DON’T TAKE THEM FOR GRANTED – Cristian Movilă, fotograf: „Am văzut oameni care joacă un rol atât de important că devin invizibiliˮ
13 October 2020
Magia teatrului transpusă în tehnologie VR360 la Teatrul „Andrei Mureșanu”
14 October 2020

Gemma Habibi – Un performance austriac despre furie şi identitate la Teatrul German de Stat din Timişoara

A avea inimă, a-i lua cuiva inima din piept – la figurat, dar mai ales la propriu. Pornind de la diferitele înţelesuri ale unor astfel de jocuri de cuvinte, romancierul şi performerul Robert Prosser, alături de bateristul Lan Sticker, creează „Gemma Habibi”, un performance deloc metaforic despre relaţiile între oamenii şi comunităţile unui oraş multicultural contemporan. La invitaţia Forumului Cultural Austriac Bucureşti şi al Teatrului German de Stat din Timişoara, acest spectacol care îmbină „slam-poetry” (recitare), boxul, rap-ul și percuţia va fi prezentat duminică 18 octombrie 2020, la Sala mare a Teatrului German de Stat din Timişoara. Din cauza condiţiilor impuse de actuala criză pandemică, evenimentul se va desfăşura fără public, urmând a fi înregistrat şi difuzat ulterior de către Forumul Cultural Austriac şi Teatrului German de Stat din Timişoara. Proiectul se desfăşoară în cadrul programului „Performing Austria” şi reprezintă contribuţia Forumului Cultural Austriac Bucureşti la campania internaţională „Österreich liest. Treffpunkt Bibliothek“ (Austria citeşte. Biblioteca, loc de întâlnire) şi beneficiază de sprijinul Goethe-Institut Bucureşti.

Punctul de plecare al performance-ului „Gemma Habibi” este romanul omonim, publicat de Robert Prosser în 2019 (Ed. Ullstein). Cartea vorbeşte despre dificultăţile de adaptare a numeroşi europeni la schimbările rapide de pe continentul lor şi la presiunea migraţiei , despre identitate culturală si a trăi împreună, dar şi despre competiţia şi acceptarea, reale sau de faţadă, între diferitele comunităţi etnice. Oameni şi idei spuse şi nespuse se întâlnesc şi se înfruntă, pur si simplu, într-un ring de box, într-o înfruntare corp la corp, tensionată de cuvinte şi de percuţie.

„Ritmul trece de la jazz la cadenţe brutale, povestea este nu numai palpitantă ci mai ales un portret al timpului nostru. În Siria s-a dezlănțuit războiul, refugiații ajung în Europa, societatea se revoltă. Toate acestea afectează direct viaţa lui Lorenz, care se antrenează pentru campionatele european şi mondial de box. O combinație neobișnuită de literatură și muzică, în care respiraţia şi limbajul ritmează, sacadează, interpretează; percuția este o demonstraţie de virtuozitate și improvizație. Un spectacol dens, intens, despre obsesie și prietenie, angajament și plecare – şi despre experiența excepțională pe care doar un ring de box o face posibilă”, explică performerul şi romancierul Robert Prosser.

Adaptat pentru această reprezentaţie unică la Teatrul German de Stat din Timişoara, spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Olga Török şi Richard Hladick.

Robert Prosser este născut în 1983 în Alpbach, Tirol, şi locuiește atât în oraşul natal cât și la Viena. Este un călător neobosit, preferând Asia, lumea arabă și Regatul Unit. Scriitor, artist, curator, a publicat printre altele romanele „Phantome” (Ullstein 2017) și „Gemma Habibi” (Ullstein 2019). Este deţinătorul mai multor premii și granturi, între care şi Lista lungă a Premiului German de Carte (2017). www.robertprosser.at

Născut în 1995 în St. Jakob im Rosental / Šentjakob v Rožu (Carintia), Lan Sticker face muzică de foarte tânăr. Din 2016, studiază percuție de jazz la universitatea privată Anton Bruckner din Linz. Cântă cu artişti cunoscuți (de ex. Skúli Sverrisson, Peter Herbert, Primus Sitter și Tonč Feinig) și a lansat deja câteva albume cu mai multe trupe (printre care Delta Concept, Kafra și Jade&Gold).

Gemma Habibi

Un performance de şi cu Robert Prosser şi Lan Sticker

Cu participarea actorilor Olga Török şi Richard Hladick

18.10.2020, Sala mare a Teatrului German de Stat din Timişoara (Strada Alba Iulia 2)

FĂRĂ SPECTATORI

Informaţii în timp realhttps://www.facebook.com/events/363110458068418/