Ascultă Radio România Cultural Live

JUST MIRELA Expoziţie de artă vizuală, pictură, video-mapping 3 - 28 mai 2022, Sala Irina Nicolau

08 Mai 2022, 10:48

Evenimentul marchează 50 de ani de existenţă, este o legătură vizuală, artistică, culturală între: etape de creație, etape de viață, cuvinte cheie, jocuri de culoare, forme, compoziţii, prietenii...

Bucharest Photofest la Muzeul Național al Țăranului Român
Peru. Rezistență, de Gabriel Șerban

1 - 8 mai 2022, Sala Acvariu

Ambasada Republicii Peru la București, Muzeul Național al Țăranului Român și Bucharest Photofest vă invită să vizitați expoziția Peru. Rezistență, de Gabriel Șerban.

despre proiect

REZISTENȚA este o calitate a ancestralului – aceea care îl face să dureze, să nu se schimbe, ori să o facă doar în formă, în vreme ce își păstrează esența dobândită uneori de-a lungul milioanelor de ani dacă vorbim despre natură, alteori, la scară umană, de-a lungul mileniilor. Fără ea, nicio moștenire nu ar fi posibilă. La marginea lumii, atunci când privim cu atenție, se întrevăd urmele lumii de ieri, una infinit de misterioasă și de captivantă pentru cei ce tânjesc după autentic și după întoarcerea la origini. Rezistența este aceeași a munților plini de junglă în fața monoculturilor uniforme, a triburilor de la granița civilizației care aleg să-și păstreze straiele și graiul, aceeași a templelor de demult care continuă să ne atragă astăzi, deși pustii.

Dar ea trebuie să fie și a noastră – care să rezistăm în fața tentației de a le nimici, de a le reduce la banalul unei existențe cotidiene din ce în ce mai sărace, atât în cultură, cât și în natură. Peru oferă pentru de fotograf și pentru scriitor, un peisaj extraordinar în originalitatea lui, o țară în care ecourile lumii vechi încă rasună viu în fiecare colț, simultan cu modernitatea; un loc de o biodiversitate și de o diversitate culturală cum puține mai sunt astăzi. De la inima Amazoniei și până la enigmatica pustietate nazcană, de la triburi de câteva suflete, până la colonii de mii și mii de lei de mare pe coastele Limei, rămâne în imaginile călătorului, în însemnările lui grăbite, în memorie, unul dintre locurile în care își lasă o parte din el, unul care încă rezistă în cel mai larg sens.

Peru este o țară a culorilor, o compoziție de o cromatică fantastică, unde nu lipsesc cele mai țipătoare tonuri la tot pasul – verdele crud al selvei și albastrul metalic al fluturilor Morpho, roșul și galbenul aprins al căciulilor din Altiplano, al caselor vopsite tropical, al delfinilor roz care străbat Amazonul, sau al penelor tricolore de Ara. Dar culoarea poate uneori să ne fure, să ne îmbete, și uimiți, să ne facă să ne pierdem în ea, alergând cu privirea de la un contrast la altul, făcându-ne mereu poftă să vedem mai mult.

Lumea zugrăvită fără ea, pe de altă parte, ne îndeamnă să stăm locului, să ascultăm imaginea din fața noastră, să căutăm în ea mai mult decât suprafața flamboiantă. Să o descoasem de povești și semnificații. Această serie este dedicată lucrurilor care nu se lasă descifrate din prima, dar care mai apoi se desfac în noi și noi sensuri. Este dedicată unui Peru care nu și-a epuizat istoria, bogăția și poveștile vechi de când lumea. Unui Peru care rezistă.

despre autor

GABRIEL ȘERBAN (n. 1987, Câmpina). În locul natal, în orașul dintre păduri și râuri, s-a apropiat de natură de mic copil, în vreme ce locuința i-a devenit în cursul anilor o adevărată menajerie cu animale mai obișnuite sau nu. Termină studiile liceale la Colegiul Național Nicolae Grigorescu din Câmpina, iar mai apoi cochetează cu mai multe facultăți din capitală – Biologie, Etnologie, Psihologie - doar pentru a se hotărî în cele din urmă asupra Facultății de Limbi și Literaturi Străine, specializarea rusă-hindi, secția de orientalistică. Își urmează în paralel vocația în domeniul artelor plastice.

Este începutul primelor mari călătorii spre exotic, spre India, Egipt, Mexic. Scrie o licență pe tema literaturii indiene vechi și a mitologiei comparate, apoi urmează un masterat în cadrul aceleiași facultăți: Studii de Cultură Rusă. Își aprofundează cercetarea în domeniul prozei și picturii ruse de secol XIX. Refuză o carieră în spatele catedrei pentru a deveni grafician și visează în continuare către cele mai îndepărtate locuri care i-au captivat imaginația încă de când era copil. Descoperă atracția pentru fotografia de natură și de viață sălbatică, una care îl va însoți de acum pretutindeni.

Călătorește în Guiana Franceză, începe să colaboreze ca fotograf și scriitor cu National Geographic. Participă la concursuri și expoziții în ambele arte practicate - cea plastică și fotografică. Se întoarce în Africa, în Kenya de data asta, apoi revine în Asia, în Arhipelagul Indonezian, Islanda. Gândul îi zboară încă la junglele Americii de Sud, la Amazonia, așa că pleacă din nou peste ocean, în Peru. Scrie. Suma aventurilor lui de departe este publicată în jurnalul de călătorie „Urme pe zăpadă și nisip”.

- Evenimentul face parte din programul ediției a VI-a (ediție reprogramată din octombrie 2021) a festivalul internațional de fotografie Bucharest Photofest, festival de fotografie ce se desfășoară între 1-8 mai 2022 la București și are ca temă centrală Rezistența.
- Programul complet pe www.bucharestphotofest.ro

Gata, trecem la lucruri serioase: hai la joacă!
Din aprilie până-n iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român, la Atelierul de Creativitate
Mai – Iunie 2022

Ana noastră n-are mere, dar are o grămadă de idei trăsnite: cum că ar fi cazul să inventăm o trusă de reparat cerul, ba și o scară luuungă, cu cozi de pisici, să-l gâdilăm. Și dacă te-ai prins în joaca ei, cu siguranță că-ți vei dori să răsucești nori pe furculiță, să stai de vorbă cu soarele insomniac cu trei sprâncene sau să te împrietenești cu Sfântul Gâză.

Beatrice are chef de joacă, așa că pornind de la povești populare, obiceiuri, personaje fantastice din mitologia populară sau poveşti din calendar, poți crea fie păpuși din hârtie, siluete pentru teatru de umbre sau motocei, fie alte și alte obiecte bune de luat acasă și jucat cu ele.
La atelierele Valentinei e liber la imaginat. Dar nu îți închipui că doar visezi, așaaa, cu orele, ci și construiești. Ce? Păi jurnale-fortărețe sau jurnale-baloane, animații, cuvinte-colaj sau colaje-cuvinte, un altfel de dicționAR (da, da, este vorba despre realitatea augmentată), descifrezi sau creezi imagini și povești.

Cu Raluca iei o poveste plictisitoare, o desfaci în bucăți mici, o cânți pe rock sau operă, o joci, o colorezi și o faci cea mai veselă sau cea mai dramatică sau neștiută sau... ce mai încoace și-n colo, cea mai cea poveste.

Cu Lidia coși, descoși, bați la război, ba cu spata, ba cu furculița.

Și poți termina săptămână cu Călin, dându-vă în scrânciob la capete diferite de fluier.

Costul unui atelier: 25 de lei/întâlnire. Programul, mai jos.

Cum avem un număr maxim de persoane cu care lucrăm, înscrierea este importantă și se face la adresa de email atelieruldecreativitate@gmail.com sau prin formularul de înscriere, ori la numărul de telefon 0723 086 178 (în intervalul orar 9.00-15.00, de luni până vineri).

Pentru a asigura un mai bun acces grupurilor școlare, educatorii și cadrele didactice ne pot contacta la telefon, pentru a se programa la oricare dintre atelierele propuse, în zilele și la orele dorite, în funcție de disponibilitatea spațiului.

PROGRAM
4 - 13 mai 2022

SĂPTĂMÂNA I

MIERCURI, 4 MAI

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan - Haideţi la teatrul de păpuşi!
Oricărui copil îi place să meargă la teatru, dar să şi joace mici scenete în care ei sunt actori, regizori şi câteodată chiar şi spectatori. La acest atelier, după ce vom povesti un pic despre Murgilă, Miezilă şi Zorilă şi ne vom închipui cum arată aceste făpturi vom realiza din carton, la alegere, două marionete tridimensionale de mărime mică. Vom învăţa să le mânuim şi să le dăm viaţă în mici scenete propuse de participanţi. Atelier dedicat copiilor peste 8 ani

12.30-14.00 Instrumente de reparat cerul - atelier cu Ana Petrovici-Popescu
Cum oprim schimbările climatice? Plecând de la modul în care țăranul român își explica cerul, poți propune soluții la probleme ecologice actuale, cum ar fi încălzirea globală. Dacă cerul era gândit ca un pod de fier cu uși din loc în loc, cum poate fi el reparat pentru a opri căldura acaparatoare? Îți propunem un atelier-trusă de creat unelte de meșterit inspirate din ușile țărănești, nori, stele, luna, păsări și din ce îți mai trece prin minte. Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 15 participanți.

JOI, 5 MAI

10.00-11.30 - Atelier de construit jurnale de poveste cu Valentina Bâcu
La atelierul de Construit jurnale de poveste, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii. Vârsta recomandată - peste 8 ani

12.30-14.00 Povești bricolate cu Beatrice Iordan - Atelier de teatru de umbre
La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre. Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator. La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici.

VINERI, 6 MAI

10.00-11.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani) Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești... Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

12.30-14.00 Atelier de imaginat personaje din expresii cu tâlc folosind colajul cu Valentina Bâcu
Te-ai întrebat vreodată cum arată ”Jumătate-de-om-călare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop" sau cum erau vremurile „pe când se băteau urșii în coade" sau „pe când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier"? Limba română este plină de zicale și de expresii populare cu tâlc, pe care le transpunem creativ folosind tehnica realizării colajului. Nu vom avea nevoie decât de câteva resturi de materiale - fotografii din reviste, ziare vechi, ambalaje, felicitări sau chiar banala hârtie de împachetat, țesături, nasturi etc. Ingredientele principale pe care trebuie să le aduci tu sunt veselia și creativitatea. Și-am încălecat pe-o șa și te-aștept să conturăm povestea ta. Vârsta recomandată - peste 7 ani

SĂPTĂMÂNA A II-A

LUNI, 9 MAI

10.00-11.30 Program dedicat fundațiilor și asociațiilor

MARȚI, 10 MAI

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan - Atelier de teatru de umbre
La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre. Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator. La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici.

12.30-14.00 Scara de gâdilat cerul - atelier cu Ana Petrovici-Popescu
În mitologia românească cerul era odată mai aproape de om, așa că el putea comunica direct cu Dumnezeu, însă ceva s-a întâmplat și cerul s-a supărat fugind cât mai departe de mâna omului. Noi ne propunem să-l îmbunăm, însă pentru a ajunge la cer avem nevoie de o scară uriașă sau de alte lucruri găsite în casă, precum un pat sau o coadă de pisică, sau din muzeu, o ladă de zestre sau o fereastră, pe care le vom realiza din hârtie și culoare, apoi le vom suprapune parțial pentru a forma o coloană-scară mai mare decât noi. În vârful ei putem aduna scrisorile noastre pentru împăcarea cerului. Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 10 participanți.

MIERCURI, 11 MAI

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan - Povești ștampilate.
HARTA UNUI SAT IMAGINAR

Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem în felul nostru lumea satului românesc de odinioară. Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii…. Toate acestea vor fi așezate într-o lucrare de mari dimensiuni cu ajutorul ștampilelor create și lucrate de participanți. Lucrarea de mari dimensiuni va rămâne la atelier sau în cazul unui grup şcolar va putea fi luată. Atelierul se adresează copiilor peste 7 ani.

12.30-14.00 Steaua cu umeri - atelier cu Ana Petrovici-Popescu
Se spune că fiecare om primește la naștere o stea a lui și ca să nu se prăbușească, cerul a ales să se sprijine pe stele. Ne vom imagina în carton și culori o stea-candelabrul personalizată – fiecare poate aduce un obiect ce va fi agățat de candelabru, ca de exemplu o scoică pentru a cuprinde ideea de sunet -, căruia îi vom construi un picior sau un stâlp de casă pentru a pune umărul la susținerea cerului. La final vom aduna toate stelele realizate într-o constelație particulară sub un cer satinat. Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

JOI, 12 MAI

10.00-11.30 - Atelier de construit jurnale de poveste cu Valentina Bâcu
La atelierul de Construit jurnale de poveste, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii. Vârsta recomandată - peste 8 ani

12.30-14.00 Povești bricolate cu Beatrice Iordan - Atelier de teatru de umbre
La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre. Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator. La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici.

VINERI, 13 MAI

10.00-11.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani) Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești... Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

12.30-14.00 DicționAR pe sărite – călătorii în jurul lumii de-altădată cu Valentina Bâcu
O călătorie poate fi mult așteptată sau, dimpotrivă, apărută dintr-un gând sau o nevoie ce nu suportă amânare. Ca să pornești azi într-o călătorie, ai nevoie de un plan și de un geamantan, de un bilet de tren/avion, de o hartă sau de baterie la telefon sau, de ce nu, de o carte sau de o pereche de ochelari 3 D care să te transporte în lumi imaginate de alții. Dar cum crezi că ar arăta bagajul tău și cum ai călători dacă ai fi trăit acum o sută de ani? Poate ai lua cu tine țolul, care să-ți țină de cald sau adăpost, ocarina, care să-ți țină de urât, o pereche de opinci și o cămașă cu altiță, poate chiar și un frumos zgărdan. Te întrebi ce accesorii sunt acestea, fiindcă nu-ți amintești să fi fost pe vreo listă? Te invit să le descoperi alături de alte cuvinte aproape uitate, din vocabularul țărănesc, într-un atelier în care vom călători virtual în lumea țărănească de altădată. Vom scotoci prin Arhiva de Imagine a Muzeului Țăranului Român, dar vom folosi și realitatea augmentată pentru a ne imagina călători ai vremurilor trecute. Atelierul își propune prezentarea interactivă a unui Dicționar etnologic, care va consta în realizarea unei instalații artistice împreună cu toți participanții. Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

CEREMONIALE
Expoziţie de pictură şi sculptură
5 - 21 mai 2022

Galeria ArhivaDeArtă, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă aşteaptă joi, 5 mai 2022, de la ora 17.30, la Sala Noua Galerie, la expoziția Ceremoniale, eveniment realizat cu scop caritabil, în beneficiul Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Ceremonii. Tradiție. Cultură. Acestea sunt cuvintele care ar putea descrie cel mai bine multitudinea de tablouri, pictate în ulei pe pânză, însoțite de sculpturile din oțel şi lemn.

Expoziția temporară, deschisă la Sala Noua Galerie a Muzeul Național al Țăranului Român, ne introduce în viața cotidiană a ceremoniilor din toate timpurile. Atât ceremoniile bisericești, cât și cele civile împărtășesc puternicele influențe psihologice, sociale și culturale pe care toate ceremoniile încearcă să le atingă. Evident, stilul muzicii interpretate, cuvintele folosite, alte componente și structura lor variază.

La ceremoniile civice exista un număr surprinzător de elemente tradiționale antice atât în ceremoniile bisericești, cât și în cele civile din lumea occidentală. Ceremoniile cheie datează din perioada pre-creștină romană și greacă, iar practicile lor au continuat de-a lungul secolelor.

Curator: Armand Steriadi

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Noua Galerie, până pe 21 mai 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei.

CERUL
De la ruși vine ploaia
5 – 19 mai 2022

Curator: Andrei Tudoran

Prima expoziție personală a lui Andrei Vlădeanu își va deschide porțile joi 5 mai 2022, de la ora 18, la sala Media. Conceptul pictural al artistului a plecat de la ideea că singura zonă din viața noastră unde întâlnim absolut toate culorile inventate și neinventate încă este CERUL.

Închis, deschis. Rece, cald. Liniștit sau agitat.

Pensulele l-au dus mai departe și au început să apară proiecțiile, în trecut, prezent și viitor. Proiecții din și de stânga.

Dacă Malevici a pus Pătratul Negru în calea progresului care se anunță – și a alergat înaintea lui în încercarea de a bloca o tendință lipsită de sens care nu duce nicăieri – Andrei Vlădeanu îndrăznește să privească cerul peste umăr înapoi și să introducă în discursul său vizual un trecut destul de recent.

Pentru că ceruri colorate au fost, sunt și vor mai fi.

CERUL, îngrijorare și speranță, o expoziție de pictură și nu numai.

Târgul „100 de Tradiții Românești”
6 – 8 mai 2022, orele 10.00 
– 18.00

Asociaţia Kogaion 115 vă invită în perioada 6 – 8 mai 2022 la Târgul 100 de Tradiții Românești, organizat în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din București, strada Monetăriei, nr. 3. Intrarea la târg este liberă.

Publicul este aşteptat să viziteze târgul, unde meşteşugarii ne vor încânta prin ingeniozitatea şi autenticitatea produselor lor făcute cu multă migală şi cu mult suflet. Vor fi expuse icoane pe sticlă și pe lemn, străchini și ulciore din ceramică de Horezu, Corund și Baia Mare, pristolnice, ii brodate cu mătase, podoabe tradiționale, vâlnice, brâie, paftale, poale, pânză de casă, scoarțe și măști populare.

Artizani talentați expun obiecte de decor din lut și din lavandă, vestimentație pictată manual, cosmetice făcute doar din ingrediente naturale, jucării croșetate și personaje din povești, bijuterii unicat din argint, tablouri pictate și cu împletitură din fir aurit.

Producătorii vin cu pastramă de oaie, brânzeturi din lapte de capră și de vacă, miere și lăptișor de matcă, palincă de caise și țuică de prune, o gamă foarte diversă de zacuscă, dulcețuri, prăjituri de casă, plăcinte, turtă dulce, sarailii, siropuri, fructe și legume de sezon.

Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenți la târg vor aduce unelte de lucrat în gospodărie, mobilier ţărănesc, obloane și porți din lemn sculptat, carte veche sau covoare țesute la război.

Ca la orice târg tradițional vizitatorii sunt îmbiaţi cu mâncare proaspăt gătită. Bucătarii vor prepara la ceaun gulaș de vițel, papricaș de pui și sărmăluțe cu mămăliguță, iar pe grătar vor rumeni crap și scrumbie de Dunăre.

Lansare de carte
Ostatic în propria țară, Cartea vieții mele de Ion Iovcev
8 mai 2022, ora 12.00

ASOCIAŢIA ANIMA FORI anunță:

Duminică, 8 mai 2022, ora 12, Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește lansarea volumului Ostatic în propria țară, Cartea vieții mele de Ion Iovcev

Co-editare EUROCARPATICA și UNIVERSUL ACADEMIC

Vor lua cuvântul: dr. Virgil Ștefan Nițulescu, managerul Muzeului Național al Țăranului Român, dr. Irina Airinei, coordonatoarea ediției, dr. Robert Stănciugel (istoric), dr. Mihai Nicolae și autorul cărții: prof. Ion Iovcev.

Este, aceasta, o carte-mărturie a trei decenii în care învățământul în limba română a fost plătit cu viața...Este o carte despre atentate, arestări, persecuții, torturi, despre ura împotriva elementului autohton, împotriva copilului rănit, lovit, speriat, dar și despre candela sufletului românesc care nu poate fi înăbușită. Este o carte-mărturie despre speranță și disperare în viața unui om lovit de destin, dar rezistând prin iubire...

După cel de-al doilea atentat, din 28 aprilie 2021, care putea să-i fie fatal, profesorul Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga“ din Tiraspol, mărturisea: „Eram într-o stare destul de grea, respiram greu, coșul pieptului era strivit, aveam coaste rupte în regiunea inimii, suferisem o comoție cerebrală, sufeream de dureri mari la piciorul lovit, mă simțeam rău și, totuși, făcusem tot posibilul să ajung la școală pe 1 Mai, la ultimul careu solemn din viața mea de profesor... La 22 iunie 2021, după „accident“, merg cum pot cu autobuzul școlii (primit de la Statul Român) la Căușeni. Era o zi foarte înnorată, cu ploaie torențială, cu fulgere, tunete și, în acea zi, presimțeam ceva rău. Și, într-adevăr, primesc un telefon de la Ministerul Educației din Chișinău prin care mi se spune: „Vă aducem la cunoștință că astăzi este ultima zi de lucru a dumneavoastră și că vi s-a întrerupt contractul individual de muncă“.

