Mădălina Pavăl, solista care a pus folclorul românesc pe ritmuri moderne, de Ziua Culturii Naționale: „Le doresc românilor timp. Să meargă la un concert ori la teatru, să-și bucure urechile și sufletul. Timp să se se redescopere”
15 January 2022
Ziua Culturii Naționale la Cu…minte de weekend
15 January 2022

Irina Neacșu, designer și ilustrator botanist, de Ziua Culturii Naționale: “Protejarea culturii pe baza bunului simț nu se întâmplă de la sine. Le doresc românilor să nu mai încurajeze, în numele democrației, refuzul disciplinei”

Designer și artist botanic, Irina Neacșu fascinează cu lucrările sale în care portretizează prin diferite tehnici frumusețea plantelor, farmecul lor efemer. În zona home&deco, tânăra artistă stabilită la Brașov a devenit chiar un brand internațional, expunând la diferite târguri și evenimente din aproape toată Europa. De altfel, anul acesta va expune artă botanică la Saatchi Gallery în Londra și va lucra într-o rezidență artistică în Washington.

Despre cultura românească actuală și cum e să trăiești din artă botanică în România, despre acte culturale interesante de la noi și evoluția noastră culturală din ultimii ani, despre cum și unde își găsește modelele, acele plante care o fascinează, și ce ritual are legat de ele, despre ce o bucură și ce o pune pe gânduri, despre proiecte, așteptări și multe alte lucruri interesante, povestește, în cele ce urmează, Irina Neacșu:

E Ziua Culturii Naționale. Cum vezi tu, Irina, cultura românească actuală?

Mi se pare cultura româneacsă “stuck in a moment”, cumva. O căutare care încă nu generează un stil coerent, o mișcare amplă și autentică. De fapt mai multe căutări, gesturi independente care oscilează între resuscitarea tradiției și conturarea unei identități contemporane. Mi-ar fi plăcut ca acest moment să fi trecut deja, să fim într-un flux asumat. Probabil că nu este nici contextul cel mai bun, nici istoria recentă cea mai blândă, pentru o astfel de coeziune. Mă bucur însă să văd cum cultura românească este totuși cadru de exprimare a unor artiști de excepție, și cred mult în forța acestor exemple.

Este greu să faci și să trăiești din artă botanică. Însă e extraordinar să îți petreci zilele printre plante, să ajuți la evidențierea importanței lor”

E complicat să faci acte de cultură în România zilelor noastre? Cum e să creezi și să trăiești din artă botanică, în România?

Cred că, în România, cultura a fost mereu una a diferențelor, iar arta una a contrastelor. Trăiesc acum la Brașov, unde se vorbesc trei limbi, unde cele trei biserici (catolică, evanghelică și ortodoxă) sunt preponderent etnice. Construim prezentul pe bazele unor tradiții discontinue, fragmentate. Și poate, de fapt, exact aceasta este autenticitatea culturii contemporane românești. Dar această realitate este una dificilă pentru artist, și pentru actul de cultură care nu se poate dezvolta pe un sistem suport stabil. A trăi din artă a fost probabil întotdeauna o alegere riscantă. Arta nu este o meserie a necesităților primare și este cea care este amânată prima, în vremuri grele sau nesigure. Iar arta botanică, mai mult, este o nișă foarte subțire, aproape inexistentă în România. Pentru mine, a deschide drumuri înseamnă entuziasmul unui traseu nemarcat, pe munte. Habar nu am dacă duce undeva, și dacă da, unde. Așadar, pentru că îmi investesc drumul cu aceste emoții personale, nu pot da un sfat pertinent sau nu pot emite o părere cu grad de generalitate. Aș spune că este greu să faci și să trăiești din artă botanică. Apoi însă aș șterge și aș zice că este extraordinar să îți petreci zilele printre plante, să ajuți la evidențierea importanței lor, să susții cercetarea pe subiecte ce țin de mediu și să fii în prima linie, atunci când se vorbește lumii despre peisaj cultural, despre legăturile atât de strânse dintre cultură și natura-cadru.

Aspectul cel mai crud și totodată cel mai grav al culturii noastre occidentale contemporane este îndepărtarea de natură, respectiv de cotidianul naturii, de viețuirea constantă în natură. Acest aspect a fost dramatic accentuat de pandemie”, spuneai într-un interviu recent. Sub acest aspect, cât de mult suntem afectați noi, românii?

