22-29 Aprilie – Săptămâna Mondială a Imunodeficiențelor Primare
22 April 2021
Știința 360 – 22 aprilie, Ziua Pământului – 22 aprilie 2021 
22 April 2021

Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe – Istoria în 39,1 secunde – NASA: zborurile interplanetare sunt posibile! – 22 aprilie 2021

sursa foto: dpreview.com

La 19 aprilie a.c., elicopter Ingenuity, parte a misiunii Perseverance a NASA pe Marte, devine primul aparat care zboară în atmosfera unei alte planete.
Un ”demonstrator tehnologic”, așa cum a fost definită încă de la început misiunea lui Ingenuity – în fapt, dovada că, tehnologic vorbind, omul este capabil să trimită vehicule de zbor care să se ridice de la solul altor planete, comandate de la distanță – distanța Pământ – Marte, în cazul de față.
39,1 secunde a durat zborul complet autonom al lui Ingenuity deasupra solului marțian, la 3 metri altitudine, cu o menținere în zbor ”în loc” de 30 de secunde. Suficiente, toate acestea, pentru ca premiera zborurilor interplanetare să fie consemnată!
Despre această performanță dar și despre viitorul explorării planetei Marte vorbim în această seară la Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe cu dr. biologie Radu Popa, director de cercetare la RiverRoad Research, California, SUA (https://www.riverroadresearch.com/), Assistant Professor la University of Southern California (https://www.usc.edu/).
foto: life.ro

Radu Popa face parte din echipa științifică a roverului marțian Curiosity (https://mars.nasa.gov/msl/home/) și, în cadrul proiectelor desfășurate la NASA și Jet Propulsion Laboratory, a contribuit la mai multe misiuni către această planetă.

foto: life.ro

Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe, la Radio România Cultural și pe www.radioromaniacultural.ro, de la 21.10 la 22.00, realizator Corina Negrea.