„Printr-o stranie coincidență s-a auzit un tunet care m-a răscolit... Eram înlăturat, printr-un mesaj sec, de regimul Dodon, după o viață întreagă în care am ars ca o lumânare pentru acești copii cărora li se smulgea dreptul la educația în limba maternă. Atât de brutal m-a scos din activitate un președinte care depunea flori la monumentele cazacilor asasini de români“.

Prof. Ion Iovcev mărturisește: „Profesorii, părinții, copiii martiri ar fi trebuit decorați de către Republica Moldova cu ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt” căci Liceul trăiește pentru că noi i-am dat viață din viețile noastre și lumină din inimile noastre. Spun lucrurile cu durere, văzând cum minciuna a stat, atâta vreme, în capul mesei... (…) Da, am reușit să desființăm, fraților, această graniță culturală, Nistrul nu ne-a mai fost stavilă și am continuat să ținem candela aprinsă a neamului românesc... pentru MAI MULTĂ LUMINĂ!“.

În vremuri de restriște, cele opt școli românești din Transnistria au ținut aprinsă candela românității, au semănat „un strop din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă“, cum scrie Blaga.

Ion IOVCEV: niciodată îngenuncheat, niciodată învins... Căci „Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.”

Dr. Irina AIRINEI, Președintele Asociației interetnice ANIMA FORI

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 12:20

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție

Teatrul de Păpuși „Prichindel” și Consiliul Județean Alba organizează, în perioada 19 - 25 mai, Festivalul...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție
Centenarul Giacomo Puccini,  celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 11:59

Centenarul Giacomo Puccini, celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică

Anul 2024 îi este dedicat compozitorului italian Giacomo Puccini , de la a cărui trecere în eternitate se...

Centenarul Giacomo Puccini, celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică
Premieră la TEATRELLI, de Ziua Internațională a Dansului: Lost Movement - un performance de Nana Biakova (Ucraina)
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 10:59

Premieră la TEATRELLI, de Ziua Internațională a Dansului: Lost Movement - un performance de Nana Biakova (Ucraina)

Ziua Internațională a Dansului (29 aprilie) aduce în premieră la Teatrelli un performance realizat de coregrafa și...

Premieră la TEATRELLI, de Ziua Internațională a Dansului: Lost Movement - un performance de Nana Biakova (Ucraina)
Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București, în cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli”
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 18:05

Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București, în cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli”

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii...

Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București, în cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli”
Filarmonica de Stat Oradea organizează a treia ediție a Concursului Internațional „Orchestra's Conductor”
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 17:24

Filarmonica de Stat Oradea organizează a treia ediție a Concursului Internațional „Orchestra's Conductor”

Filarmonica de Stat din Oradea organizează în perioada 26 aprilie - 2 mai 2024 , cea de-a treia ediție a unui concurs...

Filarmonica de Stat Oradea organizează a treia ediție a Concursului Internațional „Orchestra's Conductor”
Șona AIR (Artists in Residence) se apropie de finalul ediției de primăvară și anunță participanții ediției din toamnă
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 10:19

Șona AIR (Artists in Residence) se apropie de finalul ediției de primăvară și anunță participanții ediției din toamnă

Într-o continuă misiune de susținere a artiștilor și creativilor, Fundația Ștefan Câlția se pregătește să...

Șona AIR (Artists in Residence) se apropie de finalul ediției de primăvară și anunță participanții ediției din toamnă
”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 07:29

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași

Îndrăgita pereche de muzicieni, tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru , care anul acesta vor...

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Galeria Foișor găzduiește în perioada 18 aprilie-19 mai 2024, expoziția intitulată „Omagiu marilor maeștri ai picturii europene” din Colecția Cristina Seltea-Gheorghief
Muzică-Dans-Arte 16 Aprilie 2024, 17:47

Galeria Foișor găzduiește în perioada 18 aprilie-19 mai 2024, expoziția intitulată „Omagiu marilor maeștri ai picturii europene” din Colecția Cristina Seltea-Gheorghief

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 21 aprilie 2024, ora 14:00.

Galeria Foișor găzduiește în perioada 18 aprilie-19 mai 2024, expoziția intitulată „Omagiu marilor maeștri ai picturii europene” din Colecția Cristina Seltea-Gheorghief
Ascultă live

Ascultă live

01:00 - 01:30
Vocea umană (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
SERVICIUL DE NOAPTE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru