CATEDRALA NOTRE-DAME DIN PARIS
20 November 2016
Trenul Regal de 1 Decembrie: Sinaia-Bușteni-Predeal-Brașov-Codlea-Făgăraș-Avrig-Sibiu
23 November 2016

FRANŢA – PARIS – ORAŞUL IUBIRII, AL MODEI ŞI AL ARTEI – 2

franta-1-paris-1-2Dacă alegeţi să vizitaţi capitala Franţei, pentru o bună coordonare pe străzile Parisului, cel mai bine ar fi să apelaţi la hărţile oraşului, ce sunt disponibile gratuit în foarte mule locuri, inclusiv în holurile hotelurilor. Ele vă vor fi de un real folos în găsirea principalelor obiective turistice şi istorice ale Parisului, destul de numeroase, ce pot fi văzute în totalitate, doar dacă vizita este ceva mai lungă.

* * *

Dintre acestea, amintim Luvru (unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume), Muzeul d’Orsay (unde poate fi admirată o gamă artistică vastă), Biserica Saint Chapelle (poate cea mai frumoasă biserică a franta-1-paris-1-3Parisului, celebră pentru vitraliile sale, primul templu de arhitectură gotică din întreaga Franţă), Bazilica Sacrè-Coeur (Inima Sfântă – ce veghează oraşul de la înălţime, ridicată în onoarea militarilor morţi în Războiul franco-prusac), Panteonul (unde îşi au locul de odihnă o parte din marile personalităţi franceze) sau Biserica La Madeleine (proiectată în stilul unui templu grecesc şi închinată Mariei Magdalena).

* * *

franta-1-paris-1-4În „Cartierul American” (cum îl numesc parizienii), în anul 1989 a fost inaugurat cu o mare paradă militară un obiectiv asemănător Arcului de Triumf, „Arche de la Dèfense”, ce reprezintă o poartă către Lumea Nouă. Acesta poate fi zărit foarte bine din Turnul Eiffel, cel mai cunoscut simbol al Parisului (construit în anul 1889).

* * *

Desigur, nu putem trece mai departe fără să amintim şi de Conciergerie (o închisoare terifiantă unde în timpul Revoluţiei Franceze au fost pronunţate multe sentinţe de condamnare la moarte), Hotelul de Ville, Palatul de Justiţie, Opera Garnier (recunoscută pentru eleganţa sa supremă), Centrul Cultural Georges Pompidou (unde poate fi văzut atelierul lui Constantin Brâncuşi), minunatele poduri ale Parisului (fiecare cu povestea lui) ce fac trecerea peste Sena ori Flacăra Libertăţii (o reproducere a torţei Statuii Libertăţii din New York, realizată în 1987, cu ocazia celebrării Rezistenţei Franceze pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial).

Şi că tot am amintit de Sena, ajunşi în Paris, nu rataţi sub nici o formă o plimbare cu vaporaşul pe râu. Doar aşa pot fi văzute multe din cele mai memorabile privelişti ale oraşului.