Ascultă Radio România Cultural Live

Gabriela Mitan, producător al emisiunii Orașul vorbește: “Umorul este colacul meu de salvare!”

15 Februarie 2021, 10:43

Empatică și veselă, optimistă și diplomată sunt doar câteva dintre calitățile Gabrielei Mitan, producător al emisiunii Orașul vorbește, de la Radio România Cultural. Pasionată de munca sa, iubește poveștile de succes și oamenii care își deschid sufletele în… Oraș. Însă până să ajungă producător, Gabriela Mitan s-a aflat la microfonul mai multor emisiuni de radio, iar munca de teren pe care a făcut-o în perioada când a fost reporter rămâne marea sa dragoste. 

Despre cum a făcut trecerea de la reporter și realizator la producător, despre cum reușește o mămică tânără, cu doi copii, să facă față pandemiei și lucrului de acasă, despre începuturile ei la radio și pasiunile de zi cu zi, povestește cu multă sinceritate, în cele ce urmează, GABRIELA MITAN:

Despre ce vorbiți voi, în ultimul timp, la Orașul vorbește, emisiunea care se ascultă la Radio România Cultural, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 9:00?

Orașul vorbește este despre oameni și despre povești, este despre pasiuni și despre performanță, este cu simțuri și gusturi și culori și, datorită Andrei Petrariu, este de multe ori despre bucurie – bucuria unei descoperiri, bucuria unei întrebări care răscolește amintiri, bucuria unor conexiuni surprinzătoare, fără a fi elitiste. În Oraș descoasem sufletul și mintea, încercăm să ne descoperim, să ne cunoaștem, să ne dezvoltăm în același timp cu ascultătorii. Am preluat producția emisiunii de la Georgiana Petrache, în septembrie 2020, atunci când ea a plecat să crească cu 1 populația Orașului. Dacă la început căutam subiectele, încercând să ajungem și la interesele ascultătorilor noștri din țară, nu doar din București și din orașele mari, acum oamenii și poveștile vin către noi, ne ies în cale ca prin magie.

 

Terenul rămâne însă marea mea dragoste

Până să ajungi producător al emisiunii Orașul vorbește ai fost reporter. Când și despre ce a fost primul tău reportaj?

În curând se vor face 20 de ani de când am pășit prima dată în clădirea din Berthelot. Eram studentă la Facultatea de Jurnalism, am venit să fac practică. Am venit și nu am mai plecat.  Îmi amintesc că aveam emoții, mi se părea că o să mă rătăcesc pe holurile Radioului. Pe măsură ce Anișoara Dumitrescu - cea căreia îi datorez povestea mea cu FM-ul, care mi-a arătat calea, m-a încurajat și m-a susținut – îmi arăta cabinele de înregistrări, studiourile de emisie, fonoteca și alte încăperi care mi se păreau fascinante (știam despre ele doar din cursurile de la școală!), căutam repere, semne și indicii care să mă ajute să regăsesc drumul înapoi spre birou. La început, am făcut o rubrică de recomandări culturale. Apoi m-am băgat în toate – de la secretariat de emisie la știri, de la interviuri la reportaje și anchete, apoi am început să fac și emisiuni. Terenul a fost și rămâne însă marea mea dragoste. Nicio zi nu era la fel cu alta. Mă plimbam prin oraș între lansări de carte, vernisaje, premiere, lucram mult, dar nici că-mi păsa. Îmi plăcea să mă joc cu fragmentele sonore, le așezam în reportaj ca pe piesele de puzzle, le schimbam până când eram mulțumită de rezultat. Știu că întrebarea se referea la primul meu reportaj, dar pentru că nu mi-l amintesc (sunt mulți ani de atunci și mii de povești spuse), am încercat o diversiune. Memoria mă lasă, dar îmi păstrez alte abilități!

De ce ai vrut să fii jurnalist? Ce te-a încântat la meseria asta? 

Se zice că fiecare jurnalist este un scriitor ratat. Am încercat să scriu în liceu. Am fost crescută cu un soi de modestie dusă la extrem și cu o lipsă crâncenă de încredere în forțele proprii, ca mulți dintre noi în comunism, așa că mi-a fost teamă să arăt cuiva. Poate m-ar fi ajutat să găsesc îndrumare, sigur m-ar fi ajutat zecile de cursuri de storytelling din vremea noastră. Dar nu s-a întâmplat, iar jurnalismul era modul prin care puteam să scriu, chiar dacă nu era loc de prea multă imaginație. 

Prin ce te-a atras radioul atât de mult, încât nu i-ai putut rezista?

Mi-am dorit să fac jurnalism, dar și să îmi păstrez anonimatul. Presa scrisă mi se părea mai săracă, mai seacă. Televiziunea te expune foarte mult. Ascultam în adolescență radioul, descopeream voci și puneam carne pe ele, le atribuiam emoții și sentimente. Îmi plăcea să fac asta. Încă o mai fac, chiar dacă acum radioul s-a schimbat și vocile au acum și chipuri. 

Îmi place enorm să fac emisiuni, dar producția mi se potrivește mult mai bine. Pentru că sunt foarte organizată

Orașul vorbește, Espresso, Cu minte de duminica, Miorița, Storymania, Scena și ecranul sunt emisiuni pe la microfonul cărora ai trecut. După maternitate, ai ales zona de producție. De ce ai făcut această alegere? Cât de mult s-a schimbat ritualul tău la serviciu, de când ești producător? 

După ce am ridicat-o în picioare pe fiica mea cea mică, am revenit la Radio. Înainte de concediu, realizasem Scena și ecranul, împreună cu Raluca Rădulescu. Pauza de doi ani m-a făcut să simt că locul meu nu mai era acolo, pierdusem legătura cu oamenii din industria filmului. Nu dați cu pietre, știu că o industrie înseamnă mai mult decât avem noi, dar nu sună bine? Așa că atunci când Adina Dragomir, redactorul șef Radio România Cultural, mi-a propus să fac producția Orașului am fost foarte entuziasmată. Încă mai sunt și probabil voi rămâne. În ceea ce privește ritualul de serviciu, acesta s-a schimbat de zici că e cu totul altceva. Înainte eram foarte activă, eram mare parte din zi pe teren, ieșeam foarte des în oraș și din oraș, mergeam la festivaluri și la premiere. Acum am tot timpul în brațe un laptop; whatsapp-ul, mailurile și facebookul sunt deschise permanent, la fel și agențiile de știri, publicațiile și site-urile de cultură urbană și nu numai. Telefonul sună încontinuu. Muncesc mai mult. Sau poate că așa îmi pare pentru că sunt ancorată de priza laptopului. 

Care erau avantajele, dar și frământările tale, atunci când erai "în fața microfonului"? Dar acum, când coordonezi o emisiune "din spate"?

Live-ul mi-a dat tot timpul emoții. Le simțeam în gât. Făceau fente și încercau să faulteze ideile verbalizate. Freamătul ăsta din gât mă ținea cu o jumatate de oră înainte de emisiune și încă vreo două-trei minute în timpul emisiunii, până când intram în primul interviu. În plus, visam că ajung în studioul de emisie, se aprinde becul, deschid gura și sunetele zic „Pas. Mai stăm o turăˮ. Sau că mi-am uitat acasă desfășurătorul și comperajele. Și asta se întâmpla de fiecare dată, în fiecare zi. Acum senzația asta a dispărut. Îmi place enorm să fac emisiuni, îmi place chiar și neliniștea despre care vă vorbeam, dar cred că producția mi se potrivește mult mai bine. Pentru că sunt o fire foarte organizată. Am foldere, fișiere și liste peste liste. Îmi gândesc sumarele cu multe zile înainte. Fac în continuare puzzle - de data aceasta cu reportajele și interviurile din sumar. Îmi place să vorbesc cu oamenii, sunt foarte empatică și diplomată, iar aceste atribute mă ajută să lucrez cu reporterii și colaboratorii noștri. 

Am încercat să râd de tot și de toate: moarte, durere, umilință și frică. A funcționat. De fiecare dată

Ești o persoană cu simțul umorului. Cât de mult te-a ajutat asta în viață?

Umorul este colacul meu de salvare! Nu mi-a fost tot timpul ușor. Detest credința stupidă „nu mi se poate întâmpla mieˮ. Pentru că ți se întâmplă. Și cu cât crezi mai mult că nu ți se poate întâmpla, cu atât te lovește mai rău. De fiecare dată însă, am căutat să găsesc un firicel de lumină, de pozitiv, de bine și am încercat să râd de tot și de toate: de moarte, de durere, de umilință și de frică. A funcționat. De fiecare dată!

Cum te împaci cu lucratul de acasă, în perioada asta de pandemie?

Munca mea se poate face de oriunde. Lucratul de acasă ar fi minunat dacă nu ar fi pandemie, dacă școlile nu ar fi închise, dacă la locurile de joacă, la cinematografe și la teatre te-ai simți în siguranță. Dar pandemia există și va continua să se joace cu noi o vreme. Așa că, în acest moment, răspund la aceste întrebări, în vreme ce fiul meu strigă din camera lui că i s-a blocat nu știu ce aplicație, iar fiica mea răvășește șifonierul în căutarea rochiței roz cu buline (nici nu cred că are așa ceva). Mi-e greu? Sigur că da! Dar mă amuz și îmi trece!

Ce ai descoperit despre tine, de când virusul ăsta ne-a schimbat viețile?

Există părinți care au lucrat de acasă cu copiii la școala online și care au avut timp să se descopere? Aș vrea să îi cunosc! Cred că am descoperit că sunt mult mai răbdătoare decât credeam, că pot lucra și dacă lângă mine izbucnește un microrăzboi (închei tratatul de pace între copii în timp ce scriu un text și vorbesc la telefon). Am învățat că pentru toate există un timp – și pentru muncă, și pentru joacă, și pentru relaxare. Și am mai aflat că îmi lipsesc mult oamenii, prietenii, dar și necunoscuții cu care împărtășești emoția de pe scenă, povestea de pe ecran, bucuria unui concert. Sper să revenim cândva la o normalitate cât mai aproape de cea pe care o trăiam cu toții în urmă cu un an. 

Îmi place să fac haine, pentru copii și pentru mine. Sunetul mașinii de cusut îmi limpezește gândurile

Cine sunt acei oameni care, atunci când i-ai întâlnit în carne și oase, te-au făcut să simți că ți s-au înmuiat picioarele? 

Dintre românii cu care am făcut interviuri, cel mai frică îmi era de Cristi Puiu. Pentru că îmi plac filmele lui și pentru că mi se pare (și asta e o glumă pe care am mai făcut-o) că ar putea emite un răspuns elaborat, complex, filozofic, cu trimiteri în astrologie, numerologie și alte –ogii, chiar și la o întrebare simplă de genul „ce ai vrea să mănânci la prânz?ˮ 

Iar dintre străini, Sir Derek Jacobi mi-a dat mari emoții. Ce să întrebi un om cu o astfel de carieră? Nu cred că există rol mare în teatru pe care să nu-l fi făcut. E o legendă. 

Cum ești tu, acasă, în viața de zi cu zi?

Acasă sunt eu - fiică, soție și mamă. E greu să le împac pe toate, încerc, nu reușesc mereu, dar nu mă învinovățesc. „Sunt varianta mea cea mai bunăˮ. Mă amuză vorba asta, am descoperit-o de curând. Mi se pare că este „Atât s-a pututˮ, dar cu pretenții de mantră.

Ce pasiuni și hobby-uri ai? 

Îmi place să citesc și să văd filme. Abia aștept să treacă anii, să învețe copiii să citească și să pot alege ce citesc și ce văd . Zilele acestea suntem sub vraja lui Harry Potter, ceea ce nu e rău deloc. Citim, ne uităm la filme, ne jucăm. Și îmi mai place, dar nu am timp decât în vacanțe, să fac haine, pentru copii, dar și pentru mine. Sunetul mașinii de cusut îmi limpezește gandurile, mă relaxează.

Care sunt temele tale preferate, despre care ți-ar plăcea să se vorbească mai mult, pe viitor, la Orașul vorbește?

