Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Tora, tora, tora!” Opt decenii de la intrarea SUA în Cel de al II-lea Război Mondial. Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
14 December 2021
Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Revoluțiile în spațiul comunist. Invitat, prof. univ. dr. Dragoș Petrescu
21 December 2021

Izvoare de filosofie: Arta – între cunoaștere și entertainment

Dintotdeauna, arta a fost privită ca una dintre cele mai misterioase activități umane. Ea a fost prilej de reflecție pentru filosofi încă din epoca presocratică și, odată cu dezvoltarea științelor moderne, a ridicat întrebări și psihologiei, sociologiei, antropologiei sau, mai nou, neuroștiințelor. În această impresionantă istorie de peste două milenii de reflecții despre artă a culturii europene, cea mai mare parte a timpului, arta a fost privită ca o formă de cunoaștere, diferită de știință, dar cel puțin tot atât de importantă pentru creierul uman.

Acesta este și motivul pentru care, de la Aristotel la Arthur Schopenhauer, filosofii și artiștii totodată au considerat arta ca fiind înrudită cu filosofia în ceea ce privește cunoașterea și au plasat-o pe aceasta între cele mai nobile activități contemplative ale ființei umane. Cu toate acestea, odată cu venirea secolului al XX-lea, statutul artei pare a se fi schimbat și gândirea despre artă pare să fi intrat într-o criză. Din ce în ce mai mult, ea este văzută ca o formă de distracție, de entertainment, care își pierde latura cognitivă în favoarea celei ludice.

Tocmai de aceea, în ultima ediție a Izvoarelor de filosofie din acest an ne propunem să redeschidem perena problemă a statutului artei și să vedem ce rol are ea în educație și în societate. Care sunt factorii care au contribuit la schimbarea modului în care vedem arta? Este arta o formă de cunoaștere sau o formă de entertainment? Care este rolul învățământului artistic în economia societății noastre?

Acestea sunt întrebările cu pornire de la care vom începe dezbaterea din această săptămână alături de Adrian Constantin Medeleanu, cadru didactic al Universității Naționale de Arte din București și doctor în arte vizuale cu o teză ce-și propune să analizeze similitudinile dintre grafică renascentistă și cea actuală din domeniul jocurilor pe calculator.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei discuții, ca de obicei, în ziua de vineri, pe data de 17 decembrie, începând cu orele 21:10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

 

Conexiuni:

Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie