătoarea FNT online, convinși de importanța existenței și continuității Festivalului. Ne-am forțat imaginația să născocească un alt fel de festival național, delocalizat în țară, în care dimensiunea virtuală se conjugă cu cea geografică, peste tot acolo unde teatrele vor putea juca cu public în perioada 06 – 14 noiembrie. Invităm teatrele selectate în FNT să programeze la sediu spectacolul selectat și să îl joace sub sigla FNT. Formatul online al festivalului va fi, astfel, extins fizic în teatrele din orașele care pot primi spectatori, iar atributul național al FNT va deveni o realitate geografică.

Am selectat conform regulamentului doar spectacole cu premiera în stagiunea 2020 – 2021, neașteptat de productivă (poate și pentru că o parte din premiere au finalizat abia în stagiunea repertoriată spectacolele amânate din perioada martie-iulie 2020). Am evaluat, așadar, nu doar productivitatea, ci și diversitatea stilistică și a soluțiilor scenice interesate de explorarea și integrarea noilor medii, de reformarea conceptelor de spectacol adaptate la context. Dorim ca FNT 2021 să ofere o imagine a soluțiilor creative, să identifice temele dominante ale spectacolelor și cele mai flexibile și imaginative estetici.

Conceptul festivalului – Creația. Recreația. Re-creația – încearcă să surprindă într-o sintagmă răspunsul artiștilor la noile condiții de creație. Interesul pentru zonele de intersecție a artelor au generat două categorii interdisciplinare, Instalații performative și Instalații vizuale ca semn al extinderii experimentului teatral spre granițele celorlalte arte. Nu în ultimul rând, pentru că ne-am despărțit neașteptat de artistul și președintele UNITER Ion Caramitru, FNT îi omagiază memoria cu o secțiune comemorativă. Într-un fel, FNT 2021 încearcă să echilibreze pierderile anului scurs cu energiile vitale ale continuității și regenerării. 

Nu căutați în selecția FNT de anul acesta marile capodopere, ci comunicarea interumană și introspecția. Nu așteptați de la FNT 2021 revelații estetice, altele decât cele ale vitalității și capacității de reconfigurare a teatrului la noile moduri de producție și reprezentare. FNT 2021 se dorește o sărbătoare a regăsirii în preajma scenei, dar și o ediție a vindecării de pierderile suferite în acești ani, cu privirea îndreptată spre viitor.

Cristina Rusiecki:

Dacă există o veste bună în pandemie, ea se referă la un climat emergent, care ne îndeamnă să așteptăm alte forme de expresie, mai fluide, mai adecvate noilor condiții în care online-ul pândește la fiecare colț. Cele mai multe dintre spectacolele selectate în această ediție a Festivalului Național de Teatru aparțin creatorilor sub patruzeci de ani. Montările lor abrogă dogmele de până acum, poate pentru a institui altele. Un semn că monștrii sacri lasă teatrul românesc pe mâini bune. Dar și o speranță că există drum liber pentru marile creații viitoare. Deja acestea se prefigurează în unele dintre spectacolele ediției de față. Opțiunea pentru limbaje noi, interdisciplinare, mulate pe noile condiții, dar și pe evoluția mijloacelor din ultimii ani a fost, de altfel, și rațiunea pentru care am propus o nouă secțiune, cea a instalațiilor. Spre surprinderea noastră, o secțiune consistentă o formează cea a textelor clasice reinventate. Nu știu vreo altă ediție care să propună atâtea modalități inedite de lectură a clasicilor. Texte care până acum induceau o anumită cheie de interpretare, fie absurdă, fie sentimentală, fie șarjată, au suscitat o privire proaspătă în stagiunea trecută.

 

Cu toții ne dorim să ne întoarcem la spectacolul live, la schimbul de energie dintre scenă și sală. Sătui de perspectiva din filmare, unde proiecția, uneori, este greu de delimitat de ceea ce se întâmplă fizic pe scenă, ne dorim să ne scufundăm din nou în spațiul tridimensional imaginat de scenografi, poate printre cei mai văduviți creatori, în această perioadă. Tocmai de aceea ediția din 2021 a FNT găzduiește secțiunea Next to Stage, întâlniri ale scenografilor, în care vor discuta ce soluții au fost obligați să găsească în condiții de pandemie. Secțiunea propune un dialog între cei care de abia încep să-și facă mâna și scenografii consacrați, deja repere ale teatrului românesc și străin: Carmencita Brojboiu, Helmut Stürmer, Dragoș Buhagiar.

Claudiu Groza:

Am apelat la acest concept-umbrelă – Creația. Recreația. Re-creația – pentru că el reprezintă, credem, cel mai bine situația din acest moment a teatrului românesc. În ciuda obstacolelor din ultimii ani, pandemice, financiare, politice chiar, teatrul autohton cunoaște o efervescență și o diversitate notabile. E-adevărat, e un fel de supraviețuire disperată, adesea, a artiștilor și companiilor teatrale, însă rezultatele sunt de apreciat.

