Ascultă Radio România Cultural Live

Goethe-Institut aduce la București ZILELE FILMULUI GERMAN #ZFG12

05 Octombrie 2017, 09:51

Pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, Goethe-Intitut aduce la București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 3 și 9 noiembrie la Cinemateca Eforie. Timp de șapte zile, spectatorii, vorbitori sau nu de limbă germană, pot vedea 15 dintre cele mai noi producții germane.

Ediția de anul acesta vine cu multe surprize ce vor fi anunțate în perioada următoare, printre ele se află filme în premieră națională, filme pentru tineri și un cineconcert.

Selecția filmelor a fost realizată de actrița Ozana Oancea care ne mărturisește: „pentru mine, calitatea de – mă tem să scriu cuvântul – curator e o experiență cu totul nouă, pe care aș repeta-o oricând, cu tot cu sentimentul răspunderii pe care îl implică.
Nu pot decât să sper că filmele care m-au interesat pe mine vor fi și pentru dumneavoastră, spectatori ai ZILELOR FILMULUI GERMAN, prilejuri de a cădea pe gânduri, de a vă lăsa cuprinși de nostalgii, de a surâde (chiar de a râde uneori) sau, de ce nu, de a trece la acțiune. Filmele sunt, așa cum se cuvine, diverse, fără însă a atinge ‘extremele’ dure. Vor fi filme cu personaje puternic conturate, complicate sau volatile, greu de prins, agile, dezinvolte sau visătoare, măcinate, cu artiști, cu comuniști, cu țărani, cu aventurieri, cu perverși, cu revoltați, cu disperați, cu tineri confuzi, cu maturi rătăcitori, cu bătrâni desprinși de realitate.”

Cea de-a 12-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN va fi deschisă de In Zeiten des abnehmenden Lichts | In Times of Fading Light regizat de Matti Geschonneck după un scenariu de Wolfgang Kohlhaase bazat pe romanul omonim al lui Eugen Ruge. Filmul este present în selecția de lungmetraje pentru cea de-a 30-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film.

Unul dintre invitații speciali de anul acesta este Wolfgang Kohlhaase, regizor de film și scenarist, cunoscut publicului pentru: Sommer vorm Balkon | Summer in Berlin (2005), Die Stille nach dem Schuß | The Legend of Rita (2000) sau Der schweigende Stern | First Spaceship on Venus (1960). Născut în 1931 și distins cu numeroase premii de-a lungul carierei sale de peste 50 de ani (dintre care amintim Ursul de Aur pentru întreaga activitate primit în 2010 la Berlinale), Kohlhaase va fi present la București și va răspunde întrebărilor spectatorilor prezenți la proiecția filmului.

Acțiunea din In Times of Fading Light se întâmplă în Berlinul de Est, în toamna anului 1989 când Wilhelm Powileit (Bruno Ganz) împlineşte 90 de ani, aniversare pe care o întâmpină cu un calm plin de stoicism. Comunist convins de mai bine de 75 de ani, pe vremuri a fugit din Germania nazistă, exilându-se în Mexic, Wilhelm continuă să se autoamăgească cu încăpăţânare, nerecunoscând că idealul său de lume mai bună nu a fost decât o himeră, iar marile speranţe de odinioară au sfârşit înăbuşite de birocraţie şi frică.

În timp ce pionerii vin să-i aducă omagii și să-l decoreze, generația tânără pleacă din țară, totul în

jur pare să se năruiască anunțând, de fapt, căderea Republicii Democrate Germane și a Marelui Bloc Comunist.


“Având puternice ecouri Cehoviene, filmul tratează cu echilibru și umanitate destrămarea Blocului Estic, inserând povestea personajului principal într-un melanj aproape fără de cusur.” consemna The Hollywood Reporter după premiera de la Berlinale.

Cea de-a 12-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinemateca Eforie din București între 3 și 9 noiembrie. Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la casele de bilete ale Cinematecii Eforie sau de la Union.

Mai multe detalii găsiți pe: https://www.facebook.com/Zilele-Filmului-German

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale pe care le desfășoară în România.

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:10

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu

Teatrul Masca vă invită la sediul său din Bd. Uverturii Nr. 14, cu ocazia avanpremierei și premierei spectacolului outdoor...

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:00

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere

Într-un studiu publicat în Circulation: Cardiovascular Quality and Outcomes , cercetătorii au ajuns la...

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 13:05

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize

Anul acesta organizatorii au primit 800 de propuneri din peste 40 de țări europene , publicate inițial în 35 de limbi...

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
FOXFINDER de Down King,  o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 11:13

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București

Teatrul EXCELSIOR - singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera...

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:19

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași

Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) anunță primul eveniment al ediției aniversare cu numărul 15...

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția   a XIV-a (16 – 26 mai)
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)

La 30 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional Shakespeare care aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei...

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)
Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 06:41

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii” se află în competiţia pentru marele premiu.

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 21 Aprilie 2024, 05:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Ascultă live

Ascultă live

13:55 - 14:00
Promo
Ascultă live Radio România Cultural
13:20 - 14:00
PROBLEME LA ZI (DEZBATERE RRA)
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru