“Cum să fii singur şi fericit” în stilul Lipstick Jungle – de Michaela Platon
15 June 2020
Peripeții și personaje în versuri
19 June 2020

INFERNO – ecranizare incitantă a unei francize de succes – de Michaela Platon

Poate unul dintre cele mai vizionate filme de pe Netflix, Inferno este o schimbare stilistică a felului în care –pasionat de literatură lui Dan Brown, Ron Howard regizează acest al treilea film al francizei. Şi evident că un creator de asemenea calibru nu putea să meargă pe aceeaşi reţetă pe care a folosit-o în The Da Vinci Code din 2006 sau Angels & Demons apărut în 2009. Aşa se face că Inferno începe cu imagini ce par un experiment cinematografic, în care viziuni apocaliptice se întretaie cu personaje groteşti şi voci halucinante, iar mişcarea este segmentată şi atmosfera copleşeşte, asta preţ de câteva minute, până ni se dă şi “codul” acestei introduceri. Şi dacă în cele două filme precedente ale seriei acţiunea intensă se derula ca într-un policier clasic, subiectul vizând decriptarea unor mistere colosale ale religiei, aici scriptul ne aduce o luptă pentru rezolvarea unui puzzle de care depinde soarta omenirii. 

Şi e evident faptul că lumea încă are nevoie de aventură, de eroi şi de filme/romane despre cataclisme, armaghedoane şi catastrofe planetare, de vreme ce vânzările genului acesta sunt de excepţie, iar publicul cere încă.

Personajul principal al seriei lui Dan Brown, profesorul Robert Langdon este nu doar un adevărat erou, dar mai ales un erudit aflat în slujba umanităţii, pentru a cărei salvare luptă cu toată ştiinţa lui, şi o face înfruntând organizaţii întregi, personaje oculte şi genii malefice, într-un fel special, pe care Tom Hanks se pricepe de minune să îl pună în valoare (având încă farmec!).

 Îl secondează personaje care mai nicodată nu sunt ceea ce par, într-un joc al suspansului şi acţiunii captivant. De data aceasta tema enigmei a cărei dezlegare suntem invitaţi să o urmăm este Dante, invocat aici în toate modurile posibile (chiar şi prin masca lui mortuară) şi care este sursa criptogramei în care este închisă salvarea de un act terorist panterestru.  Şi avem parte de urmăriri, de răsturnări de situaţii, de lupte, de dileme de toate felurile, într-un crescendo ce dă ritm, dar şi rigoare acţiunii.

Şi dincolo de orice, pentru noi, românii, este un sentiment plăcut să o vedem pe Ana Ularu jucând în film, nu doar un rol de figuraţie, ci unul cu destule replici încât să ne facă mândri că cinematografia mondială a mai pus un reflector pe actorii romani, din ce în ce mai prezenţi în castingurile blockbusterelor dar şi producţiilor indie.

Alături de Ana, gravitează în jurul lui Tom Hanks, punctul de referinţă al sistemului, o pleiadă de actori interesanţi, cu niveluri de măiestrie diferite, dar cu potenţial: Ben Foster, Irrfan Khan, Omar Sy  şi Felicity Jones- poate cea mai palidă apariţie, dar totuşi plină de un oarece farmec (care oricum nu îl poate egala pe acela al lui Audrey Toutou, partenera lui Hanks în Codul lui Da Vinci)

Paradoxală prin felul alambicat al gândirii, filosofia lui Zobrist, miliardarul terorist care vrea să decimeze  omenirea ….pentru a o salva(???!!!), rămâne până la capăt neînţeleasă, aşa că dezlegarea tutor misterelor, găsirea indiciilor şi rezoluţia fericită ne scapă de dilema iscată de o aşa dihotomie.

O aventură cu suspans și nebănuite  rezoluții care o sa vă incite imaginați aîn stilul în care o face întotdeauna Dan Brown.