Film documentar – ”1989. Jurnalul unei Revoluții”
7 December 2020
Izvoare de filosofie: Arta ca efort mental și modalitate de cunoaștere. Aspecte filosofice și etice ale practicilor artistice contemporane vineri, 11 decembrie 2020
10 December 2020

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Soră lume”. O revărsare a „Mării interioare”. Invitat, doamna Ana Blandiana

Marţi 8 decembrie 2020 Radio, România Cultural (21.10- 22.00).

Realizator, Dan Manolache.

 

Vom discuta în această emisiune despre ultima carte ce poartă semnătura doamnei Ana Blandiana, carte ce a apărut de curând la Editura Humanitas.

Voi începe prin a vă face mărturisirea că nu sunt și nici am vreo umbră de intenție în a mă erija în critic litera… De aceea vă invit să socotiți rândurile următoare ca fiind simple impresii de cititor. Un cititor de multă vreme impresionat de frumusețea scriiturii, profunzimea gândirii și adevărul plastic înfățișat, pe care le descopăr cu uimire și bucurie în toate creațiile literare ale căror autor este Ana Blandiana.

Lectura primului fragment al amintirilor domniei sale, despre care vom vorbi în această seară, m-a dus cu gândul la o carte al cărei autor este Romulus Rusan, „ O calătorie spre Marea Interioară”. Iată un scurt citat din „Soră lume”: „Era o poiană sau poate o margine de pădure, în orice caz un loc foarte larg, mărginit cu brazi, un spațiu acoperit absolut în întregime de oameni… în mijloc se afla un fel de cerc gol, ca o gaură neagră în mozaicul de capete sau ca o groapă pe marginile căreia rândurile din față se opriseră respectuoase sau înspăimântate… din locul acela a țâșnit, s-a înălțat ar fi poate mai bine spus, un turn de apă care, după câteva clipe s-a dărâmat revărsându-se peste oameni”.

Am avut revelația că, de fapt, toata literatura doamnei Ana Blandiana este o succesiune de revărsari tămăduitoare asemănătoare celor ale izbucului ce i-a marcat amintirile din copilărie. Revărsările unei „ mări interioare” alcătuită din imagini, senzații, culori, sunete, silabe prin care ea, „marea interioară”, ne lasă să-i descoperim prin recompunerea vizibilă a elementelor, natura ei însorită sau întunecată, netezită de frumos sau frământată de valuri ce vin de nicăieri…

Scriind cartea, Ana Blandiana descoperă pentru sine dar și pentru noi „o lume a prezentului contemporan cu mine, devenit între timp și el trecut” și își etalează capacitatea de a face comparații „între țări, popoare și istorii diferite, comparații între sisteme politice, stări materiale și niveluri de cultură diferite, între mentalități și revelații, și chiar între ochiul meu care selecta atunci și ochiul me care vede astăzi. Iar astăzi ochiul meu vede mai mult idei decât forme, mai mult istoria decât timpul.”

Rezultatul, o carte fascinantă! Ana Blandiana ne ia parteneri de călătorie în Parisul anului 1968, la Moscova, Lisabona sau Berlin, în țări europene precum Portugalia, Grecia, Italia sau Marea Britanie, dar și în altele îndepărtate, Vietnam, SUA, China, Hong Kong sau colonia portugheză Macao. Participăm alături de autoare la întâlniri cu Francois Mitterand, cu membrii PEN sau suntem primiți și noi de Regele Mihai…

„Soră lume” este deopotrivă o carte de istorie, un volum de amintiri, totul învăluit în farmecul lucid, tranșant și sincer care definește opera unui mare scriitor european. Eu o văd însă și ca pe un eseu, ca pe o înșiruire de interesante meditații despre libertate. De altfel, probabil, acest cuvânt este cel mai prezent în paginile volumului. Iată doar câteva dintre ipostazele aparițiilor sale în texte care ne oferă perspective argumentate și de multe ori surprinzătoare asupra răspunsurilor propuse:

„Este libertatea o condiție sine qua non a fericirii?

Nu cumva libertatea este importantă doar în măsura în care ea nu există?

Libertatea reușește doar rareori să funcționeze gratis.

Cum este să fii liber? Ce trebuie să înțelegi prin asta? Ce este de făcut cu libertatea?

Libertatea ni s-a dat intenționat fără reguli de întrebuințare.”

Voi încheia această scurtă invitație la regăsirea pe lungimile de undă ale Radio România Cultural spunând că „Soră lume” este și sau mai ales o carte despre lumea de astăzi privită desigur prin ochii autoarei. De altfel problemele care ne preocupă sunt foarte prezente.

De exemplu „prezența” noului coronavirus, care ne-a întristat ultimele luni, este descifrată surprinzător de adevărat „spaima de el, mult mai mare decât frica de boli, oricât de ucigătoare, se datorește ciudățeniei că nu îl percepem ca pe o dereglare a trupului nostru, ci ca pe o intervenție venită din afară și urmând legi și directive lăsând impresia unui plan ocult.”

Fiți așadar alături de noi marți 8 decembrie începând cu ora 21.10 pentru a asculta o discuție cu un invitat de excepție despre o carte de excepție.

Fotografiile postate au fost preluate de pe site-ul Wikipedia sau din arhiva foto a emisiunii.