Continuă înscrierile la Concursul de proiecte Rezidența FemArt dedicat cineastelor
1 July 2021
„FEMEI OBIȘNUITE” – de astăzi în cinematografe
2 July 2021

Interior-lumină – o nouă premieră la Reactor

 

Avanpremieră: 8 iulie, ora 20:00

Premieră: 9 iulie, ora 20:00

În datele de 8 și 9 iulie, începând cu ora 20, publicul clujean este invitat la avanpremiera și premiera spectacolului Interior-lumină, în regia lui Mihai Păcurar. Spectacolul a fost realizat în urma unui laborator în care s-a sondat tema depresiei și a crizei de identitate. Textele din spectacol au fost scrise de întreaga echipă artistică, cu o dramaturgie realizată de Ioana Hogman. Din distribuție fac parte: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța.

Spectacolul a fost produs în cadrul programului cultural „Postuman. Abordări performative”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

INTERIOR-LUMINĂ

Concept și regie: Mihai Păcurar 

Dramaturgie: Ioana Hogman

Texte de: Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța

Sunet: Oana Hodade

Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța

De câte ori te-ai bălăcit zile în șir în propriul noroi emoțional pentru că asta s-a simțit mai just decât încercările de redresare? De câte ori aceste încercări au părut că duc în jos și tot în jos, indiferent de direcția optimistă și intențiile tale auto-salvatoare? De câte ori a părut că toată lumea este mai adaptată vieții pe Terra decât ești tu?  

Patru performeri au fost comisionați de un regizor să facă un spectacol pe tema crizei identitare și a depresiei care o urmează, dar e neclar cât de departe ar trebui să meargă. S-ar putea să o dea în bară, s-ar putea să nu își mai revină deloc. Dar există metode și metode de a face față situației: sesiuni de mindfulness, incursiuni dezolante în trecut, abandonare și altele.

Spectacolul are o durată de două ore și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.

Subiect: identitate de sine

Gen: thriller motivațional

Atmosferă: implozivă

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul Eventbook.

Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul www.reactor-cluj.com sau pe www.facebook.com/ReactorCluj.