Noi, oamenii, tindem să nu dăm importanță lucrurilor care “ne vin” simplu, firesc. Culmea, când tocmai acest firesc este de fapt ordinea universală. Căutăm zbaterea, războiul, alergarea, vânătoarea, câștigul. Asta împinge spre progres, ce e drept. Această natură umană de vânător îl face pe om să fie mereu nemulțumit și să își dorească să aibă ce încă nu are. Unde este echilibrul? În România, modelul ultimilor ani a fost – și nu e de mirare de ce, uitându-ne în istoria propriei copilării – acumularea, abundența, puterea. Natura a fost mereu acolo și, deci, nu a intrat pe lista nevoilor. Abia acum, când resimțim lipsa ei, o căutăm cu mult dor și nostalgie. În artă s-au mai regăsit astfel de ciclicități, și este de ajuns să privim spre perioada Revoluției Industriale din secolul 19, care a generat mișcări de căutare a naturii, precum Arts&Crafts, sau Art Nouveau. Acum suntem iarăși într-un astfel de punct, în care vorbim despre sustenabilitate, protejarea florei și faunei, trai responsabil și, în general, o schimbare a direcției intereselor generale spre fericire, autenticitate, dezvoltare personală. Se simte acest lucru și în artă, unde discutăm despre materiale reciclate, despre pigmenți naturali, despre, iată, subiecte botanice.

Mă pune pe gânduri faptul că noi, ca artiști, avem atât de puține opțiuni de perfecționare, că structurile din universitățile de profil sunt atât de rigide”

Ce te interesează, din punct de vedere cultural, la România anului 2022?

După ultimii doi ani ai pandemiei, tot sistemul cultural este adânc lovit. Mi-aș dori să văd mai multe demersuri de educare a publicului în domeniul culturii. Emisiuni, podcasturi, bloguri și influenceri – ca să vorbim pertinent despre canalele reale, nu despre ce ne-am dori noi, cei de școală veche -, magazine, galerii de artă, spații dedicate manifestărilor culturale și mult mai mult contact cu publicul. Noi nu avem cum să trăim fără publicul nostru. Iar acest public, în România, este încă unul nișat.

Poti să-mi dai un exemplu sau mai multe de acte culturale de la noi care te-au impresionat?

Mă bucură actele culturale care revitalizează spațiile rămase fără funcțiune. De exemplu, Musica Barcensis, care aduce concerte de muzică clasică veche în biserici evanghelice care, nu exclusiv, nu mai sunt folosite pentru slujbe. Diploma este un festival minunat, care vorbește puternic despre noile generații de artiști. Rezidențele artistice, încă puține, precum cele de la Șona, sau Cincșor, sunt remarcabile pentru că artiștii au mare nevoie de a fi împreună, de a crea împreună, de a se inspira reciproc.

Cum vezi evoluția noastră culturală din ultimii ani? Evoluăm, stagnăm, involuăm, din punct de vedere cultural? Ce te ajuta pe tine, ca artist, ce te încurcă sau pune pe gânduri?

Nici nu știu cum să răspund. O mișcare haotică. Fie stagnăm, pentru că nu reușim să spargem niște tipare post-comuniste. Fie evoluăm, pentru că avem proiecte interdisciplinare și multiculturale care contează enorm. Fie involuăm, pentru că scena culturală se schimbă, iar modul de educare în instituțiile de profil, nu. Realitatea din afara orașelor mari este că, la nivel național, sunt foarte puțini profesioniști în domeniul cultural. Puține galerii, puțini oameni pregătiți pentru angajare și puțini angajatori, în scena culturală. Se întâmplă migrația asta enormă spre orașele mari, pentru facultate, iar apoi nu se mai produce nici un retur. Mă pune pe gânduri faptul că noi, ca artiști, avem atât de puține opțiuni de perfecționare, că structurile din universitățile de profil sunt atât de rigide, că noii absolvenții vin în piață cu un orgoliu imens, dar cu atât de puține cunoștințe practice. Este greu să lucrăm, să colaborăm, ca o sumă de individuali, și nu ca o breaslă.

Ce ți-ai dori să se întâmple, mai pregnant, mai vizibil, pe zona asta, într-un viitor nu foarte îndepărtat?

Ar fi interesant să mai apară pioni pe tabla asta de joc. Magazine și galerii comerciale de artă, târguri de artă, căci de design în ultimii ani avem, proiecte și colaborări cu instituțiile publice. Acum, artiștii, în cea mai mare parte, lucrează pentru mediul privat, în context privat. În mod sigur există buget posibil de alocat și mulți pereți goi în instituțiile publice, fie ele școli, spitale sau clădiri administrative. Există spații închise, pe care artiștii s-ar bucura să le deschidă măcar pentru evenimente scurte. Există piețe neamenajate, calcane oarbe de clădiri și zone publice din cele mai diverse prin care și artiștii tranzitează, ca oricine altcineva, fără a se exprima acolo.

Despărțirea de modelele mele este cel mai greu lucru din lume. După ce le desenez, le privesc cum se ofilesc și peste o vreme mă apuc iar să le pictez, așa ofilite”

Ilustrezi atât de frumos în lucrările tale plantele din România. În tradiția noastră se zice despre unele dintre ele că sunt magice. Care sunt cele mai rare plante pe care ai avut ocazia să le “prinzi” în lucrările tale? Unde le-ai găsit? Care sunt plantele care te fascinează?

Da, îmi plac plantele care au proprietăți medicinale/terapeutice, iar în flora României sunt multe astfel de exemple. Cele mai rare flori mi-au apărut în cale, în mod firesc, în locuri complet nebătute de om. Am văzut în 2021 pentru prima dată laleaua pestriță, în mlaștinile de lângă Brașov. Flori de munte protejate, precum Sângele Voinicului sau Floarea de Colț, sunt bucuriile drumețiilor lungi. Deja cunosc multe trasee și merg special în anumite perioade ale anului pentru a întâlni anumite specii. Recunosc însă că am o fascinație pentru vâsc (râde). Desigur, nu degeaba m-am mutat în Transilvania. Îmi plac dealurile, pădurile astea de stejari, plimbările lungi, desigur, cu câinele, cizmele de cauciuc și șalurile de lână, și de aici și bucuria livezilor de meri, unde vâscul crește nestingherit. Da, și vâscul este o plantă medicinală. Îmi place să vorbesc despre lucrurile “banale”, pe care unii le numesc buruieni, spre exemplu, dar care sunt elemente atât de importante în peisajul din care fac parte.

Ce faci cu plantele, după ce le desenezi? Ai vreun ritual legat de ele?

Despărțirea de modelele mele este cel mai greu lucru din lume. De multe ori, după ce le desenez, le privesc cum se ofilesc și peste o vreme mă apuc iar să le pictez, așa ofilite, mereu incredibil de frumoase.

De Ziua Culturii Naționale, îi doresc României educație și reguli”

Ce pregătești pentru anul acesta?

Anul acesta mă pregătesc de primele proiecte de referință pentru mine în afara României, ca o ironie vizavi de subiectul acestei discuții. Voi expune artă botanică la Saatchi Gallery în Londra și voi lucra într-o rezidență artistică în Washington. Apoi povestesc despre toate acestea într-o expoziție la București. Proiectul meu prioritar însă își continuă drumul, Școala de artă și design botanic Cembra acumulează experiențe noi, public tot mai vast și continuă programul cursurilor și atelierelor. Mai avem câteva proiecte în discuții și voi vorbi despre ele la momentul potrivit. Anul acesta, atât prin proiectele de artist, cât și prin demersul Cembra, inițiativele artistice sunt fără frontiere, la propriu și la figurat (râde).

Ce-i dorești României, ce le dorești românilor, de Ziua Culturii Naționale?

Educație și reguli care să reglementeze ce este frumos și ce nu, ce se poate și ce nu, cum trebuie și cum nu. De la sine nu se face. Nu se întâmplă, de la sine, protejarea culturii pe baza bunului simț. Așa cum nu se întâmplă curățenia, comportamentul civilizat, preferințele muzicale sau cromatice. Lucrurile astea se educă, și se deprind urmând reguli. Le doresc românilor să nu mai încurajeze, în numele democrației, refuzul disciplinei. De altfel, le-aș dori să se comporte cu țara lor așa cum se comportă cu mașina, sau casa, sau banii din bancă pe care le lasă moștenire copiilor. Adică cu grijă, cu respect și cu responsabilitate. România nu a avut o istorie atât de generoasă cu cultura, așa cum ne vine să credem când fluturăm stegulețele la parada de 1 Decembrie. România a fost mereu între războaie, între interese, între culturi. Cumva, a învățat să trăiască așa, și fie că acum vrem sau nu, acest amestec eclectic este tot ce are. Dar are, acum, deschidere spre lumea largă, libertate de alegere și încă un cadru natural de excepție, care poate oferi condiții impecabile de viață. Cultura contemporană e ce facem noi cu toate astea, acum.

Interviu realizat de Anca Nicoleanu