Dantela era altădată ”obiectul unei activități de contrabandă”
30 April 2021
The Fantastic 4- sau cum “să pui” de o franciză cu super eroi!- de Michaela Platon
7 May 2021

Interstellar by Christopher Nolan – SF problematizant cu o structură cuceritoare – de Michaela Platon

Fiecare film are steaua lui , după cum şi oamenii au o soartă, iar Interstellar este un film de Oscar: scenariul (care are aproape 3 ore) este atât de bine construit şi dozat, încât te ţine captiv în poveste şi reuşeşte să te facă să fii prezent la modul participativ până la ultimul cadru, finalul nefiind unul siropos şi nici previzibil.

Şi dacă Gravity, filmul lui Alfonso Cuaron, a spart topurile cu 7 Oscaruri, 6 BAFTA şi tot atâtea Golden Globes, nefiind totuşi atât de elaborat şi complex ca Interstellar, atunci cota de piaţă a acestuia din urmă de 8,8, vorbeşte de la sine.

Despre regizor –Christopher Nolan- ştiţi deja destule, iar filmele lui The Prestige,The Dark Night, Insomnia, Batman Begins, Inception sau The Dark Night Rises, Dunkirk şi Tenet vorbesc toate de la sine aceeaşi limbă a valorii, originalităţii şi modului inovativ cu care cineastul britanic se apropie de partituri.

Cu Interstellar – căruia i-a scris şi scenariul- Nolan păşeşte într-o altă dimensiune a creaţiei sale, marcând o altă etapă creatoare, mult mai plină de substanţă şi de inedit.

N-am să vă spun povestea –ca să o descoperiţi voi singuri – dar am să amintesc aici o altă peliculă care la vremea ei ne-a scurcircuitat: Contact- a lui Robest Zemeckis din 1997, în care alături de o Jodie Foster matură şi implicată, îl remarcam şi pe tânărul Mathew McConaughey, sperând ca el să confirme. Iar după un traseu care a bifat mai multe comedii romantice uşoare în care era –evident- june prim, a trecut prin roluri mari, cum e cel din A Time to Kill al lui Joel Schumacher, unde a jucat alături de Sandra Bullock, Kevin Spacey şi Samuel L. Jackson, o dramă tulburătoare din 1996, foarte bine cotată de public. Mai menţionez în panoplia rolurilor notabile ale lui Mc Conaughey pe cele 3 care au venit în avalanşă: în The Wolf of Wall Street, True Detective şi Dallas Buyers Club în care a punctat decisiv la Oscar împreună cu Jared Leto într-un rol secundar de compoziţie. În Interstellar ni se dezvăluie matur, expresiv şi implicat, reuşind să fie veridic în rolul de văduv cu doi copii, astronaut şi inginer, un om cu o minte creativă şi dinamică, nevoit să lupte nu mumai pt viaţa lui, dar şi pentru viitorul omenirii. Deşi îi reproşez lui Nolan limbajul prea tehnic uneori, trimiterile şi panseurile filosofice care nu sunt pt marea masă a publicului , imaginea, structura internă a filmului, personajele şi mai ales povestea cuceresc şi ajung la inima spectatorului.

O avem în film şi pe Anne Hathaway, care a reuşit să se extragă din rolurile de frumuşică în comedii romantice şi, de prin 2005, de la Brokeback Mountain al lui Ang Lee- devenit antologic- a experimentat şi alte registre: Cat Woman în The Dark Night Rises ( tot al lui Nolan! ) şi mai ales Fantine din Les Miserables, musicalul care ne-a uimit pe toţi, regizat de Tom Hooper.

Cât despre Michael Cane, pe numele lui real Maurice Joseph Micklewhite, are deja 88 de ani şi geniul actoriei în sânge. Este notabilă şi prestaţia Jessicăi Chastain- proaspătă şi credibilă în rolul lui Murph matură- neobosita , iscoditoarea şi plina de încredere fiică a lui Cooper, dar şi acelea ale lui Casey Affleck, Matt Damon şi Mackenzie Foy care debuta în Twilight Saga:Breaking Dawn –unde era Renesmee şi continua cu Cindy din The Conjuring, pt că acum să o joace pe Murph tânără, copila răzvrătită şi genială care va salva omenirea.

Interstellar este un proiect ambiţios, excepţional realizat, care încearcă să ne transmită un mesaj optimist: creativitatea şi puterea de merge înainte a omenirii nu cunosc bariere; atunci când oamenii cred cu adevărat în puterea lor, în capacitatea de a o lua perpetuu de la capăt, de a trece peste limitele proprieii lor condiţii pieritoare, li se dezvăluie o lume fascinantă în care totul pare posibil.

Aşa că după vizionare rămâi cu o stare stenică de bucurie în spatele căreia se ghemuie însă neliniştea că felul inconştient în care este exploatat pământul ar putea să ne ducă într-o situaţie limită. Nu pe noi cei care trăim azi poate nici pe copiii noştrii…Dar oare avem dreptul să nu gândim perspectivist şi să nu avem în vedere şi un alt viitor al planetei decât cel apropiat??

Vizionari miraculoase!

Credit foto CInemagia