ACTUAL
6 October 2017
Pe strada Berthelot
6 October 2017

Gaudeamus – Extraordinarul  Neculai Constantin Munteanu

 

După ce s-a întors în țară, în 1990,  Neculai Constantin Munteanu spunea că voia să deschidă o editură. N.C. a fost, din cîte știu, primul om de la Europa Liberă care a venit de tot în România după Revoluție.

Într-o zi, eram în redacția „României literare” după o ședință de redacție și stăteam de vorbă, cîți eram acolo, se deschide ușa și apare un tip subțirel cu o geacă de piele. Nu mai țin minte care din redacție a țipat încîntat „Nae!!!” și nici cum am dedus din acel țipăt că omul care intrase era N.C.Munteanu. Omul deschisese ușa cu aerul unui colaborator care nu voia să deranjeze și a intrat în încăpere cu pași mici, după ce a zis „Bună ziua!”.

I-am recunoscut vocea, dar chiar dacă auzisem țipătul uimit-încîntat al persoanei care-l recunoscuse, nu-mi venea să cred că el era el. „Nae!” nu se potrivea în mintea mea cu „al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu” pe care-l auzeam la radio. Toți prietenii lui apropiați îi spuneau „Nae”. Pentru mine a rămas și după ce ne-am apropiat, în Biroul din București al Europei Libere, „domnul Munteanu”, în timp ce toți ceilalți i se adresau cu „Nae”, de parcă l-ar fi cunoscut de cînd lumea.

Nu țineam ca între noi să existe o distanță formală, dar pentru mine, chiar dacă îl vedeam zilnic, rămăsese omul de la distanță pe care-l ascultam la radio și pe care nu-mi venea să-l dau jos de pe soclu din plăcerea discutabilă de a mă bate cu el pe burtă. Cum să zic, pentru mine N.C.Munteanu era o statuie vie pe care o puteai pipăi, dar tot statuie rămînea. Mi se părea extraordinar că puteam sta de vorbă cu el, asta și după ce i-am cunoscut  pe ceilalți de la Europa Liberă. Pe Nestor Ratesh, pe Ioana Măgură Bernard, pe Mircea Carp, pe Liviu Tofan și pe ceilalți din marea echipă de la München a radioului speranțelor multora dintre noi.

N.C.Munteanu venise în România cu gîndul să nu mai plece de aici. Și pînă să-și facă editura la care visa a inființat un post de radio, apoi s-a băgat în politică, de partea PD-ului, crezînd că dacă va ajunge în Parlament va putea face și drege pentru țară. Atît doar că PD-ul lui Roman, încîntat să-l aibă pe listă l-a tot coborît pe „Nae” pînă cînd el a picat de pe lista aleșilor pe care-i ducea în spate. Iar la următoarea lui tentativă de a deveni persoană cu funcție publică în România, ca șef al TVR, a fost victima unei cabale odioase.

A mai stat în Romînia vreo doi ani, după care s-a întors în Germania, după ce și-a vîndut în pierdere apartamentul din București și i-a plasat unor oameni de încredere pe cei doi cotoi ai săi din apartament. Nu mai venea în țară decît pe la tîrgurile de carte, unde-și cumpăra cărți cît pentru a umple cu ele două valize. Apoi n-a mai venit în țară. Un timp după aceea posta pe FB, cu umorul lui vioi, dar negru.

Și azi mă întreb dacă N.C., în ciuda tuturor proiectelor lui păguboase din țară, n-ar fi putut deveni un mare editor de carte, așa cum visa cînd s-a întors în România și cum, sînt convins, ar fi putut fi.

Cristian Teodorescu