Ascultă Radio România Cultural Live

Izvoare de filosofie: Cultura – de la tangibil la intangibil. Reflecții filosofice asupra patrimoniului cultural vineri, pe data de 15 octombrie, începând cu orele 21.10

14 Octombrie 2021, 13:40

Printre multiplele definiții date omului de filosofie și alte ramuri ale științelor umaniste, ideea că umanitatea noastră constă în faptul că suntem viețuitoare capabile să producă cultură și să își orienteze viața în funcție de anumite valori culturale este una centrală. Cu toate acestea, după mai bine de două milenii și jumătate de cultură occidentală, conceptul de „cultură” încă nu este precis definit și supus ambiguităților. Tocmai de aceea, vă propunem, pentru ediția din această săptămână, o dezbatere despre rosturile și înțelesurile filosofice acestei idei în lumea zilelor noastre.

Cu o tradiție filosofică relevantă, noțiunea de cultură a fost studiată de filosofi încă din cele mai vechi timpuri, iar rolul acesteia pentru o civilizație a fost subliniat încă din Antichitate, când Cicero vorbește pentru prima oară despre legătura indisolubilă dintre filosofie și cultură, dar și despre modul în care cultura, acest mediu ideatic în care trăim în fiecare clipă, are capacitatea de a ne restructura raportarea la lume și felul în care vedem realitatea. Care sunt presupozițiile principale implicate în ideea de cultură? Ce sens are ideea de cultură națională într-o eră globală? Care este raportul dintre filosofie și cultură în lumea de astăzi?

Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în cele 50 de minute ale emisiunii din această săptămână, alături de Oana Șerban, doctor în filosofie, cadru didactic al Facultății de filosofie din București și cercetător al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice (CCIIF).

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei discuții, ca de obicei, în ziua de vineri, pe data de 15 octombrie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:

Blog - http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Palatul Suțu găzduiește lansarea volumului „Povești din muzee. Carte de colorat în benzi desenate”
Istorie-filozofie-psihologie 03 Aprilie 2024, 08:36

Palatul Suțu găzduiește lansarea volumului „Povești din muzee. Carte de colorat în benzi desenate”

Muzeul Municipiului București invită publicul interesat să participe la evenimentul prilejuit de lansarea noii publicații...

Palatul Suțu găzduiește lansarea volumului „Povești din muzee. Carte de colorat în benzi desenate”
Conferință aniversară - 10 ani de Conferințe de joi la Palatul Suțu
Istorie-filozofie-psihologie 01 Aprilie 2024, 13:19

Conferință aniversară - 10 ani de Conferințe de joi la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București invită publicul la aniversarea a zece ani de când la Palatul Suțu se organizează...

Conferință aniversară - 10 ani de Conferințe de joi la Palatul Suțu
Expoziție de fotografie subacvatică, la Muzeul Antipa
Istorie-filozofie-psihologie 18 Martie 2024, 13:47

Expoziție de fotografie subacvatică, la Muzeul Antipa

Expoziția va fi deschisă vineri, 22 martie.

Expoziție de fotografie subacvatică, la Muzeul Antipa
A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
Istorie-filozofie-psihologie 18 Martie 2024, 12:06

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii

Daniel Barbu, profesor universitar și fost ministru al Culturii, a murit la vârsta de 66 de ani. Decesul a fost...

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Istorie-filozofie-psihologie 12 Martie 2024, 09:21

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental

Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11:00, va avea loc cea de-a 10-a conferință susținută de doamna academician...

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Istorie-filozofie-psihologie 11 Martie 2024, 09:32

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate

Analiza post-publicare a arătat că aceasta nu îndeplinește standardele lor editoriale.

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Istorie-filozofie-psihologie 22 Februarie 2024, 12:03

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR

Un eveniment de predare - primire a bunurilor a fost organizat miercuri.

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Istorie-filozofie-psihologie 21 Februarie 2024, 10:30

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur

Ioan T. Morar va participa astăzi, 21 februarie 2024 (ora 14.30, Sala B120) la un atelier cu studenți și cadre didactice,...

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 21:00
Stagiunea Muzicală Radio
Ascultă live Radio România Cultural
19:05 - 19:30
SMART BOX
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
19:00 - 20:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:03 - 21:00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru