Lansare de carte: „Pui de cotoroanță“ de Margaret Atwood
15 January 2018
Cât de căutați sunt scriitorii români contemporani?
15 January 2018

Intersecțiile de Miercuri: Invitații Florin Iaru și Cristina Tunegaru, despre locul poeziei lui Mihai Eminescu în 2018

Prima ediție a Intersecțiilor de miercuri din 2018 va avea loc pe 17 ianuarie, de la ora 19.30, la Rezidența BRD Scena9 – Hotspot Cultural BRD și propune spre dezbatere relația mai mult sau mai puțin apropiată pe care românii o au cu marele poet Mihai Eminescu. Invitații serii, poetul Florin Iaru și profesoara Cristina Tunegaru, vor discuta împreună cu Svetlana Cârstean despre locul lui Eminescu în programa școlară, poezia și actualitatea lui, rolul său în literatura română, dar și despre cum te mai poți îndrăgosti de poezie azi.

 

Elevii mei de 11 ani sunt prea tineri și prea puțin experimentați să înțeleagă texte de o asemenea dificultate, despre moarte și trecerea timpului, despre tinerețe, puritate și durere; sunt toate emoții pe care ei nu le-au trăit. Sunt copii, nu știu ce înseamnă toate acestea, iar poezia presupune a simți ca celălalt, a te adânci în tine, prin text, a te căuta. Ei nu înțeleg aceste texte, iar a le oferi interpretarea ta sau a altuia îi face nepărtași la lectură. Eminescu e fascinant, dar nu e pentru copiii de 11 ani. Întâlnirea cu Eminescu trebuie pregătită atent, în mulți ani de lecturi”, mărturisește Cristina Tunegaru.

 

Cristina Tunegaru este profesoară de limba română, publicistă, cercetător doctoral al Universității din București. Este interesată de învățământ rural și politici publice în educație și este autor de carte școlară. A lucrat independent pentru sprijinirea copiilor și a familiilor în risc de repetenție. Este o activistă pentru dreptul la educație de calitate și este cunoscută pentru implicarea sa și pentru curajul de a semnala neajunsurile sistemului educațional românesc, precum și principalele probleme pe care le ridică în acest moment predarea literaturii române.  A intrat în atenţia opiniei publice la începutul acestui an când a publicat pe pagina personală de Facebook un text în care atrăgea atenţia că elevii nu ar trebui să înveţe texte vechi de 150 de ani, ea personal preferând să predea copiilor lecturi mai actuale. Cristina Tunegaru a luat anul acesta 10 la Titularizare şi ocupă un post de profesor de limba română în satul Petrechioaia din judeţul Ilfov. În prezent își pregăteşte doctoratul care are ca temă inechităţile din învăţământul românesc.

 

Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai generației optzeciste. A fost unul dintre membri proeminenți ai Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu și vice-președintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat și prezentat emisiuni de cultură la postul național de televiziune și la TVR Cultural și face parte din echipa redacțională a săptămânalului Cațavencii.

 

Mă cam deprimă faptul că sunt în manuale. Niciodată nu m-am gândit să fiu un «clasic în viaţă». De altfel, nici n-am ce căuta în manuale. Poezia mea, a noastră, se bazează pe istoria poeziei româneşti şi universale. E imposibil de înţeles fără asta. Nici nu mă miră cât mă urăsc elevii”, declară Florin Iaru.

 

***

 

Ce sunt Intersecțiile de miercuri?

 

Intersecțiile de Miercuri sunt un proiect inițiat și coordonat de scriitoarea Svetlana Cârstean, susținut de BRD – Groupe Société Générale, care se desfășoară în fiecare săptămână la Rezidența BRD Scena9, din strada I. L. Caragiale nr. 32.

 

Primul sezon a avut loc în perioada aprilie-septembrie 2015, în cadrul proiectului București Capitală Europeană a Culturii 2021. Intersecțiile de miercuri. Sezonul 3 a demarat în noiembrie 2017, iar printre invitați s-au numărat până acum scriitorul Mircea Cărtărescu, artistul Ion Barbu, filosoful Mihai Șora, Edmond Niculușcă – fondatorul A.R.C.E.N., artistul Roman Tolici, regizoarea Ioana Păun și scriitoarea Elena Vlădăreanu.