Creația acoperă zona producțiilor originale care duc mai departe diversele formule artistice, estetice și ideologice ale teatrului românesc, cu un accent aparte (o sub-secțiune întreagă) pe creația regizoarelor – un desant artistic fără precedent în istoria scenei autohtone.

Recreația încearcă să surprindă un portret al lumii în tușe parodice, comice, chiar cu umor negru, dar nu în cheie facilă, ci ca un fel de reacție a noastră prin zâmbet la vremurile bizare pe care le trăim.

Re-creația redă exact soluțiile găsite de artiști pentru a trece peste blocajul pandemic, fără să-și trădeze vocația și publicul: formule online, interactive, filmice, ingenioase, foarte teatrale fiecare.

Ni s-a părut foarte important să semnalăm într-o secțiune aparte multele montări ce recompun mari texte clasice, în noi lecturi regizorale sau dramaturgice: Clasic. Recreat.

Avem câteva spectacole invitate ale unor creatori canonici din regia românească și am reușit, deși n-a fost foarte simplu, să creionăm și o secțiune internațională.

Desfășurarea exclusiv online a Festivalului Național de Teatru nu este ceea ce ne-am fi dorit. Am fi preferat să ne întâlnim, să schimbăm păreri, proiecte, îmbrățișări, glume. Așa, ne rămâne doar să sperăm că dezavantajul va deveni avantaj și că mai mulți spectatori din toate colțurile României și nu numai vor putea viziona aceste spectacole.”

 

Vă prezentăm SELECȚIA SPECTACOLELOR din Festivalul Național de Teatru, ediția a 31-a

 

Creația

  1. „Autobahn” de Neil LaBute, regia Andreea și Andrei Grosu, director de imagine și montaj Alexandru Condurache, scenografia Vladimir Turturica, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  2. „Conferința iraniană” de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, scenografia Oana Micu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  3. „Efecte secundare” de Lucy Prebble, regia Vlad Bălan, scenografia Miruna Croitoru, unteatru
  4. „Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova
  5. „Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire” de Rainer Werner Fassbinder, regia Eugen Jebeleanu, decoruri și costume Velica Panduru, Teatrul German de Stat Timișoara
  6. „Verde tăiat” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, scenografia Andreea Tecla, Asociația Pro Teatru, Zalău

Creația. Feminin

  1. „98% Decizia corectă” de Andreea Tănase, regia Elena Morar, costumele și asistență decor Ileana Zirra, decorul Diana Miroșu, Teatrul Tineretului Piatra Neamț
  2. „Cassandra” de Norah Sadava și Amy Nostbakken („Mouthpiece”), regia Leta Popescu, scenografia Tudor Prodan, Teatrul Apollo 111
  3. „Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, regia Zsuzsánna Kovács, scenografia Gabi Albu, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
  4. „Tiadora”, după Maria Manolescu Borșa, regia Sorin Militaru, scenografia Horațiu Mihaiu, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
  5. „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, decorul Adrian Balcău, Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca
  6. „Trei femei înalte” de Edward Albee, regia Diana Păcurar, scenografia Oana Cernea, Teatrul „Regina Maria” Oradea

 

Creația. Dans

 

  1. „Pam param”, coregrafia Andrea Gavriliu, Studio M, Sfântu-Gheorghe
  2. „Pappa mia!”, textul și coregrafia Fehér Ferenc, Studio M, Sfântu-Gheorghe

 

Recreația

  1. „Après Ski - Liniște aici sus!” de Klaus Eckel, conceptul Niko Becker, Teatrul German de Stat Timișoara
  2. „Chiritza în carantină”, după Matei Millo, scenariul dramatic Ada Milea, Anca Hanu, Cosmin Stănilă, regia Ada Milea, Andrea Gavriliu, spectacol-concert de Ada Milea, Teatrul Național Cluj-Napoca
  3. „Hoții” de Conor McPherson, regia și scenografia Cristi Juncu, Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”
  4. „Moștenirea norocului” de Thanasis Papathanasiou și Mihalis Reppas, regia Radu Nichifor, scenografia Daniel Divrician, Teatrul „Regina Maria” Oradea
  5. „Tom și Jerry”, adaptare după „Jerry and Tom” de Rick Cleveland, regia Florin Piersic jr., scenografia Tudor Prodan, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  6. „Trilogia Minelor. Flori” (episodul 1) de Csaba Székely, regia Horia Suru, scenografia Raluca Alexandrescu, Teatrul Dramaturgilor Români, București
  7. „Trilogia Minelor. Apă” (episodul 3) de Csaba Székely, regia Horia Suru, scenografia Raluca Alexandrescu, Teatrul Dramaturgilor Români, București

 

Re-creația

  1. „Dekaroom”, creație colectivă, regia Andrei Dinu și Raul Hotcaș, scenografia Mihai Vălu, Teatrul Municipal Baia Mare
  2. „Încuiați” de Maria Manolescu Borșa, regia Leta Popescu, scenografia Gabi Albu, Centrul Replika, București
  3. „SHORTS”, după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc
  4. I.P. – Very Isolated Person”, adaptare liberă după „Pescărușul” de A.P. Cehov, conceptul și regia Paula Lynn Breuer și Olga Török, Teatrul German de Stat Timișoara
  5. „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după Ken Kesey, regia și scenografia Eugen Gyemant, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe / teatru VR

Clasic. Recreat

  1. „Bacantele” (fără mască), după Euripide, rescriere de Maria Manolescu, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, costumele Cristina Milea, decorul Răzvan Chendrean, Teatrul de Nord Satu Mare
  2. „Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco, regia Alex Bogdan, scenografia Tudor Prodan, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
  3. „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu, decorul Andreea Săndulescu, costumele Alexandra Mâzgăreanu, Teatrul de Stat Constanța
  4. „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Ștefan Iordănescu, costumele Chic by Vali Cioban, decorul Doru Păcurar, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
  5. „Romeo și Julieta”, după William Shakespeare, regia Vidnyánszky Attila jr., decorul Csaba Csíki, costumele Zsuzsánna Kiss, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
  6. „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Cristian Ban, scenografia Cristina Milea, Teatrul „Maria Filotti” Brăila
  7. „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați” de Csokonai Vitéz Mihály, regia Tapasztó Ernő, scenografia Szvatek Péter, costumele Varsányi Anna, Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” și Compania „Pinceszínház” din Szeged (Ungaria)
  8. „Villa Dolorosa” de Rebekka Kricheldorf, regia Theodor-Cristian Popescu, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”

 

Invitați ai FNT

  1. „D'ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija, decorul Raluca Alexandrescu, costumele Liliana Cenean, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
  2. „Orașul cu fete sărace”, după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași
  3. „Rinocerii” de Eugène Ionesco, regia Gábor Tompa, decorurile Helmut Stürmer, costumele Carmencita Brojboiu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara
  4. „Tragedia omului” de Madách Imre, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara

 

Instalații performative

  1. „Ziua Hektomeron”, conceptul și coordonarea proiectului Vlad Drăgulescu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova
  2. „Interior-lumină”, texte de Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța, conceptul și regia Mihai Păcurar, Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca
  3. „Luna verde”, spectacol de poezie pe versuri de Federico García Lorca, Teatrul Odeon, București
  4. „Văzduh”, texte de George Gordon Byron, John M. Hull și Liviu Oros, un spectacol de Victor Olăhuț, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

 

Vom reveni cu detalii despre spectacolele din secțiunea internațională, cea In memoriam Ion Caramitru, despre programul instalațiilor vizuale, spectacolelor lectură, lansărilor de carte, conferințelor și al celorlalte evenimente conexe ce vor putea fi urmărite online sau on-air, în perioada 06 – 14 noiembrie 2021 în cadrul celei de-a 31-a ediții a Festivalului Național de Teatru.

Accesul la toate manifestările din cadrul FNT 31 va fi gratuit.

 

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 06:41

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii” se află în competiţia pentru marele premiu.

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare
Teatru și film 22 Aprilie 2024, 11:53

...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare

Pavel Bartoş va putea fi văzut în rolul titular din premiera cu ...Escu de Tudor Mușatescu a Teatrului Stela Popescu,...

...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 21 Aprilie 2024, 05:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Teatru și film 20 Aprilie 2024, 06:07

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București

Teatrul Național din București a pregătit un program special pentru vacanța de  1 și 2 mai  de anul acesta, cu nu...

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Festivalul Internațional de Animație ”Gulliver” 2024
Teatru și film 19 Aprilie 2024, 12:32

Festivalul Internațional de Animație ”Gulliver” 2024

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” se pregătește pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional...

Festivalul Internațional de Animație ”Gulliver” 2024
Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională
Teatru și film 18 Aprilie 2024, 13:24

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională

Ediția cu numărul 7 a Hoinar Festival are ca temă centrală conceptul de Carnaval și va avea loc în perioada 10 - 14 mai...

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională
Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
Teatru și film 18 Aprilie 2024, 11:04

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie

Opera Națională București anunță lansarea campaniei de vânzare a abonamentelor pentru Bucharest Opera Festival, ediția...

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 18:25

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis

Vineri, 26 aprilie 2024 , începând cu ora 19:30 , la Sala Mică a Teatrului Metropolis , are loc premiera oficială...

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Ascultă live

Ascultă live

10:00 - 12:00
Liturghie - Sf Mare Mucenic Gheorghe
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
10:00 - 12:00
Slujbă religioasă
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru