Radu Afrim: „E un moment al mâniei extreme”
3 February 2017
Ioana Pârvulescu: „Oamenii de cultură fac și istoria și cultura”
3 February 2017

In Memoriam Ștefan Iordache – 76 de ani de la nașterea marelui actor

Actor de teatru și film, Ștefan Iordache s-a născut la București, la 3 februarie 1941. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa lui Dinu Negreanu, în 1963, dându-și examenul de licență cu rolul principal din “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht. În același an a debutat în cinematografie, în filmul “Străinul”, după romanul omonim al lui Titus Popovici, în regia lui Mihai Iacob. A fost începutul gloriei pe care a știut să și-o mențină timp de 40 de ani.

Reportaj realizat de Georgiana Petrache:

Repartizat la Reșița, trecător prin Teatrele din Timișoara și Constanța, Ștefan Iordache a devenit actor de teatru adevărat în perioada de glorie a Teatrului Nottara, unde a jucat până în anul 1977. Apoi a jucat la Teatrul Mic până în 1990, și la Teatrul Național din Craiova.
Pe scena acestor teatre a interpretat roluri remarcabile în: “Hamlet”, regia Dinu Cernescu; “Crimă și pedeapsă”, regia Sanda Manu; “O noapte furtunoasă”, montată de George Rafael — la “Nottara”; “Maestrul și Margareta”, regia Cătălina Buzoianu; “Emigranții” de Mrozek, regia Mircea Daneliuc; “Amurgul burghez” de Romulus Guga, regia Dan Pița — la Teatrul Mic; “Richard III” și “Titus Andronicus” de Shakespeare, ambele în regia lui Silviu Purcărete; “O scrisoare pierdută” după Caragiale, regia Al. Tocilescu; “Barrymore” de W. Luce, regia Gelu Colceag — la Teatrul Național din București; spectacolul “Lolita”, adaptare scenică după Nabokov de Mihaela Tonitza Iordache, regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic și tot la același teatru, alături de Mitică Popescu și Dana Dembinschi, a realizat un rol tulburător în “Alex și Morris”, în regia lui Gelu Colceag.

A abordat cu același succes și muzicalul, jucând în “Au fost odată două orfeline”, ”Adio, femei!” (alături de Angela Similea) și “Bună seara, domnule Wilde!”. Și muzica ușoară s-a numărat printre preferințele sale, interpretând melodii singur sau în duet cu Sanda Ladoși și Elena Cârstea.

Alături de cântăreața Sanda Ladoși — 1995

În 2003, marele actor înregistrat alături de Gheorghe Dinică și Nelu Ploieșteanu albumul “Cântece de petrecere”, iar în 2007, a lansat un nou album muzical intitulat “Magazinul de vise”, la realizarea căruia a lucrat împreună cu Monica Anghel. Printre cele opt piese, toate compuse de Dan Iagnov, se numără: “Nu știam că te iubesc atât de mult” sau “Ah, femeie!”, iar melodiile “Mai mult decât oricând”, “Viața noastră este un tangou” și “Nu te întreb” sunt interpretate în duet cu Monica Anghel.

Actorul Ștefan Iordache — 1994

A fost protagonist în peste 40 de filme, printre care se numără: “Un film cu o fată fermecătoare” (1966, regia L. Bratu), “Ediție specială” (1977, regia M. Daneliuc), “Bietul Ioanide” (1979, regia D. Pița), “Înghițitorul de săbii” (1981, regia A. Visarion), “De ce trag clopotele, Mitică?” (1982, regia L. Pintilie), “Noi, cei din linia întâi” (1985, regia S. Nicolaescu), “Noiembrie, ultimul bal” (1987, regia D. Pița), “Hotel de lux” (1991, regia D. Pița), “Cel mai iubit dintre pământeni” (1992, regia Ș. Marinescu), “Oglinda — Începutul adevărului” (1993, regia S. Nicolaescu), “Eu sunt Adam” (1996), “Omul zilei” (1997, regia D. Pița), “Faraon” (2003, regia Sinisa Dragin), “Ticăloșii” (2007, regia Șerban Marinescu).

Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în “Ecaterina cea Mare” de G.B. Shaw (2008, regia Cornel Todea), interpretat pe scena Teatrului Național din București.

În piesa de teatru ‘Ecaterina cea Mare’

În 2004 a fost lansată cartea-album “Regele scamator. Ștefan Iordache”‘, scrisă de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu și ilustrată de Sorin Ilfoveanu, o mărturisire a actorului făcută cu dragoste despre viață, despre oameni, despre teatru și, în același timp, un spațiu plin de confesiuni și întâmplări inedite.

Activitatea sa ca actor de teatru și film a fost răsplătită cu numeroase premii: Karlovy Vary 1964 (“Străinul”), ACIN 1978 (“Ediție specială”), ACIN 1984 (“Glissando”), ACIN 1989 (“Noiembrie, ultimul bal”), Premiul UNITER pe anul 2001 pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din “Barrymore”.

De asemenea, a fost distins cu Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (2003) și a primit Premiul de Excelență în cinematografia românească (2006), în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Ștefan Iordache cel din spatele scenei era un om fascinant, boem și sensibil, îndrăgostit de muzică de petrecere, după cum îl descriau prietenii. Asculta Louis Armstrong, îl admira pe Al Pacino, prefera culoarea negru, își iubea cei trei motani, dar mai ales pe soția sa, teatrologul Mihaela Tonitza-Iordache (nepoata pictorului Nicolae Tonitza) alături de care și-a petrecut 38 de ani. În ultimii ani ai vieții marele actor se retrăsese la casa din Gruiu, o oază de liniște, lângă Snagov.

A părăsit scena și lumea aceasta la 14 septembrie 2008, pe când se afla într-o clinică din Viena și a fost înhumat în comuna Gruiu. În aprilie 2009 președintele UNITER, Ion Caramitru, i-a acordat post-mortem, un premiu special, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Galei Premiilor UNITER.

Ceremonia în cadrul căreia actorul Ștefan Iordache a primit post-mortem o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, și Placheta orașului București, în semn de respect și apreciere pentru întreaga sa activitate

În aprilie 2012 regretatului actor i-a fost acordată post-mortem o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din București, dezvelită de sora sa, Ileana Iordache. De asemenea, i s-a conferit, in memoriam, o stea din aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, dar și Placheta Bucureștiului, toate, în semn de respect și apreciere pentru întreaga activitate.

În memoria marelui artist, începând cu ediția din 2009 a Galei Tânărului Actor — HOP, Premiul pentru cel mai bun actor, la secțiunea individual, se numește Premiul “Ștefan Iordache”.