Îmi plac poveștile de succes și iubesc oamenii care își deschid sufletele în Oraș. Îi căutăm, îi găsim și vi-i prezentăm și dumneavoastră! 

interviu realizat de Anca Nicoleanu

 

Românii în lume Duminică 21 Aprilie ora 21 Realizator Magdalena Tara
Produs de Radio România 21 Aprilie 2024, 12:42

Românii în lume Duminică 21 Aprilie ora 21 Realizator Magdalena Tara

“Românii în lume” astăzi la Roma, Berlin, Londra, Varșovia, Madrid și Chișinău. Un proiect în...

Românii în lume Duminică 21 Aprilie ora 21 Realizator Magdalena Tara
Concert pentru două piane și orchestră, dirijat de Cristian Mandeal
Produs de Radio România 21 Aprilie 2024, 05:43

Concert pentru două piane și orchestră, dirijat de Cristian Mandeal

Ați ascultat vreodată un concert pentru două piane și orchestră  ? Aveți ocazia de a trăi o astfel de experiență...

Concert pentru două piane și orchestră, dirijat de Cristian Mandeal
Analia Selis - „Cânt cu toată mândria și dragostea din mine pentru România, locul unde am crescut în ultimii 20 de ani” | PODCAST
Produs de Radio România 20 Aprilie 2024, 06:00

Analia Selis - „Cânt cu toată mândria și dragostea din mine pentru România, locul unde am crescut în ultimii 20 de ani” | PODCAST

Analia Selis prezintă „Tango Auténtico” - Turneul Național Aniversar care se desfășoară între 10 mai...

Analia Selis - „Cânt cu toată mândria și dragostea din mine pentru România, locul unde am crescut în ultimii 20 de ani” | PODCAST
Afterland - un nou proiect artistic şi ştiinţific despre Delta Dunării | PODCAST
Produs de Radio România 17 Aprilie 2024, 14:40

Afterland - un nou proiect artistic şi ştiinţific despre Delta Dunării | PODCAST

Asociația Qoloni, pentru artă și știința ne propune să redescoperim Delta Dunării din prisma cercetărilor și creațiilor...

Afterland - un nou proiect artistic şi ştiinţific despre Delta Dunării | PODCAST
Andreas Ottensamer - „Este imperios să cunoști fiecare instrument cu care lucrezi pentru a ști cum să emiți diferite stări prin sunet” | PODCAST
Produs de Radio România 17 Aprilie 2024, 08:00

Andreas Ottensamer - „Este imperios să cunoști fiecare instrument cu care lucrezi pentru a ști cum să emiți diferite stări prin sunet” | PODCAST

În această seară de la ora 19:00 , Orchestra de Cameră Radio sub bagheta dirijorului Andreas Ottensamer , prezintă...

Andreas Ottensamer - „Este imperios să cunoști fiecare instrument cu care lucrezi pentru a ști cum să emiți diferite stări prin sunet” | PODCAST
Radio România Cultural, transmisiuni în direct din Capitala mondială a artei contemporane, Veneţia
Produs de Radio România 16 Aprilie 2024, 08:40

Radio România Cultural, transmisiuni în direct din Capitala mondială a artei contemporane, Veneţia

Criticul de artă Daria Ghiu , realizatoarea emisiunilor Orașul vorbește și Arte frumoase , va fi prezentă la deschiderea...

Radio România Cultural, transmisiuni în direct din Capitala mondială a artei contemporane, Veneţia
Alexei Volodin inaugurează noul pian „STEINWAY” al SĂLII RADIO
Produs de Radio România 15 Aprilie 2024, 13:09

Alexei Volodin inaugurează noul pian „STEINWAY” al SĂLII RADIO

Vineri, 19 aprilie 2024 (de la 19.00) , cunoscutul pianist ALEXEI VOLODIN este invitat să inaugureze noul pian de concerte...

Alexei Volodin inaugurează noul pian „STEINWAY” al SĂLII RADIO
Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural
Produs de Radio România 15 Aprilie 2024, 08:09

Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural

Trupa TREI PARALE va asigura momentele muzicale ale Galei Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc pe data de...

Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural
Ascultă live

Ascultă live

21:10 - 22:00
Idei în nocturnă - Acolade
Ascultă live Radio România Cultural
21:30 - 22:00
BISERICA SI SOCIETATEA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
CU INIMA DESCHISĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
Pop Star
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru