Întâlnire cu Phobos (p2)
11 January 2021
Tangențe între Argumentul Doomsday și Realitatea Simulată – p1
29 March 2021

Întâlnire cu Phobos (p3)

 

Cel puțin trei structuri monolitice atipice au fost remarcate pe imaginile disponibile public ale planetei Marte și satelitului său Phobos. În ce-l privește pe acesta din urmă, cadrele SPS252603 și SPS255103, datate 1998, transmise de sonda Mars Global Surveyor au evidențiat o rocă în formă de coloană. Primul care a anunțat-o a fost căutătorul american Efrain Palermo, confirmat mai târziu de Lan (nu Ian !) Fleming care lucra ca analist fotografic pentru NASA.

Sfârșitul de mileniu pare să fi fost, în ce privește subiectul Marte – Phobos, o „perioadă romantică” a explorării, în care numeroase fotografii la rezoluție utilă (maximă?) în spectrul vizibil au fost accesibile public. Calculatoarele personale și softurile de analiză și prelucrare grafică relativ performante, deja disponibile în acei ani, au adăugat putere cercetătorilor entuziaști.

… așa a fost să fie Efrain Palermo, născut în 1954 la new York din părinți portoricani, descoperitorul monolitului de pe Phobos. Palermo era din copilărie  interesat de știință. Fascinația Planetei Roșii precum și disponibilitatea, din sursă primă, a unui mare număr de fotografii l-a determinat să le observe în detaliu. A prezentat, în anul 2001, la Mars Society Convention, la Stanford, un referat despre posibila corelație între „dungi” de pe suprafața planetei și ipotetice cursuri de apă. Ipoteza a fost prezentată și de NASA… în septembrie 2015 (!). Nu este singura situație de confirmare oficială, mainstream, tardivă, a descoperirilor unor cercetători independenți, tratați cel mult cu indulgență.

Dar descoperirea și popularizarea monolitului de pe Phobos a avut, cum era de așteptat, un impact superior.  Devenit scriitor, Palerno a capitalizat reputația dobândită, canalizând-o în subiectele volumelor sale SF. „Phobian Dreams” brodează pe tema unei descoperiri inițiale mult mai spectaculoase decât monolitul: urme de pași pe satelit, conturând cuvântul „help”- „ajutor”. Nici o misiune cu echipaj nu ajunsese pe Phobos, deci… cui aparținea apelul?

Descoperirea lui Palermo era, însă, realitate: monolitul de pe Phobos, fie că i se spune coloană, fie bolovan, se prezintă ca un bloc de secțiune  constantă, „înfipt” vertical pe suprafața satelitului, lângă enormul și celebrul crater Stickney. Dimensiunile blocului aproximativ triunghiular în secțiune sunt evaluate în surse contradictorii, variind între 48-85 metri lățime pe 90-100 metri înălțime.

Cititorii interesați pot accesa (și apoi, eventual, analiza!) una dintre imagini (sp255103.img) la adresa https://ida.wr.usgs.gov/html/orb_0551/55103.html a respectabilei instituții US Geological Survey. Rezoluția este de 2,43 metri/pixel.

Disputele au vizat elementele geometrice ale blocului: forma secțiunii, a capătului… mai ales evaluarea înălțimii blocului: lungimea umbrei poate fi înșelătoare fără considerarea datelor privind poziția Soarelui față de locul respectiv la momentul fotografierii. Este intuitiv: cu cât sursa de lumină ar fi „mai jos”, cu atât umbra ar fi mai lungă și înălțimea – iluzoriu – mai mare.

Diverse programe de analiză grafică au fost utilizate, în condițiile cunoașterii tuturor elementelor poziționale. Concluziile mediului științific au indicat ca probabil un așa-numit „ejecta boulder” – bloc proiectat dintr-o ciocnire și înfipt în satelit. Sau un fragment de asteroid.

Miza formei, dimensiunilor și orientării (verticale) este lesne de înțeles: eventuala origine artificială a blocului ar fi cu atât mai argumentabilă, cu cât producerea pe cale naturală ar fi mai improbabilă.

În anul 2013, legendarul astronaut lunar Edwin „Buzz” Aldrin (Apollo 11) spunea: „Ar trebui să mergem cu îndrăzneală acolo unde omul n-a ajuns încă. Să survolăm comete, să vizităm asteroizi, să vizităm luna lui Marte (adică Phobos – n.red.). Se află un monolit acolo – structură foarte neobișnuită pe acel mic obiect în formă de cartof care se rotește în jurul planetei la fiecare 7 ore… Când oamenii află, spun „cine l-a pus acolo?” … Cine a pus chestia aceea acolo? Ei bine Universul! Dar, puteți alege (alt răspuns, atunci) – Dumnezeu”.

Anomalia de suprafață – pentru a oferi încă o denumire vehiculată a monolitului de pe Phobos – a fost, desigur, și obiect al creației de ficțiune. Nu este surprinzător că descoperitorul – sus-menționatul Efrain Palermo a scris Phobian Dreams; dar faptul că omul de știință Mark J. Carlotto – expert în imagistică, unul dintre cei care au confirmat stranietatea descoperirii – a devenit, la rându-i, autor de cărți, e semnificativ.

Dr. Carlotto are un curriculum educațional și profesional remarcabil, care-l situează în afara obișnuitelor ironii și aserțiuni de amatorism din arsenalul detractorilor. Saga detecțiilor pe fotografiile zonei marțiene este, dealtfel, pasionantă; interpretările dr. Carlotto sunt cuprinse în volumele The Martian Enigmas: A Closer Look – 1991, 1993, 2016 și The Cydonia Controversy – 2002, 2008, 2016.  În afară de literatură, lista publicațiilor în cheie științifică a dr. Mark Carlotto este semnificativă; cititorul interesat o poate găsi și, desigur, consulta pe net.

Monolitmania este, însă, potențată la superlativ în creația de ficțiune prin capodopera cinematografică „2001 – O odisee spațială”, în  regia lui Stanley Kubrick, lansată în 1968. Scenariul era rezultatul cooperării, nelipsite de asperități a regizorului cu un corifeu al genului – scriitorul britanic Arthur C. Clarke (1917-2007). Similitudinea cu subiectul prezentului episod este dată de monolitul negru prezent atât în preistoria terestră, cât și în viitorul spațial, explorator, al umanității. Kubrick a imaginat monolitul ca pe o creatură extraterestră  „…care să fie pe atât de bulversantă (reprezentarea, desigur – n.red) pe cât ființa însăși”.

Revenind la realitatea monolitului de pe Phobos, este de observat și că disputa s-a  purtat, de obicei, pe topici separate, neagregate cu alte elemente de context.

Ca exemple – imposibilitatea explicării originii și traiectoriei satelitului marțian, aserțiunile din anii 1960 ale corifeilor Șklovskii și Sagan despre posibila origine artificială  a lui Phobos, alte anomalii de suprafață precum „traseele” menționate în primul episod, pierderea sondei Phobos-2 în condițiile unor observații de mare stranietate… cumulează la creditul de neobișnuit natural asociat monolitului.  Stranietatea unor imagini ale suprafeței marțiene adaugă la elementele de context.

În această cheie – două ultime împrejurări: 1) în martie 2009, misiunea MRP (Mars Reconnaissance Orbiter) folosind un telescop HiRISE a confirmat prin cadrele PSP_007769_9010 și PSP_007769_9015 existența unui alt monolit, față de cel fotografiat inițial de Mars Global Surveyor în 1998. Interesant este că echipa HiRISE a susținut că imaginile respective de înaltă rezoluție nu există, deoarece nu au fost luate (!), sonda având ca misiune de bază fotografierea planetei Marte, nu a satelitului său. Într-adevăr – fotografiile „marțiene” produse de MRP erau formidabile (25 cm/pixel). Ce considerente puteau împiedica observarea în detaliu, la această calitate, a „monolitului” phobian și posibila elucidare a cazului?

2) Chiar în aceste condiții, una dintre imaginile suprafeței planetei, furnizate de  HiRISE – “Boulders and Layers in Canyon” (PSP_009342_1725) oferă un detaliu numit Mars Trinity – trei blocuri, dintre care unul pare să semene izbitor, inclusiv dimensional, cu celebrul monolit din 2001 – O odisee spațială. În plus – unul dintre vârfuri este orientat spre nordul planetei.

La data publicării acestui articol a apărut prima imagine a lui Marte furnizată de Agenția Spațială a Emiratelor Arabe Unite, care a finanțat și operează alături de americani sonda AlAmal Speranța. În aceeași fereastră de oportunitate marțiană (iulie 2020) au fost lansate și misiunile chineză Tianwen-1, respectiv americană Mars 2020, ale căror înscrieri pe orbită – manevre critice – sunt prevăzute tot pentru februarie 2021.

Poate, observațiile și explorările posibile azi față de unul-două decenii în urmă, vor include răspunsuri publice și convingătoare la întrebările despre Planeta Roșie.

redactor Florin VASILIU