Dezbatere. Istoria comunismului: Brașov 1987 – o retrospectivă alternativă
20 January 2022
Când durerea pare să vină de nicăieri (Somatizarea) – Introspecții, duminică, 23 ianuarie 2022, ora 18.30
21 January 2022

Izvoare de filosofie: Bazarul memoriei sau rolul amintirilor în construcția sinelui vineri, 21 ianuarie, ora 21.10

 

 

Încă de la Platon, problema memoriei și a reamintirii a fost una dintre cele mai importante probleme filosofice. Din această poziție ea traversează întreaga istorie a filosofiei, până în hermeneutica și fenomenologia contemporane. Cu toate acestea însă, încă nu avem o imagine completă a modului în care memoria funcționează și a rolului jucat de aceasta în construcția sinelui nostru conștient.

Tocmai de aceea, pentru emisiunea din această săptămână vă propunem o fascinantă incursiune de 50 de minute în lumea filosofiei și neuroștiinței memoriei. Cum se formează amintirile din perspectiva creierului nostru? Care este rolul memoriei în existența noastă? Cum ne construiește memoria sinele?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni discuția noastră, alături de Adriana Vasile, cercetător în neuroștiințele educației și președinte al ONG-ului Re-Design, o organizație care-și propune promovarea schimbării paradigmei tradiționale a educației prin proiectul CEREHARD, prima instituție de educație holistă din România.

Prilejul acestei discuții este apariția de curând, la editura Lifestyle Publishing, a cărții  „Bazarul memoriei. Cum construim amintiri și cum ne construiesc ele pe noi?”, o lucrare interesantă despre modul în care amintirile se constituie la nivelul creierului uman, semnată de Veronica O’Keane și tradusă de invitata noastră.

Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei, vineri, 21 ianuarie, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru

 

Conexiuni:

Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie