Festivalul de Teatru de la Sibiu 2017. De astăzi se pot achiziționa bilete
27 Martie 2017, 21:16
Primul set de bilete pentru un număr de 50 de reprezentanţii indoor, care vor avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a fost pus în vânzare luni, de Ziua Mondială a Teatrului, organizatorii făcând public şi programul FITS 2017.
Teatru, dans, circ contemporan, muzică, proiecţii de film, expoziţii, lansări de carte, conferinţe speciale, spectacole-lectură, ateliere şi spectacole studenţeşti din toată lumea vor fi prezentate la Sibiu în perioada 9 – 18 iunie, când va avea loc Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).