Timpul prezent: Istoria sclaviei romilor e istoria tuturor românilor
8 December 2021
Libertatea interioară – Introspecții, duminică, 12 decembrie 2021, ora 18.30
10 December 2021

Izvoare de filosofie: Textele uitate ale filosofiei. Incursiune în lumea manuscriselor medievale vineri,10 decembrie, începând cu orele 21:10

Ediția din 10 decembrie

Adesea s-a spus că istoria este scrisă de învingători. În domeniul filosofiei însă, istoria este scrisă de copiști, iar textele cel mai des copiate par a fi „învingătorii” în lupta cu timpul. Tocmai de aceea, „canonul” filosofic european este format în primul rând din filosofii care au reușit să treacă acest test al transcrierii de-a lungul Evului Mediu și Modernității timpurii.
Cu toate acestea, testul tradiției manuscrise nu este singurul pe care trebuie să-l câștige un text filosofic pentru a fi cunoscut de către cititorul contemporan. Un al doilea test, poate chiar mai dificil, este cel al editării și traducerii în limbi moderne. Avem încă o cantitate imensă de manuscrise din toate timpurile ne-editate și netraduse care, pentru cultura omului contemporan, sunt ca și inexistente. Acestea sunt textele uitate ale filosofiei și culturii occidentale.
În cele cincizeci de minute ale ediției de astăzi ne propunem să facem o incursiune în munca de traducere și publicare în ediții moderne a acestor texte inedite ale istoriei filosofice. Vom face o incursiune în portofoliile celor mai mari biblioteci ale Europei, ale căror manuscrise încă păstrează ceva din atmosfera scriptorium-urilor medievale. În vederea acestui lucru, ne vom concentra asupra muncii de editare și traducere a două texte scrise de Alcuin de York, una dintre figurile principale ale reformelor culturale întreprinse de Carol Cel Mare la sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea.
Gramatica și Discuție despre adevărata filosofie, operele luate în discuție în împreună cu invitata noastră, sunt mărturii vii ale legăturii intime dintre filosofie și filologia în Evul Mediu. Publicate de obicei împreună, ele arată că gramatica are și o latură filosofică pe care am putea-o repera încă de la apariția primelor tratate de gramatică din epoca alexandrină.
Pentru a ne ghida prin lumea manuscriselor medievale o vom avea ca invitată pe Isabela Stoian, filologi clasicist și doctor în filosofie al Universităților din București și Fribourg, Elveția. Cu o bună experiență în lucrul cu manuscrisele, invitata noastră din această săptămână pregătește o ediție critică a celor două opere semnate de Alcuin de York, însoțite și de o traducere.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei discuții, ca de obicei, în ziua de vineri, pe data de 10 decembrie, începând cu orele 21:10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru
Conexiuni:
Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro
Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie