Literatură
7 November 2021

Anul acesta, scriitorul Radu Vancu a publicat la editura Humanitas volumul “Răul. Jurnal 2016-2020”, un bun prilej de dialog cu autorul despre ce înseamnă literatura pentru un scriitor care alege […]
7 November 2021

Conducătoarea instituției teatrale din Suceava, organizatoare de festivaluri literare, directoare a revistei Bucovina literară, poeta Carmen Veronica Steiciuc a fost în primul rând un om cu ”flacăra pasiunii”. A căutat […]
5 November 2021

Dar este un motan negru, frumos, norocos, foarte darnic, visător, călător și, mai ales, cititor. Avem foarte multe de învățat de la el, dar și de la creatoarea sa, Cristina […]
5 November 2021

Lora Nenkovska (Bulgaria), Peter Groth (Germania) și Aleš Mustar (Slovenia) vorbesc despre munca lor de traducători de literatură română, despre cît de important e să participe la ateliere unde să-și […]
3 November 2021

Juriul, format din Cosmin Perța (președinte), Dana Pîrvan și Ciprian Măceșaru, a făcut următoarele nominalizări: Bedros Horasangian, Trotineta lui Edi (Editura Meteor Press); Moni Stănilă, Țipă cât poți (Editura Polirom); […]
3 November 2021

„Lectura perfectă: zgârie, hâsâie și în cele din urmă toarce mulțumită la tine în poală”, spune scriitorul și jurnalistul Will Self despre: “Filosofia felină. Pisicile și sensul vieții” de John […]
3 November 2021

Le prix Goncourt 2021 merge anul acesta către Mohamed Mbougar Sarr, pentru romanul „La plus secrète mémoire des hommes”. Cartea este în curs de traducere în colecția „Anansi. World Fiction” […]
2 November 2021

Începutul lunii noiembrie aduce în librăriile fizice și online din întreaga țară romanul Fizica tristeții. Aceasta este prima traducere apărută în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora […]
1 November 2021

Editura Frontiera anunță un nou titlu semnat de Nina Cassian, publicat într-o ediție adaptată grafic pentru copiii : Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari. Ilustrațiile cărții sunt semnate de Andrei Tache, […]
1 November 2021

Institutul Cultural Român din New York și Ambasada României în Statele Unite organizează, în data de 5 noiembrie 2021, un eveniment special în onoarea prozatorului și eseistului Norman Manea, unul […]
1 November 2021

Absolvent al Facultății de Filosofie din Cluj, Dan Coman a publicat patru cărți de poezie: „anul cârtiței galbene” (Ed Timpul, 2003), „ghinga” (Ed Vinea, 2005), „Dicţionarul Mara, ghidul tatălui: […]
31 October 2021

Săptămâna aceasta, scriitorul Mircea Cărtărescu și-a prezentat, la Madrid, cel mai recent volum apărut în limba spaniolă, la editura Impedimenta: “Poesia esencial”. Deși abia a apărut, cartea se […]
31 October 2021

„Povestea cimpanzeului Bobiță, care a alungat boala dintr-un oraș din Transilvania”, scrisă de elevii a trei școli din Sibiu, care au luat parte în acest an la proiectele educative […]
31 October 2021

Duminică, 31 octombrie, se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui Eugen Lovinescu, istoric literar, prozator şi traducător şi unul dintre cei mai de seamă critici literari, după Titu […]
31 October 2021

Bestiarro” este noul roman publicat de scriitorul Dan Perșa. Cartea a apărut de curînd la editura Humanitas, în colecția Scriitori Români Contemporani coordonată de Andreea Răsuceanu. Un adevărat bestiar românesc […]
30 October 2021

Sâmbătă, 30 octombrie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Feodor Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruși. Opera sa, din care amintim romanele “Crimă și pedeapsă”, […]
29 October 2021

În romanul „Autobiografia” José Luís Peixoto pune față-n față un autor tînăr, în plină criză a scriitorului, și un autor la apogeul creației, celebrul José Saramago. Romanul este și […]
28 October 2021

“O parte din mine a dorit să își ia la revedere de la mama în văzul lumii”, spune Laura Ionescu, autoarea cărții “Nu te găsesc pe nicăieri”, apărută la editura […]
27 October 2021

Christine Angot este laureata Premiului Médicis, ediția 2021, pentru romanul Le Voyage dans l’Est/ Călătorie în est, publicat de editura Flammarion și aflat în pregătire la Polirom. Ediția în […]
26 October 2021

La Lecturile orașului, despre oameni și căței. Despre cine salvează de fapt pe cine. Despre cum privirea și devotamentul unui cățel poate pune în mișcare o lume întreagă. O poveste […]
Pagina precedentă
123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566676869707172737475767778798081828384858687888990919293949596979899100101102103104105106107108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150151152153154155156157158159160161162163164165166167168169170171172173174175176177178179180181182
Pagina următoare