Caravana Centenarul Încoronării debutează la Iași – 100 de ani regali marcați prin film de Asociația Artis  
9 May 2022
A fi în prezent – Introspecții, 15 mai 2022, ora 18.30
13 May 2022

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: O istorie a sărbătorilor într-o primăvară a…îngrijorărilor. Invitat, acad. Georgeta Filitti

Realizator, Dan Manolache

            Venirea primăverii este prin ea însăși o sărbătoare iar „frumoasa lună mai” a fost și este „zâmbetul” ei. O spun și versurile, cele autentice, ale celebrului „Cântec de primăvară” compus de Ciprian Porumbescu.       

„Cerul limpede zâmbeşte

Ca-ntr-apus şi răsărit

Iarba, frunza, floarea creşte

Pe pământu-ntinerit.

Toate saltă-n dulce-alai

C-a sosit şi luna mai.”

            Pentru români bucuria primăverii a fost întregită, din 1866 până în 1947, de sărbătorirea Zilei Naționale, legată de trei momente istorice: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

             Vom vorbi desigur în emisiunea din această seară despre ziua de 10 Mai, dar și despre celelalte sărbători naționale din istoria noastră. Intre ele cele din perioada comunistă, 1 Mai, 23 August, 7 Noiembrie, dar și despre cea din zilele noastre, 1 Decembrie. Ne vom referi și la modul în care ne raportăm astăzi la sărbătorile mai vechi sau mai noi cum sunt de exemplu Ziua Victoriei sau Ziua Europei.

          Iată doar câteva repere istorice:

            București, 9 mai 1877. În ședință extraordinară, corpurile legiuitoare hotărau cu 72 voturi pentru și doar 2 abțineri: Independența României. Sancționarea de către Domnitor și festivitățile aveau să se producă a doua zi, pe 10 mai, Ziua Națională.

         S-au tras atunci 21 de lovituri de tun, s-a oficiat un Te Deum la care au participat Principele Carol I, Primul-ministru Ion C. Brătianu, Ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu, întreaga elită politică.

                Să continuăm, însă, călătoria către prezent.

Reims 8 mai, Berlin 9 mai 1945. Germania nazistă capitula fără condiții. Al II-lea război mondial se încheia pe continentul european. Învingători, învinși, bucurie, resemnare… Sentimente contradictorii și îngrijorare pentru români. Suntem învingători sau învinși? O dilemă care s-a dovedit a fi fără relevanță. Pentru noi a căzut Cortina de Fier și am fost condamnați la… comunism. În restul Europei, însă, înțelegerea istoriei se schimba…

           9 mai 1950. Robert Schuman, Ministrul de Externe al Franței, vorbea despre o Comunitate a Cărbunelui și Oțelului care, în opinia lui, era punctul de plecare în construcția unei Europe federale, o Europă fără învinși, o Europă a învingătorilor.

Un pas important s-a făcut în 1962, la Reims. Generalul De Gaulle și Cancelarul Adenauer puneau capăt, în mod simbolic, în catedrala încoronării suveranilor Franței, dușmăniei istorice între francezi și germani.

                 Am devenit și noi, la 1 ianuarie 2007, membri ai Uniunii Europene. Ziua Europei, 9 mai, este și pentru noi o mare sărbătoare. Am acceptat să împărțim cu celelalte națiuni ale Uniunii o parte a suveranității noastre, a independenței atât de greu și de meritat obținute în 1877.

                   Avem și o altă perspectivă asupra celui de-al II-lea război mondial. Înțelegem astăzi că eroi sunt toți cei căzuți, învingătorii deopotrivă cu învinșii. Ne descoperim trăsături comune, un trecut comun, ne construim împreună Europa noastră.

       Tocmai aceaste apartenențe la Uniunea Europeană dar și la NATO ne fac ca în această „primăvară a îngrijorărlor”, cum  o numeam în chiar tema emisiunii de astăzi,  să privim în aceste  zile cu neliniște, indignare, tristețe, dar nu panică, la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. În contextul acestui război ce se desfășoară chiar la frontierele României, zilele Europei și a victoriei în Cel de al Doilea Război Mondial, nu mai pot fi doar zile de sărbătoare. Cu atât mai mult cu cât la Moscova asistăm la o adevărată etalare agresivă a forței în timp ce aceeași armată ce defilează mândră în Piața Roșie a transformat Ucraina într-o țară în doliu, a izolat Rusia, a creat antagonisme pe care istoria nu le va putea vindeca, probabil, decât într-un timp îndelungat.

             Și totuși „Zece Mai va fi de-a pururi….”