Regele Ferdinand I și reformele Marii Uniri. 100 de ani de la Reforma Agrară. Expoziție foto-documentară, la Muzeul Național Cotroceni
25 January 2021
Întâlnire #online: Efectele pandemiei asupra copiilor, duminică, 31 ianuarie, ora 17:00
27 January 2021

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Opt decenii de la „Rebeliunea legionară” (2) cu dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române

 

Continuăm în ediția din această seară a emisiunii noastre (orele 21.10 – 22.00) să discutăm despre „rebeliunea legionară”. Dacă în urmă cu o săptămână am vorbit despre premisele declanșării puciului gardist insistând asupra relațiilor dintre generalul Antonescu și Mișcarea Legionară, relații din ce în ce mai tensionate, dar și despre eforturile celor două tabere de a-și asigura sprijinul Germaniei naziste, de această dată ne vom referi la desfășurarea propriu-zisă a rebeliunii precum și la consecințele ei.

Iată pe scurt, cronologia evenimentelor din ianuarie 1941:

14 ianuarie 1941, vizita generalului Antonescu în Germania și întâlnirea cu Hitler. Fuhrerul îi declară că „orice s-ar întâmpla, este convins că Antonescu este singurul om capabil de a călăuzi destinele României”.

18 ianuarie, generalul Antonescu dizolvă comisiile de „românizare”.

19 ianuarie, mitinguri gardiste de solidaritate cu Axa, în toată țara, asasinarea maiorului Doering, destituirea Ministrului de Interne, generalul Petrovicescu.

20 ianuarie, acțiuni violente ale Mișcării în provincie, presiuni asupra generalului Antonescu de a îndepărta din guvern elementele aflate „sub influență evreiască sau francmasonă”, erau vizați toți fidelii generalului. Ion Antonescu destituie toți prefecții și îi înlocuiește cu ofițeri.

21 ianuarie, legionarii ocupă prefecturile județene, clădirile telefoanelor, sediile poliției. Antonescu dă ordin armatei să nu intervină decât dacă este atacată. Spre seară, Mișcarea Legionară se credea victorioasă și îl somează pe general mai întâi să retragă trupele și să formeze un guvern exclsiv legionar, iar apoi, printr-o a doua delegație, să se retragă din politica activă și să-și asume numai un rol de reprezentare. Apar și primele directive adresate de Berlin Misiunii Militare Germane. Ea primește ordinul de a nu se amesteca în disputele politice interne din România, dar și acela de a rămâne în stare de alarmă pentru „a-l susține prin forță, la cerere, pe general”.

22 ianuarie, Antonescu ordonă recucerirea clădirilor publice. Au loc, pe tot parcursul zilei, ciocniri sângeroase. Spre seară trupele sunt retrase pe poziții sigure pentru a evita pierderile. Întrebat care este atitudinea Germaniei, generalul Hansen îi comunică lui Ion Antonescu că sfatul Berlinului este acela de a proceda în același fel cu Hitler, care a lichidat puciul lui Rohm, adică să înlăture conducătorii ostili ai gărzii, dar să păstreze și să conducă el însuși Mișcarea Legionară. Este ziua în care au avut loc asasinate, jafuri comise de membrii mișcării, îndeosebi asupra populației evreiești. Ne vom referi în detaliu la aceste atrocități pe parcursul emisiunii. În excelentă sa lucrare „Relațiile politice și militare româno-germane, septembrie 1940- august 1944” domnul dr. Ottmar Trașcă face următorul bilanț al victimelor acestor zile de anarhie: în București, 201 morți (19 militari și 182 civili), 484 răniți (32 militari și 452 civili); în provincie 117 morți (civili) și 83 răniți (10 militari și 73 civili). Cât despre pierderile de vieți omenești din rândurile comunității evreiești aceeași lucrare menționează că „numai în București au fost asasinați în intervalul de timp 21-24 ianuarie 1941, 120 de evrei (116 victime identificate, 4 necunoscute), masacrele fiind săvârșite în pădurea Jilava, Splaiul Unirii, pe șoselele Fundeni și Pantelimon și în cartierul Bucureștii Noi”.

23 ianuarie, ofensiva armatei, capitularea grupurilor înarmate legionare, sfârșitul rebeliunii.

În urma rebeliunii, 2707 legionari au fost arestați și condamnați, iar 260, în general vârfurile Mișcării, au primit statut de azilanți în Germania și au fost internați la Berkenbruck și Rostock. Vom discuta desigur și despre această protecție acordată de regimul nazist legionarilor, despre motivațiile ei, dar și despre consecințe.

Vom încheia această scurtă prezentare a emisiunii din această seară citând o declarație destul de surprinzătoare pe care o face generalul Antonescu în ședința de guvern din 3 februarie 1941, declarație care merită, credem, comentată. Să fie doar o fanfaronadă?

Vă pot spune – și este chiar un avertisment grav pe care vi-l dau – că țara aceasta, dacă lupta odioasă care s-a deschis între mine și legionari și între legionari și Statul Român, dacă s-ar fi lichidat în avantajul legionarilor, țara aceasta n-ar fi fost la discreția lor, ci la discreția germanilor și am fi avut protectorat german.

Vă pot adăuga că Killiger, ministrul Germaniei, a venit la mine și mi-a spus: „Din ordin vă comunic că, dacă dvs. dispăreți, dintr-o cauză sau alta, nu se știe ce se va întâmpla cu Neamul Românesc și vă rog să luați toate măsurile de pază, ca să nu vă gândiți la persoana dvs., ci la Statul Român, la soarta lui.”

Acesta este un lucru care poate flata pe cineva, dar pe mine nu, căci, înainte de toate, eu sunt un român, un cetățean al acestei țări și mă doare când aud că existența unui neam depinde de o singură persoană.”

Fotografiile postate au fost preluate de pe pagina de Fb a domnului dr Ottmar Trașcă. Domnia sa face precizarea că ele „provin din Arhiva Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS)”.

Realizator, Dan Manolache